Procurorul DNA care i-a trimis în judecată pe Ostaficiuc, Ciuhandu și Cojocari, condamnat la 2 ani de închisoare

La aproape 2 ani de când a fost prins băut la volan, fostul procuror DNA Ciprian Dorobanțu a primit sentința: 2 ani de închisoare cu suspendare. El va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității. Dorobanțu este cel care a instrumentat dosarele de finanțare a clubului Poli, în perioada Marian Iancu.
dorobanțu
Curtea de Apel Oradea a emis sentinţa în dosarul în care fostul procurorul Ciprian Dorobanțu, de la DNA Timişoara, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. „Condamnă pe inculpatul Dorobanțu Ciprian, la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal (…) impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate (…) În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria Timişoara sau AJOFM Timişoara, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare (… ) În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului”, au decis judecătorii bihoreni. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte, în termen de la 10 zile de la comunicare.

În luna mai 2016, procurorul Ciprian Dorobanțu, pe atunci la DNA Timișoara, a fost prins băut la volan, fiindu-i întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Ulterior, el a făcut cerere de transfer de la DNA la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, solicitare aprobată de CSM. Tot atunci, dosarul pentru conducere sub sub influența băuturilor alcoolice fost trimis de la Parchetul General la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. După ce a fost trimis în judecată, Dorobanțu a fost suspendat din magistratură.

Ciprian Dorobanțu este cel care a instrumentat dosarele finanțării clubului Poli Timișoara în perioada patronatului lui Marian Iancu. Acestea s-au soldat cu trimiterea în judecată a foștilor șefi din Primăria Timișoara, dar și ai CJ Timiș, precum Gheorghe Ciuhandu, Constantin Ostaficiuc, Ioan Cojocari și mulți alții. În cazul CJ, sentințele finale sunt de închisoare cu suspendare. În ceea ce privește PMT, toți inculpații care au fost trimiși în judecată au fost achitați. Cu o excepție: Ioan Cojocari, fostul secretar al primăriei, care a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare, fiind obligat să restituie și un prejudiciu calculat la 30 de milioane de lei. Sentința nu este definitivă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 30th, 2018 at 10:56 )

„…inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria Timişoara sau AJOFM Timişoara, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare…” Surse din cadrul Primăriei Topolovăţu Mare susţin că Tata Jean a primit vestea chiar în satul natal, Şuştra, taman când ieşea de la slujba de duminică săvârşită în biserica din sat pe care a ctitorit-o. „Sunt la pensie, aşa că am destul timp liber ca să-mi sacrific 100 de zile din viaţă ca să văd cum va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii tov. fost procuror Dorobanţu. Poate-i dau şi o bere dacă lucră frumos…”, ar fi afirmat fostul secretar al Muncipiului Timişoara vreme de 24 de ani…

 
anteconbega a spus: (septembrie 30th, 2018 at 11:06 )

Pardon, Municipiu, nici chiar ca Ceaşcă…

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, în locul lui Carmen Dan la Interne?

Fostul premier şi preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu, are mari şanse să preia conducerea Ministerului de Interne. O spune ziaristul Ion Cristoiu, un apropiat al cercurilor PSD-iste. Într-un interviu pentru Mediafax, cunsocutul ziarist Ion Cristoiu afirmă că are are informaţii din PSD, potrivit cărora fostul premier Sorin Grindeanu va prelua funcţia de ministru de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Grindeanu, în locul lui Carmen Dan la Interne?
CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

ASU Poli

Amicale cu goluri pentru Ripensia Timișoara și ASU Politehnica

ASU Politehnica a întâlnit Reșița, într-un amical de gală ce poate deveni derby-ul banatului în campionat, în timp ce Ripensia a întâlnit divizionara a treia, ACS Dumbrăvița. Ambele partide au avut goluri, dar și parte de același deznodământ, remiza. În Ciarda Roșie, Ripensia a întâlnit de dimineață Dumbrăvița, echipă ce nu de mult s-a reunit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amicale cu goluri pentru Ripensia Timișoara și ASU Politehnica

Social vezi arhiva Social

Incendiu de vegetație în Timiș

Zeci de hectare de vegetație ard în Timiș

Zeci de hectare de vegetație ard la această oră în Timiș. Forțele de intervenție s-au deplasat de urgență în zona localității Săcălaz, pentru a lichida incendiul. O suprafață de aproximativ 40 de hectare este acoperită de flăcări. Arde vegetație uscată și miriște. Nu există pericol de extindere la locuințe, și nici traficul rutier nu este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de hectare de vegetație ard în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT pregătește o vizită la Londra

CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Firmele din Timiş sunt aşteptate să participe la o vizită în Marea Britanie. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește, pentru perioada 18-23 septembrie, o misiune economică la Londra. Va fi organizată o vizită la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde vor avea loc întâlniri cu firme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zeci de hectare de vegetație ard la această oră în Timiș. Forțele de intervenție s-au deplasat de urgență în zona localității Săcălaz, pentru a lichida incendiul. O suprafață de aproximativ 40 de hectare este acoperită de flăcări. Arde vegetație uscată și miriște. Nu există pericol de extindere la locuințe, și nici traficul rutier nu este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de hectare de vegetație ard în Timiș
Fostul premier şi preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu, are mari şanse să preia conducerea Ministerului de Interne. O spune ziaristul Ion Cristoiu, un apropiat al cercurilor PSD-iste. Într-un interviu pentru Mediafax, cunsocutul ziarist Ion Cristoiu afirmă că are are informaţii din PSD, potrivit cărora fostul premier Sorin Grindeanu va prelua funcţia de ministru de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Grindeanu, în locul lui Carmen Dan la Interne?
Timişoara se face din nou de ruşine. Oraşul trebuia să găzduiască, în zona centrală, o etapă din cadrul Campionatului Naţional Klausenburg Retro Racing, un concurs auto desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, dar din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor etapa a fost anulată, mai precis mutată pe circulitul de viteză de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Klausenburger Retro Racing nu a mai fost la Timişoara. Lipsa de colaborare a autorităţilor a mutat concurenţii la Arad
Timişorenii vor avea acces la şi mai multe parcări supraetajate, a spus primarul Nicolae Robu. Bine, deocamdată doar pe hârtie. Edilul-șef a anunţat o nouă astfel de construcţie, pe strada Naturii, unde a descoperit un teren al celor de la SDM de care nu ştia nimeni. Vom avea parcări supraetajate fără număr în Timişoara! Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara sporeşte numărul parcărilor multinivel, pe hârtie. S-a găsit un teren „dosit” de SDM
Infertilitatea este definita ca imposibilitatea de a obtine o sarcina dupa un an de contact sexual neprotejat daca femeia are sub 35 de ani si, timp de 6 luni, daca femeia are peste 35 de ani. In contextul vietii moderne pline de indatoriri, tot mai multe femei amana maternitatea pana peste 35 de ani. Conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infecție egal infertilitate?
Un nou accident mortal a avut loc astăzi în vestul țării, de această dată pe DN7, în apropierea localității Tătărăști din județul Hunedoara. În urma impactului cu tirul, bărbatul care se afla pe motocicletă a murit pe loc. Potrivit Centrului InfoTrafic, motociclistul circula pe sensul de mers Arad – Hunedoara, când a pierdut controlul direcției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Motociclist, spulberat de un tir. Bărbatul a murit pe loc
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com