Clasic, 1 pauză/2 final! ACS pierde duelul violet cu ASU Politehnica

Dacă anii trecuţi ACS Poli era considerată echipa fanion a oraşului, deoarece juca în prima ligă chiar pe stadionul „Dan Păltinişanu”, iar autorităţile au ajutat cât au putut cu bani, iată că istoria se schimbă din mers.
ASU Politehnica
ASU Politehnica, formaţia plecată la drum din Liga 5 doar din dorinţa suporterilor de a servi unui ideal curat, a învins într-un meci aşteptat de mai bine de jumătate de deceniu rivala violetă. A fost ACS – ASU 1-2, după un meci deja clasic pentru fosta prim-divizionară. Şi echipa fanion s-a schimbat… mai ales ca trupa suporterilor joaca şi pe marele oval bănăţean.

ACS Poli a început curajos meciul cu ASU Politehnica, diferenţa de puncte din clasament, dar şi de locuri fiind practic anulată de entuziasmul puştilor lui Nanu, care au şi deschis scorul în minutul 13, prin Melinte. Gazdele de pe Electrica au făcut o primă repriză admirabilă, în timp ce oaspeţii nu prea s-au văzut în joc.

Altfel a stat treaba în partea secundă. Deja vu pentru ACS, care a pierdut marea majoriotate a partidelor după o primă repriză bună. Pregătirea fizică şi ambiţia jucătorilor lui Petruescu au dus la o „remontada”, Mera şi Bozian întorcând scorul, 1-2, rezultat cu care avea să se termine şi partida.

Palmă grea primită de ACS, care este din ce în ce mai aproape de liga a III-a, dar o palmă şi pentru conducerea clubului, care a vrut să se îmbogăţească după acest meci, scumpind biletul la 25 de lei, deşi până acum era 10 lei. O gură de oxigen pentru violeţii Politehnicii, care se revanşează pentru acel 0-1 cu „Ripi” şi momentul mult aşteptat de fani… victorie contra echipei susţinute ani buni de primar.

ACS Poli: Contra – Motreanu, Ivanov, Basic, Haruț, Keita, D. Codrea, Melinte (cpt), D. Filip, Bîrnoi, Golda. Au mai jucat: Pop, Toboşaru, Bocşan.
Antrenor: Ștefan Nanu

ASU Politehnica: Murariu – Bilia, Mera (cpt), Nicolescu, Cojocaru, Ignea, Vidrăsan, Poparadu, Bozian, Velici, Plămadă. Au mai jucat: Poparadu, Bedea, Coadă.
Antrenor: Cosmin Petruescu

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

antirob a spus: (octombrie 20th, 2018 at 13:51 )

Robilor, aveti cuvantul.

cris a spus: (octombrie 20th, 2018 at 14:01 )

de cand echipa robului e in picaj, nu ii mai vad nici pe labele lor de sustinatori pe site-uri sau forumuri! cred ca se retrag in liniste, muistii!

@antirob a spus: (octombrie 20th, 2018 at 14:23 )

Tie tre sa-ti mearga oleaca mintea sa-ti dai seama ca esti prost.Numai un paralitic mintal putea paria pe Acs la acest meci,atat timp cat ei nu bat nici Balotesti-ul.Palmaresul e la clona lui Robu deocamdata,clona voastra n-are absolut nimic.Doue echipa care au zilele numarate.Bucurati-va azi ca ati jucat cu cea mai slaba echipa a diviziei secunde,weekend-ul viitor va baga popa mortu-n casa.

INO a spus: (octombrie 20th, 2018 at 14:28 )

S.P.P. CE SĂ VEZI!ACS ESTE ÎN INSOLVENȚĂ!NU ARE ECHIPĂ!ANTRENOR!ȘI I-AU DAT 3 PUNCTE LUI ASU!CARE NU ARE NICI O ȘANSĂ LA PROMOVARE ȘI MAI AU 300 SUPORTERI PIERDE VARĂ!VAI MAMA LUI SPORTUL BĂNĂȚEAN!NIMENI NU VREA SĂ INVESTEASCĂ ÎN BANAT CĂCI NU PICĂ NIMIC PENTRU CEI CARE O FAC!DECI ROBU CARE ȘTIE ASTA ȘI FAPTUL DE DREPT CĂCI NU VA MAI FI ALES UN ALT MANDAT STĂ LA PÂNDĂ SĂ VADĂ DOAR DOAR O VENI VREUN FRAIER LA VREO ECHIPĂ SĂ BAGE BANI!ESTE O DISPERARE CARE ÎI AJUTĂ DOAR PE CEI CARE MAI CÂȘTIGĂ DE O CIORBĂ LA ACESTE CLUBURI DE SPORT UNDE VRAJEALA PRIMEAZĂ ȘI SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE!DE TOATĂ RUȘINEA!NU CREDEȚI CĂCI MAI BINE DESFIINȚA ȚI TOTUL ȘI RĂMÂNEȚI CU,CEI CARE FAC CINSTE BANATULUI-TIMIȘOAREI -TIMISULUI CARE NICI MĂCAR UN STADION SAU O SALĂ POLIVALENTĂ NU AU FOST ÎN STARE SĂ CONSTRUIASCĂ!HMMM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Nelu a spus: (octombrie 20th, 2018 at 14:28 )

25 de lei? ce gunoaie

leo di taio a spus: (octombrie 20th, 2018 at 14:57 )

Daca mai vrea un mandat, nici o problema. Dar unul si bun de la DNA sa vada pasajul POPA SAPCA -zilnic

obiectiv a spus: (octombrie 20th, 2018 at 16:27 )

Subiectivism cit carul la toate partile !!!
Adevarul???

TREI ECHIPE
DOUA POLI
UN ADEVAR – FOTBALUL TIMISOREAN = ZERO BARAT

Amatosim cu carul, orgoliu de doi bani (la toate partile), lumea e scarbita peste masura de acs-uri, asu- uri si lupte politice … rapunsul suporterilor este dat de vantul din tribune !!!

bnvnfgt a spus: (octombrie 20th, 2018 at 20:22 )

Nu se poate vorbi de o echipa fanion a orasului atata timp cand la meciurile oricarei echipe din Timisoara asista tot timpul mai putin de 1000 de spectatori. Se poate vorbi doar despre esecul ambelor asazise proiecte.

Soso a spus: (octombrie 20th, 2018 at 23:36 )

Cit va mai dura epoca Birlica? Rușine sa va fie, liga 3 e foarte aproape, falimentul la fel. Încercați ceva cu insolventa, l-ați pus pe golanul asta de Birlica administrator. Va meritați soarta.

mircea_tm13 a spus: (octombrie 20th, 2018 at 23:53 )

Cu Birlica echipa are o singura directie… in jos. La fel si cu Nanu, care are un singur punct de 7-8 etape. Cu ACS este ca in povestea cu imparatul gol: toate lumea vede ce se intampla, nimeni nu spune cu voce tare: baietii astia joaca toti la casele de pariuri, caci echipa este de etape bune 1 la pauza, 2 final… chiar asa se intampla de fiecare data, la fiecare meci. Rusine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top