Taxa pe paragină a Primăriei Timișoara, bătută în instanță și de frații Cristescu

Taxa pe paragină instituită la Timișoara se „achită” în instanță, nu la bugetul local. După ce femeia de afaceri Rodica Vlad a câștigat în primă instanță procesul cu primăria și a obținut anularea HCL care stabilea o supraimpozitare cu 400% pentru o clădire de pe Bd. Republicii, o firmă a fraților Cristescu a reușit același lucru.

În decembrie 2017, consilierii locali au aprobat o listă cu imobile ai căror proprietari ar fi trebuit, din 2018, să plătească impozite majorate și cu 500%. Asta, pentru că nu și-au întreținut clădirile. Poliția Locală a monitorizat situația terenurilor și clădirilor, inițial avertizând și amendând proprietarii, iar apoi a înaintat către primărie dosare referitoare atât la imobile lăsate în paragină, cât și la terenuri transformate în pârloage. Au fost câteva zeci de imobile, însă mulți proprietari au dat în judecată municipalitatea, astfel că, practic, la bugetul local nu s-a încasat niciun bani. În luna iulie, PMT a pierdut în primă instanță unul dintre procese, după ce Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de Rodica Vlad și familia ei, care a contestat supraimpozitarea unei ruini de pe Bd .Republicii, care a aparținut unei fabrici de prelucrare a lemnului. În apartamente au locuit, de mai bine de 20 de ani, angajații, care s-au judecat cu Rodica Vlad, noul proprietar. Femeia de afaceri a câștigat procesul, i-a evacuat pe oameni și a lăsat clădirea în paragină. Imobilul este, în prezent, într-o stare jalnică. Judecătorii au decis anularea HCL-ului care viza familia Vlad, care ar fi trebuit să plătească un impozit de patru ori mai mare. De asemenea, PMT a fost obligată să plătească și cheltuieli de judecată de peste 3.000 de lei. Municipalitatea a făcut recurs și are termen la Curtea de Apel pe data de 9 octombrie.

Nu e însă singurul proces pe această speță pierdut de PMT, și încă tot cu un „client”cu renume. Cu 300% majorare a impozitului ar fi trebuit să se aleagă și SC Bega Turism SA, societate deținută de frații Cristescu, în calitate de proprietar al unui apartament din imobilul aflat în Piața Sf. Gheorghe 1. Firma a contestat decizia și a avut și ea câștig de cauză la Tribunalul Timiș.„Anulează în parte HCL Timişoara nr. 529 din data de 20 decembrie 2017 privind aprobarea majorării cu 300% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2018, pentru imobilul situat în Timişoara, str. Sfântu Gheorghe, nr. 1 ca urmare a constatării stării tehnice neîngrijite şi a Anexei la aceasta în ceea ce o priveşte pe reclamanta S.C. Bega Turism S.A.. Suspendă executarea HCL până la soluţionarea definitivă a cauzei”, au decis magistrații. Primăria a făcut și în acest caz recurs, termenul fiind stabilit pentru 13 noiembrie. De pe imobilul de la numărul 1 din Piața Sf. Gheorghe cad periodic bucăți de tencuială, clădirea fiind chiar „peticită” cu o bucată de plasă de protecție, la etajul superior.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

miki a spus: (septembrie 26th, 2018 at 14:23 )

Asa ai scris titlul de parca te-ai bucura ca unii nu-si reabiliteaza fatadele….”draga” ziaristule

Radu Moraru a spus: (septembrie 26th, 2018 at 15:17 )

@miki, daca n-ai fi folosit cuvantul „parca”, era corect ce-ai scris. NU, ziarista chiar se bucura ca fratii Cristescu nu-si reabiliteaza cladirile. Ce conteaza ca orasul arata ca dupa bombardamente din cauza unor Cristesti, Vlazi sau altii ca ei care au pus mana pe tot orasul. NU, important e ca Robu a „luat-o in freza” din nou. Cat de rau la suflet sa fii sa te bucuri ca fratii Cristescu sau Rodica Vlad isi pot bate joc in continuare de orasul asta? Atat de rau.

anteconbega a spus: (septembrie 26th, 2018 at 19:01 )

Na, că sărirăţi pe Otilia! Da’ chiar, ce-o fi apucat-o aşa un optimist debordant? Cel puţin în titlu, că finalul articolului o relativ OK.

tibi a spus: (septembrie 28th, 2018 at 02:18 )

nu se bucura nimeni, inaptilor, problema este INCOMPETENTA PRIMARIEI. exista alte cai de atac, dar ai cu cine? nu, nu ai cu cine. ai doar un rob si aia cativa pe care-i are dupa el sa-i tina paltonul si geanta.

HeiTramvai a spus: (septembrie 28th, 2018 at 10:09 )

Rodica Vlad sa nu uitam totusi ca a fost mare politician PNTCD… pe cai mari in anumite momente ale administratiei taraniste. Si ea a paradit orasul…

jean valjean a spus: (septembrie 28th, 2018 at 12:37 )

Rodica Vlad, femeie de afaceri?!Hahahahaha…. o escroaca, apropo, ce se mai aude cu dosarul facturilor false de la tigani?ati facut-o pierduta pe madam asta?
Justitie de rahat….aservita cui plateste mai bine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top