Dosarul de șpagă și trafic de influență la Finanțele Timiș, trimis în judecată

Procurorii DNA au finalizat dosarul în care Lucica Golban, fostă șefă de serviciu din Finanțele Timiș, a fost acuzată că a luat șpagă chiar în sediul instituției. Alături de ea au fost trimiși în judecată contabila Stoiana Găman și omul de afaceri Horia-Ioan Grigoriță, pentru trafic de influență.
Lucica Golban
Lucica Golban, la data faptei șefă a Serviciului de Informații Fiscale din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, este acuzată de procurori că a pretins de la un om de afaceri suma de 3.000 de lei pentru a-i facilita unele probleme legate de TVA. Șpaga s-a dat chiar în sediul Finanțelor, probabil și fiindcă Golban se credea invulnerabilă, lăudându-se cu relațiile pe care le-ar avea în SRI.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 13 septembrie 2018, inculpata Golban Lucica, în calitatea menționată mai sus, a primit de la reprezentantul unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 3.000 lei în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unor activități ce țin de atribuțiile sale de serviciu, respectiv înregistrarea unor societăți comerciale în scop de TVA. Banii respectivi au fost remiși inculpatei chiar în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, la scurt timp aceasta fiind reținută de procurorii anticorupție”, se arată într-un comunicat al DNA.

Ceilalți doi inculpați sunt acuzați de trafic de influență. „De la același martor, în perioada 2016 – 2018, inculpații Grigoriță Horia și Găman Stoiana au pretins și primit, în mai multe tranșe, sumele de 106.800 de lei, respectiv 96.800 de lei, pretinzând că își vor exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara. Scopul acestor demersuri era acela a se amâna sau stopa controalele demarate de organele fiscale la anumite societăți comerciale și de a nu se constata existența unor eventuale infracțiuni de evaziune fiscală. În cauză s-au instituit măsuri asigurătorii în ceea ce-i privește pe inculpații Găman Stoiana și Grigoriță Horia Ioan”, se mai arată în același comunicat.

Stoiana Găman a fost contabila cunoscutului Zaher Iskandarani, alături de care a fost condamnată în trecut într-un alt proces. Dosarul celor trei a fost trimis la Tribunalul Timiș, Găman urmând să fie judecată sub control judiciar, în timp ce Golban și Grigoriță rămân în stare de libertate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 19th, 2018 at 07:29 )

Cine e Horia-Ioan Grigoriță şi de ce e om de afaceri? Ce afaceri?

Deki a spus: (octombrie 19th, 2018 at 12:33 )

Intreaba-l pe fostul dumitale sef, O(stafie)ciuk, stie el daca matale nu stii.

anteconbega a spus: (octombrie 19th, 2018 at 14:04 )

Deki, fii bărbată, dacă ştii mătăluţă (vezi cu ce rimează!) cine-i omul, curaj! Mulţumesc pentru îndemn. Ciuk. Încă una și mă duc!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top