Unii primari cu fapta, Robu cu văicăreala. Cum se desființează posturi de șefi care nu fac nimic

La alte primării se poate cu mai puțini șefi. În Baia Mare, primarul, reales cu 70% din voturi în timp ce era după gratii, a decis să desființeze aproape jumătate din posturile de conducere. La Timișoara nu se pot da nici sancțiuni, iar funcțiile de directori se înființează după necesități.

Nemulțumit de eficiența directorilor și a șefilor de servicii și de birouri pe care îi are în subordine, primarul din Baia Mare a decis să-i lase fără funcții pe foarte mulți dintre ei. „Sunt singurul care am o responsabilitate în această primărie. În rest, toți aveți numai beneficii de pe urma cetățeanului care plătește taxe și impozite. Pentru că încasați salarii substanțiale, am ajuns la concluzia că trebuie să ajungem într-o fază în care ori eu, ori o parte din voi. Am ajuns la concluzia că 40% din posturile de conducere vor fi desființate (…) Nu negociez aceste lucruri, o să primiți modul în care transmit noua organigramă către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și modul în care voi supune în CL modificările. Am o listă cu 250 de puncte nerezolvate de către mulți dintre dvs și cei din subordinea dvs., de la chestiuni care țin de la infrastructură la salubrizare. Am tolerat dublarea salariilor și mă doare pixul când văd în fiecare lună când văd că salariile s-au dublat, dar eficiența a rămas aceeași. Aceste creșteri sunt scăderi în dezvoltarea orașului (…) Căruța asta o conduc eu și acest lucru nu se discută”, a explicat Cătălin Cherecheș, citat de presa locală. Din structura Primăriei Baia Mare vor dispărea 5 funcții de director din 11, 12 din cele 22 de șefi de servicii, iar șefii de birouri dispar de tot.

Cătălin Cherecheş a fost arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată în 27 aprilie 2016, pe o perioadă de 30 de zile. Tribunalul Maramureş a prelungit, în 24 mai 2016, arestul preventiv al acestuia. Cherecheş a fost reales, în iunie 2016, în funcţia de primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturi, dar a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului judeţului Maramureş. El şi-a reluat mandatul după ce Curtea de Apel Cluj i-a ridicat măsura controlului judiciar.

Între timp, la Timișoara, primarul Nicolae Robu declară în continuare că este nemulțumit de activitate unora dintre subordonații săi, dar spune că nu are ce face. Unul dintre reproșurile aduse de edil este legat de neasumarea răspunderii. „Unii nu vor să semneze (…) Eu nu sunt dictator, eu nu pot să-i oblig să semneze! Eu încerc să-i conving (…) Este inadmisibil, sunt foarte nemulțumit. Pârghiile sunt așa cum sunt, însă am decis să fiu mai dur”, declara, în aprilie, Robu, când a fost întrebat de ce nu a fost lansată licitația pentru dezinsecția orașului, lucru care putea fi făcut încă din toamna trecută. Nici în prezent procedura nu este finalizată. La începutul anului, primarul Timișoarei anunța că va scădea salariile unor angajați de la Direcția de Urbanism, care nu aveau conduita potrivită în raport cu cetățenii.

„Problema este că până acum nu am avut pârghii (pentru a sancționa angajații PMT – n.r.). Acum am o nouă lege a salarizării și fac uz de ea. A trecut o jumătate de an. Pe mulți i-am mișcat, unii s-au pus pe treabă, unora le-am schimbat atribuțiile, dacă unii văd că nu sunt în stare să facă față i-am pus în alte poziții. E atât de complicat să dau afară un angajat, încât n-am recurs la așa ceva. Pierd în instanță și ce-am făcut atunci?”, declara edilul. Scăderea salariilor nu a primit aviz juridic, astfel că, în plenul în care ar fi trebuit să fie votat acest lucru, Robu a retras proiectul. Serviciul Juridic al PMT este una dintre structurile de care primarul este foarte nemulțumit și a declarat asta de mai multe ori. Fără măsuri. În altă ordine de idei, din această vară, Primăria Timișoara are două direcții de patrimoniu, cu doi directori. Unul dintre ei este un fost consilier personal al edilului-șef, care dăduse anterior concurs de angajare pentru un post de consilier în vechea direcție.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (septembrie 15th, 2018 at 16:32 )

Ar fi de mirare ca un asemenea incompetent sa poata, macar, sa dea afara un angajat. Ca sa-i puna la treaba, ce sa mai vorbim? In primul rand ar trebui ca El sa faca ceva pentru orasul asta.

tibi a spus: (septembrie 15th, 2018 at 21:44 )

pletosul stie sa-l dea afara (doar in mod ilegal) pe varsanda. omul e bolnav psihic, daca nu pur si simplu nemernic in tot ceea ce face

anteconbega a spus: (septembrie 16th, 2018 at 07:28 )

Lae West Nile e un pericol maxim pentru sănătatea timişorenilor. Omul şi-a făcut dezinsecţie doar la el ân birou. Poate şi la Dorel Borza.

LaeBobu a spus: (septembrie 16th, 2018 at 10:59 )

Cu primarul asta am ajuns sa nu ma mai uit la comedii. Cred ca am ajuns la nivelul Caracalului…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top