Primarul Timișoarei: Eu voi decide ce se întâmplă cu semafoarele din Piața Mărăști

Soarta șoferilor care au drum prin intersecția din Piața Mărăști stă în mâna primarului Timișoarei. Acesta a anunțat că el este cel care va hotărî dacă și cum vor fi pornite semafoarele. Înainte de a decide va vedea totuși ce spun rapoartele specialiștilor.

„În intersecția Mărăști a început experimentarea semaforizării. Personal, sunt foarte mulțumit de cum a funcționat turbogirația pe parcursul acestei săptămâni, dar, specialiștii susțin că semaforizat va fi și mai bine. Mărturisesc că am îndoieli, deși ei prezintă simulări favorabile punctului lor de vedere. Din perspectiva mea, doar situația din teren contează! Vom continua experimentul și în zile lucrătoare și apoi vom decide. Mai bine zis, eu voi decide!”, a anunțat, pe Facebook, primarul Nicolae Robu.

Intersecția din Piața Mărăști a fost în șantier cea mai mare parte a acestui an, cu lucrări începute în primăvară și finalizate în prima zi de școală. Au fost create o bandă suplimentară în sensul giratoriu, o bandă specială de virat la dreapta spre Calea Alexandru Ioan Cuza, de pe strada Oituz, și una spre Spitalul Municipal, de pe Calea Alexandru Ioan Cuza.Acum, Timișoara are ceea ce edilii ei numesc prima turbo-girație din istorie. Turbo-girațiile sunt sensuri giratorii în care fluxurile de trafic sunt separate pe benzi, iar conducătorul auto trebuie să își selecteze banda de intrare în funcție de ieșirea din sens. Sâmbătă, acolo au fost pornite și semafoarele, după ce, în zilele anterioare, au fost analizate fluxurile de mașini și au fost numărate autoturismele care intră în girație. „În funcție de asta, se va decide că este oportun să se facă semaforizare completă sau numai punctual. Se vor cunoaște și parametrii la care trebuie să funcționeze semafoarele. Cam într-o săptămână ar trebui să știm. Probabil că se va face un experiment cu semaforele puse pe anumiți parametri, în funcție de ce rezultă din acest studiu”, explica primarul Robu, la începutul săptămânii.

Sistemul inteligent de management al traficului, din care fac parte și semafoarele din Piața Mărăști, a costat aproape 24 de milioane de lei, iar Nicolae Robu spune că este model până și în Coreea de Sud sau Australia. El include semafoare noi în 44 de intersecții, 90 de intersecții modernizate, camere de supraveghere în 134 de intersecții, 230 de camere video în trafic, șapte radare de viteză, 13 radare de informare și 13 panouri cu afișare numerică, 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și 17 panouri de afișare a mesajelor variabile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Mircea a spus: (septembrie 16th, 2018 at 10:24 )

Eu, eu, EU, eeeuuu, eu si numai eu !
Mai e vreun primar (indiferent de marimea localitatii pe care o conduce), care sa faca asa ceva ?
Grandomania la superlativ. Timisoara merita mai mult. La viitoarele alegeri locale dIn 2020…

leo di taio a spus: (septembrie 16th, 2018 at 10:42 )

Noi vom decide peste doi ani cine va fi primarul acestui oras. in orice caz NU Robu Nicolae.Am pastrat brosura ta electorala din 2012 cu promisiunile electorale( cand din pacate si eu am fost printre cei care ti-am dat votul).Ai realizat mai putin de 30% din ce ai promis. Poate esti competent in electronica, IT, ai talent de „goleador” dar in administratie esti zero barat.

LaeBobu a spus: (septembrie 16th, 2018 at 11:07 )

Asa se intampla cand ajunge taranu mare sef la oras.

anteconbega a spus: (septembrie 16th, 2018 at 12:57 )

„Probabil că se va face un experiment cu semaforele puse pe anumiți parametri, în funcție de ce rezultă din acest studiu”, explica primarul Robu, la începutul săptămânii.”
Pentru Lae West Nile timişorenii sunt nişte cobai numai buni pentru experimente edilitaro-rutiero-scrântite. Aşa un mameluc nu se mai există în alte părţi!

tibi a spus: (septembrie 16th, 2018 at 13:40 )

din pacate, e un caz clinic. nu stiu daca sunt in plus sau in minus cromozomii lui robu, dar efectele sunt oribile.

Regele Mihai a spus: (septembrie 16th, 2018 at 15:02 )

Bravo, domn primar! Sincer, imaginea Timisoarei s-a schimbat radical in bine de cand sunteti primar. Nu puteam avea un primar mai bun decat dumnevoastra. Va multumim pt tot ceea ce faceti. Timisoara va iubeste!!

Mircea a spus: (septembrie 16th, 2018 at 17:55 )

@Regele Mihai, cind spuneti “imaginea Timisoarei”, va referiti la imaginea fizica a orasului, sau la notorietatea nationala ? Eu va spun ca la capitolul notorietate pozitiva a decazut mult, tocmai datorita puseurilor de grandomanie cu aspecte patologice pe care primarul le are…

acid a spus: (septembrie 16th, 2018 at 18:54 )

ultimul om multilateral dezvoltat din perioada ceausista

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top