Protest în fața PMT: Proiectul cu turn de la Arte Plastice nu e pentru centrul Timișoarei. Va eclipsa ce este deja în jur

Se tulbură, din nou, apele în cazul proiectului imobiliar propus pentru fostul liceu de arte de plastice. Câțiva timișoreni care locuiesc în zonă au protestat luni în fața Primăriei Timișoara și se pregătesc pentru dezbaterea publică programată pentru miercuri. Oamenii spun că proiectul va sufoca centrul orașului.
arte plastice
Primăria Municipiului Timişoara organizează miercuri, 26 septembrie, de la ora 13, în Sala Consiliului Local, o dezbatere publică pe marginea unei documentaţii de urbanism. Dezbaterea a fost cerură de Ordinul Arhitecților din Romania – filiala Timișoara, pentru PUZ-ul pentru „Mixed Use – Zona centrală. Construire clădiri cu funcțuni mixte”, pe Bd. Mihai Eminescu nr. 2 – bd. C.D. Loga nr. 3, beneficiar SC SC Studium Green SRL SRL, Este vorba, de fapt, despre fostul liceu de arte plastice, unde se încearcă de câțiva ani ridicarea unui complex imobiliar. „Tema program a fost stabilită de către beneficiarul lucrării și conține reconversia funcțională a terenului, din folosința actuală, în funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative, de administrarea afacerilor, financiar-bancare, comerciale, culturale, de turism, servicii, parcaj colectiv public și privat”, scrie în documentația pusă la dispoziția celor interesați. Acolo a urma să fie amenajată o parcare subterană cu 450 de locuri, „sub tot perimetrul studiat (excepție făcând suprafețele marcate de clădirile fostului Internat al Liceului Israelit / Inspectorat Scolar Judetean și cea a clădirii P+1 din cadrul fostului liceu)”. La intersecția Bd. C.D. Loga cu str. 20 Decembrie 1989 va fi amenajată o piațetă, o așa-numită „zonă de întâlnire și trecere, protejată prin intermediul unui pasaj între contextul Parcul Justiției/ Filarmonică/ Primăria Timișoara și zona Liceului E. Ungureanu”.

Zona este văzută cu o mobilare inter-conectată a corpurilor construite, favorizând la maximum circulația pietonală la nivelul dalei urbane. Proiectul dorește să fructifice poziția foarte bună față de zona centrală și față de Parcul Justiției, Canalul Bega, Catedrala Mitropolitană, Piața Victoriei și tot centrul istoric aflat în imediata apropiere (…) Regimul maxim de înălțime dorit este în general de 3S+P+6E+Er (+26m) sau 3S+P+5E+Er (+26m). De asemenea se dorește amplasarea unui turn informațional, se doreste o înălțime mai mare, pentru a crea un punct de belvedere pentru toată zona centrală, rezultând un regim de înălțime de 3S+P+9E (+47m)
Nota de fundamentare a proiectului

Luni dimineață, câțiva timișoreni care locuiesc în zonă au protestat spontan în fața primăriei. Oamenii au afișat pancarte pe care scria „Patrimoniul se conservă”, „Robu, nu uita, Timișoara nu-i a ta” sau „Respectă Legea 422”. „Nu considerăm că Timișoara este pregătită pentru un astfel de proiect, din punct de vedere al resurselor umane, al profesioniștilor, pentru a gestiona un astfel de proiect în centrul Timișoarei. Nu există un studiu de trafic pentru a vedea impactul asupra orașului, nu au studii aprofundate de fundare, nu au studii geo-tehnice speciale, care se cer în această zonă. Toate construcțiile din împrejurimi s-au făcut pe fundații speciale, ei nu au prevăzute aceste fundații în proiect. Au modificat proiectul de câteva ori, înainte să se ajungă la construire și așa mai departe, poate ar trebui să se treacă un pic și pe la Legea 422, care face referire la monumentele istorice. Avem clădirea inspectoratului școlar, din care ei spun că va rămâne fațada. Dărâmă liceul israelit, care este un monument… Putem să facem referire și partea de securitate la incendiu. Consider că vor fi mai multe compartimente unice, cu risc mare de incendiu, cu o încărcătură substanțială”, ne-a declarat unul dintre participanți.

Oamenii, care locuiesc chiar în blocul situat peste drum de fostul liceu de arte, spun că vor veni și la dezbaterea de miercuri și susțin, în același timp, că dezvoltatorul imobiliar este beneficiarul unor derogări la care un cetățean obișnuit nu ar îndrăzni nici măcar să viseze. „Vom merge și la dezbatere și vom încerca să ne susținem punctul de vedere, din punct de vedere tehnico-economic, administrativ și legislativ. Nu este normal ce se întâmplă. Dacă eu vreau să-mi fac o casă, certificatul de urbanism este plin de avize, de acorduri și de documentații, inclusiv aviz PSI. Or, cei de aici au primit derogare de la toate avizele, toate documentațiile care sunt cerute prin certificatul de urbanism. Nu știu ce s-a luat această decizie, asta ne poate spune primarul Nicolae Robu, care a semnat certificatul de urbanism”, a mai afirmat interlocutorul nostru. Protestatarii spun și că turnul cu belvedere nu va face decât să „îngroape” zona. „Blocul o să dea foarte rău. În primul rând nu respectă regimul de înălțime al zonei. Noi considerăm că vrea să eclipseze ceea ce este deja în jur. Proiectul este foarte frumos, dar nu este la locul potrivit. Cu mare drag îl vom susține în afara centrului istoric. Este un proiect frumos, dar nu pentru acest loc”, a concluzionat reprezentantul protestatarilor.

În vara anului trecut, un alt proiect referitor la fostul liceu de arte, realizat de alt colectiv de arhitecți, a fost retras din dezbaterea publică. Arhitecții respectivi propuseseră o intenție de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru „construire clădire cu funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative, de administrare a afacerilor financiar-bancare, comerciale (terțiare), culturale, de turism, parcaj colectiv public și privat” pe Bd. Mihai Eminescu nr. 2 – Bd. C. D. Loga nr. 3. Din 2013, în clădirea de la Arte Plastice nu se mai desfășoară niciun fel de activități, după ce PMT a decis să nu mai plătească 30.000 de euro chirie lunară și a mutat elevii în altă parte.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Oana a spus: (septembrie 24th, 2018 at 13:21 )

Ma bucura de fiecare data cand vad oameni protestand fata de o magarie a administratie, totusi tot de fiecare data ma uimeste un lucru: se protesteaza cand e vorba de ceva nou sau de o modernizare, dar niciodata atunci cand e vorba de ceva abuziv facut de minoritatea numita roma. De ce zeci și case istorice au fost lasate sa fie distruse, mai cu seama fatadele lor, ca nu stim ce e in interior, fara niciun protesc, fara nicio vorba? E doar o curiozitate, completata de alta: ce rol are in toata treaba asta slujbasii primariei? cum se dau aceste acorduri? de ce nu se iau masuri nici la ani de zile dupa ce cladirile au fost mutilate? cum de casa lui Muhle inca nu este refacuta?

Mbombe Ion a spus: (septembrie 24th, 2018 at 18:40 )

S-ar putea sa fie datorita faptului – cine ii plateste! Acolo,cu vilele au platit unii, iar aici altii,sau…..tot cei de dincolo?

tibi a spus: (septembrie 25th, 2018 at 01:22 )

oana, pentru aia sunt furci, torte si arme serioase, nu proteste

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
Top