Drept la replică

Greva declanşată de o parte a angajaţilor de la Filarmonica Banatul (62 persoane) din totalul de 191 de salariaţi, este „zice-se”, pentru lipsa Contractului Colectiv de Muncă, document vital pentru reglementarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajați.
filarmonica banatul
Dar NU conducerea Filarmonicii Banatul a întrerupt negocierile, ci chiar sindicatul. Iată un exemplu mai jos, un extras din şedinţa de negociere a CCM din data de 20.09.2017. Deci de un an de zile, sindicatul s-a retras UNILATERAL din negocieri, dând vina pe conducerea Filarmonicii, că nu pune la dispozitie diferite contracte.

Iata lista cu unele contracte „VITALE” dorite de sindicat, pentru a negocia CCM-ul.
Toate contractele de mai jos, fiind cerute prin avocatul sindicatului.

Ce relevanţă are contractul de management al directorului general, (contract al părţilor, care este confidenţial ) pentru negocierea sindicatelor a CCM ?! Ce relevanţă au contractele de turneu ale filarmonicii (contracte ale părţilor, care la fel sunt confidenţiale) pentru negocierea CCM? Menţionăm că toate aceste contracte au fost verificate de către Curtea De Conturi, Corpul de Control al Primarului şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, aceste contracte fiind declarate ABSOLUT legale. Acest sindicat, se crede un fel de SUPRA CONTROL, care vrea să verifice tot (din ultimii 3 ani), de la facturi de încălzire, electricitate, salarii (care sunt confidenţiale), contracte licitate pe SEAP, contracte intre parteneri privati şi alte informaţii care NU intra în atribuţiile sindicale, nicăieri în lume!

Citește și: La Filarmonica Banatul se pregătește greva generală. Conflictul ajunge și la Bruxelles

Legea nr. 467/2006 privind cadrul general de informare şi consultare a angajaţilor:(4) Informaţiile pe care angajatorul sau organizaţia patronală le va pune la dispoziţia delegaţilor sindicali ori a reprezentanţilor angajaţilor, după caz, vor cuprinde date referitoare la: a) situaţia economico-financiară la zi; b) situaţia ocupării forţei de muncă. Doar atat. NIMIC mai mult !

Bineînţeles, ca sindicatul ne-a reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, care le-a răspuns că NU au dreptate. Apoi sindicatul ne-a dat în judecată, cerând toate contractele în copie tipărită, pentru a le folosi în… „negocierea” CCM-ului.

Dar, iată că prin Sentinţa civilă 1315/05.10.2017 a Tribunalului Timiş şi prin Decizia definitivă a Curţii de Apel Timiş nr. 43/23.01.2018, Sindicatul nu are drept la aceste contracte şi-i este respinsă acţiunea in instanţă !! Ca atare, sindicatul s-a retras din negocierea CCM-ului, incercând să obtină prin grevă ceea ce legal le-a fost refuzat.

Dar, haideti sa vedem si aportul pe scena, in concerte, ale unor lideri de sindicat:

Daca va uitati pe acest tabel o sa vedeti ca acesti reprezentanti ai democratiei sindicale, la aproape jumatate din concertele Filarmonicii Banatul , doar (in perioada 1 Ianuarie -1 iulie 2018) NU au fost prezenti pe scena la concerte .
Asta in ideea ca ei au salarii nete (in mana) intre 800 si 1000 euro pe luna.

CONCLUZII: pentru corecta informare a opiniei publice timisorene si a publicului Filarmonicii Banatul, trebuie sa va spun ca de cand s-a introdus CONDICA de PREZENTA obligatorie, liderii de sindicat au facut in cei doi ani de zile tot ce a fost posibil ca sa denigreze conducerea institutiei. Dar, din 17 reclamatii la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, toate au fost rezolvate in favoarea filarmonicii si nu a sindicalistilor. Iata ce spune Corpul de Contrul al Primarului:

Acelasi Corp de Control raspunde si sesizarilor, chiar ANONIME depuse la alte entitati de control si indrumare:

Filarmonica Banatul Timisoara, este deschisă oricărei iniţiative de continuare a discuţiilor privind CCM, dar niciodată eu personal, nu voi încuraja chiulul şi nu voi semna prezenţa unor oameni care nu sunt la repetiţii. Ar fi pontaj fictiv şi fals în acte publice. Ori, fraţilor singura persoană care răspunde cu libertatea sa şi patrimonial (cu averea) este managerul instituţiei şi NU sindicatul. Eu sunt pus să gestionez banul public, al timişoreanului şi NU sunt pus să stau drept în faţa a doar un sfert din angajaţii sindicalişti. Mai ales că au început să vină cereri de renunţare la grevă ! Păcat de minunatul public timişorean, care nu merită nici banderole şi nici şedinţe sindicale pe scenă. Despre denigrarile la adresa mea, inregistrarile (ilegale conf. Legii) si alte acuzatii la persoana mea, nici nu merita sa la aduc in discutie, mai ales ca de 12 ani de cand conduc filarmonica am 9 evaluari anuale de activitate de nota 10, iar in 2017 am fost numit managerul anului de revista Uniunii Compozitorilor din Romania.

Iar, despre proiectele si sponsorizarile aduse Filarmonicii nu mai vreau sa vorbesc.

Doar asta vara, am adus 12000 de euro (de la prieteni), bani necesari cazarilor pentru 2 orchestre nationale din Germania si Austria.
Cu pretuire,
al dumneavoastra
Ioan Coriolan Garboni
Director General Filarmonica Banatul

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 2nd, 2018 at 15:06 )

Domnule, e vorba de Managerul anului 2017 care a adus mii de euro pentru colegii din Filarmonică. O fi de bine, o fi de rău?

Melomaniacul a spus: (octombrie 2nd, 2018 at 16:55 )

Grevistilor nu le mai convine ca s-a terminat cu atmosfera de pension si directorul e decis sa aplice ROi si ROF. Au uitat ca pana la venirea lui Garboni repetau si cantau in frig, cu instrumente carpite si ca deplasarile in strainatate erau o raritate.
Despre calitatea actului artistic… alta data!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top