Se mișcă, în sfârșit, ceva la ruina de pe Savoya. Propunere de restaurant și apartamente / FOTO

După mai bine de 10 de ani de nepăsare, pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 16, se întâmplă ceva. Un dezvoltator imobiliar vrea să obțină aviz de oportunitate de la PMT, intenționând să transforme deja faimoasa ruină într-un imobil cu două etaje, cu restaurant, spații comerciale și apartamente. Nu e sigur că se va și face ceva, dar e un prim pas.
savoya
Nu există timișorean care să nu fi trecut în plimbare prin centrul istoric și să nu fi remarcat, la colțul cu strada Ungureanu al străzii Eugeniu de Savoya, o ruină sinistră, care arată din ce în ce mai rău de la an la an. Culmea ironiei, pe un rest de zid mâncat de intemperii și distrus deopotrivă de nepăsare, a fost amplasată, după finalizarea lucrărilor de reabilitare din centrul istoric, o plăcuță nouă cu numele străzii. De-a lungul vremii s-au dat ceva amenzi, dar cuantumul lor – coroborat cu miserupismul proprietarilor – se pierde, vorba aceea, în negura timpului. Ce-a mai rămas din clădire este acum împrejmuit cu panouri metalice de protecție, ceea ce, până la urmă, oferă măcar siguranță trecătorilor, care altfel ar putea avea ghinionul să ajungă în groapa cu junglă. Totul, în contextul în care primarul Nicolae Robu vorbește tot mai des despre proprietarii de imobile vechi care trebuie să intervină și să facă intervențiile de rigoare, astfel încât clădirile să nu mai fie un pericol public și nici să nu mai arate ca după bombardament.

Întrebat, în această săptămână, ce face primăria în cazul ruinei de pe Savoya, edilul a spus că nu există nicio altă posibilitate de intevenție, în afara amenzilor care pot fi aplicate proprietarilor ei. Vestea cât de cât bună este că, după ani de nefăcut nimic, în sfârșit, acolo se întâmplă ceva. Vorbim despre o „intenție de elaborare plan urbanistic zonal, pentru restaurare și extindere construcție existentă S+P (ruină), rezultând clădire în regim S+P+2E+M, funcțiuni: S – restaurant / depozitare, P – spații comerciale, etajele 1, 2, mansardă – apartamente”. Tinișorenii sunt invitați să transmită observații și propuneri privind intenția de elaborare a PUZ, în scris, la sediul Primăriei Timișoara, Serviciul Relaționare Directă cu Cetățenii, camera 12, Bd. CD Loga 1. Observațiile sunt necesare în vederea eliberării avizului de oportunitate, iar documentația poate fi consultată până pe 20 septembrie, la Direcția Urbanism a PMT – Serviciul Avizare, camera 213, la etajul II.

Povestea clădirii de pe Eugeniu de Savoya 16 e lungă și încâlcită. În 2001, în urma unei licitaţii, între PMT şi femeia de afaceri Rodica Vlad a fost încheiat un contract de închiriere. Un an mai târziu, printr-un act adițional, Vlad era obligată să facă lucrări de reabilitare în valoare de 220.000 de euro, dar ea a demonstrat, cu expertiză, că intervențiile nu puteau fi făcute, pentru că exista pericolul de prăbuşire a zidurilor. Au urmat procese între cele două părți, iar în 20016 Rodica Vlad a cumpărat imobilul cu suma de 100.000 de euro. În actul de vânzare-cumpărare era stipulată, după cum susținea fostul secretar al PMT, Ioan Cojocari, interdicția de înstrăinare timp de trei ani. În 2007, Vlad a vândut totuși imobilul către o companie italiană, la un preț vehiculat de 1 milion de euro. Femeia de afaceri a susținut mereu că ar fi vrut să investească acolo, dar nu i s-a permis să demoleze în prealabil clădirea aflată oricum îm pericol de prăbușire. Din 2007, imobilul a fost lăsat să se distrugă fără opreliști.

Acum au mai rămas doar niște bucăți de zid între care crește, fără probleme, o vegetație abundentă, ca-n orice pădure virgină. În 2016, de când există ultimele date legate de proprietari, clădirea era deținută de SC Stagione Imobiliare SRL, în cotă de 90%, şi SC Pir – Pool & Idroesse România SA, cu cota de 10%. „Am încercat mai de mult să-i determinăm pe proprietari să înlăture acea ruină şi să facă acolo o amenajare în ton cu zona, respectând toate normele pentru centrul istoric al oraşului. N-am avut câştig de cauză, s-a dat deja o amendă de 8.000 de lei, termenul de intrare în legalitate era 13 mai 2016, dar între timp, ei au făcut anumite demersuri. Prima dată li s-a fixat obligaţia să obţină certificatul de urbanism. L-au obţinut în aprilie, numai că de atunci şi până acum nu am sesizat să se mai întâmple ceva şi am solicitat să se acorde o nouă amendă în condiţiile legii”, declara, în vara lui 2016, primarul Nicolae Robu. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic și nici măcar Poliția Locală nu s-a lăudat, în stilul caracteristic, cu amenzile repetate. Ruina n-a ajuns nici măcar pe lista cu supraimpozitări. Altfel, aproape peste drum tot pe Savoya, o altă clădire veche a fost refăcută de proprietari și se potrivește perfect în peisajul zonei. Semn că se poate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 15th, 2018 at 12:21 )

Treaba asta arată cât de neputincios poate fi ALDERobu şi miliţia lui locală.

tibi a spus: (septembrie 16th, 2018 at 00:50 )

corect. rolul politiei esti sa sesizeze neregulile. ZERO autosesizari. RUSINE. chiar voi cauta cu aceasta ocazie prin ce cai se poate reclama sau chiar ataca pe cai legale politia. nu se poate sa exista atata rahat (nu turcesc) in orasul asta si politia sa fluiere. exista copaci lasati pe jumate din strada, vizibilitate rutiera ZERO, ba te mai si dai cu capul de ei daca esti biciclist. administratorul drumului e in pat cu politia, bineinteles, cum sa fie amendat PMT-ul?!

draku-laku a spus: (septembrie 16th, 2018 at 01:24 )

Sunt coapte cladirile istorice din TEMESWAR…In mare parte, asa ca fricile cu „caramida in cap” ale Amicului ns. Tsiganesc sunt oarecum justificate. Diferentsa dintre Amic, barbatu-miu (care imi raspunde ca ar fi mandru de eventuala lui origine cand ii zic adevaru’ Verde Tsiganesc in fatsa) si ceilaltsi adica cei de Matasa e faptul ca ei Bulibashei le-au daramat si au facut altele in loc. Mai ceva ca in cantecul „Podul de piatra…” Cred ca si voua va plac cladirile dezafectate de caramida plina de la Rimini. Amu’ problema este caci casele batranesti din satul originar a lu’ barbatu-miu sunt de PIATRA NU de caramida e cioe’ le cose storiche Non tornano se non soltanto con „Castelul Huniazilor”. Ce ar trebui sa facem noi perplecsii? Sa ii oprim pe strada pe astia cu ochi verzi-albastrii daR oricum costumatsi tsiganesc si sa-i intrebam clar si concis cine ar fi De-i si cine EL adica cine-i Hundi si cine-i Oroba? Caci asta ar fi interesant…Nu cumva ar fi o intreabare retorica? Vedetsi Curatsenie si deportari dupa! Si Leghisti care Nu accepta realitatea mare cat palatele din tsara lor numita Padania. Sa trecem amu’ din nou la pantalonii lungi si negrii adica in jargon Shalvari si la pozele din adolescentsa care demonstreaza utilizarea lor cat mai devreme in viatsa…Bun hhavem si portrete istorice Frantsuzesti care ne seamana si un motiv probabil exista!
Caci credeti-ma NU e vorba de VISE implinite ci chiar de Gacici Blonde! Partea buna e ca spre deosebire de studentele universitare USA eu NU am fost violata in complexul studentsesc…si imi amintesc Perfect toate chefurile la care am participat! Povestile astea cu nevoia de psihologi pentru diverse dependentse si complexe sunt Rasuflate. Au gasit Rezolvarea la toate problemele noastre si ale acestei societatsi moderne adica MeRgetsi la psiholog…Sau cumparatsi noi si noi pastile! Ha!Ha!Ha!
Pe multsi i-ar asteapta Siberia lor draga pe cei care sunt si vor la SKI! Sau prefera totusi Nordul Africii?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top