Fotbalul timișorean, între neputința actuală și viitorul întunecat

Weekendul de coșmar pentru cele trei echipe timișorene (trei înfrângeri, golaveraj 1-9) din Liga a II-a a reaprins printre microbiști discuțiile privind viitorul fotbalului timișorean. E adevărat, microbiști tot mai puțin prezenți în tribune, dar foarte combativi în spațiul virtual. Pentru prima dată în istorie, Timișoara are acum trei echipe în eșalonul II, însă niciuna dintre ele nu amenință locurile din fruntea clasamentului.

Din contră, ACS Poli și Ripensia sunt acum pe locuri retrogradabile, iar ASU se zbate în mediocritatea mijlocului clasamentului. De altfel, la fosta echipă din Liga I doar o minune o mai poate salva de la retrogradare, iar problema care se pune cel mai mult este câte etape mai rezistă până își anunță retragerea din campionat. Și fiindcă singura victorie a ACS Poli e cu „Ripi”, e important, în cazul unui abandon, ca acesta să aibă loc în tur, pentru ca „zebrele” să-și recupereze cele trei puncte pierdute pe teren.

Fiind limpede faptul că în actuala ediție de campionat nu se mai poate întâmpla ceva, să vedem dacă pe termen mediu se întrevede un reviriment al fotbalului timișorean. La ASU Poli, atâta timp cât este o chestiune de mare glorie să fie „Fără pătroni”, e de așteptat să stagneze în aceeași bălteală de la mijlocul clasamentului ligii secunde. Oricum, dincolo de partide precum cea cu UTA, la stadion vin mai puțin oameni decât prin ligile inferioare. Chiar și finanțatori au mai plecat de la echipă, nemulțumiți de decizii ciudate ale celor din staff-ul echipei, precum cea a retragerii de pe teren la meciul cu UTA de la Șiria.

Ripensia a anunțat, cu noul finanțator Dumitru Mihu, o strategie pas cu pas, punându-se bazele unei academii de copii și juniori. Obiectiv îndrăzneț și de aplaudat, dar rezultatele mai trebuie așteptate, neexistând nicio șansă ca echipa să ajungă în următorii ani în prima ligă. E drept, Ripensia a mai dat o lovitură de imagine prin aducerea lui Alexandru Pelici, dar atât pe termen scurt și mediu.

Din Cea Mai Poli Dintre Toate Poli (CMPDTP), ACS Poli a ajuns ruda săracă și de evitat a fotbalului timișorean. Cu mari datorii și venituri mici, fosta echipă de primul eșalon face eforturi uriașe pentru a se prezenta la meciuri. Mai nou a izbucnit și un imens scandal legat de pariuri, fapt care aruncă și mai mult noroi pe echipa înființată și asumată plenar de primarul Nicolae Robu. Primar care acum pare să nu-și mai recunoască „copilul”, fugind de el ca de râie.

Nu mai insist, am scris de multe ori despre cum s-a ajuns în această situație, cu motive obiective (interzicerea finanțării de la bugetul local), dar și subiective (pierderea pe bandă rulantă și pe gratis a unor tineri jucători). Pentru moralul celor de la club, se mai vorbește de potențiali investitori, dar sunt povești de adormit copii, concluzia fiind că ACS Poli se îndreaptă, mai încet, mai accelerat, spre desființare.

Așadar, nicio speranță pe termen mediu. Din afara Timișoarei, multă lume se întreabă de ce nu se face din trei echipe mediocre una puternică. La cum stau lucrurile, e o misiune imposibilă. Fie din cauza unor orgolii, fie pentru că ACS Poli duce în cârcă mari datorii. Mulți se mai întreabă de ce un oraș atât de potent financiar nu poate avea o echipă de Liga I măcar, nu una care să se bată la titlu. Lucrurile sunt mai complicate aici. Un singur investitor local, fie și dintre cei cu mulți bani, nu se avântă într-o asemenea aventură, bănățenii fiind și mai chibzuiți, ca să nu folosesc un alt cuvânt.

Când s-a pus problema să vină mai mulți investitori, lucru încercat de Robu, mulți dintre ei au ridicat problema managementului defectuos de la club. Management girat de același primar. Și nu poți să-i combați cu argumente. Ca să nu mai spun că, de la Eugen Seracin la mijocul anilor ’90, Timișoara n-a mai avut patron local. Ar mai putea apărea un nou „Marian Iancu”? Greu de crezut pe termen mediu. Ca atare, și tare aș vrea să mă înșel, viitorul fotbalului timișorean este mai mult decât sumbru. Și n-au trecut decât șase ani din momentul în care același Robu ne promitea că ne vom plictisi de titlurile de campioni ai României la fotbal și participări în cupele europene cu el primar…

P.S. În continuare, multe echipe din primele două ligi sunt finanțate de la bugetele locale. Doar la Timișoara se pare că nu se poate, fie din neștiință, fie din neputință. Dacă nu investește direct în fotbal, municipalitatea ar putea investi măcar în infrastructură sportivă. Dar dincolo de promisiuni și povești cu stadioane mutate prin tot felul de locații ale orașului, nimic concret.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (octombrie 29th, 2018 at 13:11 )

Acest brancovan este ultimul om care are caderea sa vorbeasca despre problemele din fotbalul timisorean. La cit rau a facut acest individ, nu cred ca Bega are destula apa ca sa il spele de pacate.

Kroko a spus: (octombrie 29th, 2018 at 13:15 )

Ha-ha-ha ! Nu exista garantie de administrare cu „reprezentanti” „masterizati ” ai administratiei de stat,delegati de consilii locale si judetene si de alte comisii si comitete ssi atunci ar fi garantii sa administreze asa zisii „suporteri” ! Buna poanta!

Mbombe Ion a spus: (octombrie 29th, 2018 at 13:18 )

Auzi ?! A promovat chiar pana in Liga a 2-a!!! Pana acolo promovezi chiar si de pe locul DOI, ca ceilalti NU VOR sa promoveze,din diverse motive! In principal, toti jucatorii din ligile inferioare au slujbe si nu sunt prosti sa le lase,ca sa devina profesionisti!

Pretorian a spus: (octombrie 29th, 2018 at 13:57 )

In ceea ce priveste Ripensia, articolul este inexact. Exista suficiente informatii pe internet, in conferinte de presa video postate online, in diverse articole sau emisiuni TV care afirma contrariul. Adica anvergura noului proiect Ripensia este mult mai mare si promovarea in L1 se va ataca cat mai curand posibil. Fiind clar ca anul asta este prea tarziu, vorbim deci din sezonul viitor. .Noua conducere a spus clar ca nu isi doreste sa stea in L2. E clar insa ca pana in iarna, cand va incepe urmatoarea perioada de transferuri si cand Pelici isi va incepe munca, nu se vor putea intampla miracole la Ripensia, deci probabil rezultatele sportive vor fi similare. Oricum, noul proiect Ripensia nu este deloc intunecat ci are toate premizele sa produca rezultate incepand din iarna asta.

herzogheria a spus: (octombrie 29th, 2018 at 14:35 )

Brancovan MINTE!
„Din banii a circa 1000 de timișoreni, susținători ai echipei Politehnica, s-a promovat până în liga a 2-a „Mincinosule! ii cunosc pe unii din cei care merg si canta la meciurile echipe ASU, unii nu au bani nici te tigari! nu mai insinua ca din banii lor se sustine echipa! stii tu bine cine-s patronii echiepei „fara patroni” cine decide si cine finanteaza, cine pune antrenori cine decide unde se face un cantonament, etc! Si iti mai spun ceva: nu mai spera ca daca moare Acs suporterii timisorenii o sa vina spre asu ca speri degeaba, prea multa ura, rautate si ambite politica ati aratat, prea multe comentarii veninoase impotriva acs-uli , prea multe mazgalituri si injuraturi!

Politehnica Timisoara a spus: (octombrie 29th, 2018 at 21:27 )

Brancovan are dreptate, Poli suntem noi cei care avem si ducem acest spirit violet, care din pacate a inceput sa devina tot mai redus , circa 1000 de sustinatori constant. Da, din banii nostri si sustinuti de UPT aceasta echipa a ajuns aici si isi va continua drumul, speram ca generatiile care le avem sa lupte si sa duca acest club cat mai sus spre performanta!!!
Toti fustratii sa se lase de comentat, pentru ca nu au nicio pasiune cu siguranta!!!

dinu a spus: (octombrie 30th, 2018 at 01:39 )

Cand am auzit de „Academia Hagi” m-a apucat rasul. Acum vom avea si o academie Ripensia. Copiii admisi aici vor fi membri pe viata si vor primi o indemnizatie frumoasa de la stat? Voi ziaristii de sport (nu stiu daca sunteti si ziaristi sportivi) vorbiti limba romana su limba datcupiciorulinminge? Sau, poate, limba spartseminteintribuna?

anteconbega a spus: (octombrie 30th, 2018 at 06:57 )

Ino Ardelean nu e ziarist sportiv, ci un editorialist polivalent, aproape la fel de tare ca şi colegul de breaslă Eugen Sasu. Sigur, termenul „Academia Hagi” poate provoca unora „râsu-plânsu”. Dar să nu uităm că Academia României a avut ca şi „cacademician” o laborantă de chimie agramată, pe tovarăşa Elena. „Academia Hagi” a dat o campionă a României, iar selecţionatele Under 21 şi chiar naţionala mare e plină de puşti şcolaţi de Hagi la Academia sa de fotbal. Nu ştiu dacă dl. Dumitru Mihu, un excelent producător de torturi, bezele şi alte cele, cu cele 25 de milioane de euro cifră de afaceri are şi un profit care să-i permită să ţină o echipă de fotbal care să promoveze în doi-trei-patru ani într-o divizie de care să nu râdă amintirile despre numele actual al echipei: Ripensia.

Pretorian a spus: (octombrie 30th, 2018 at 10:00 )

Nici domnul anteconbega nu si-a facut temele. Daca ar fi urmarit stirile despre Ripensia ar fi aflat desigur ca la Ripensia in noul proiect sunt 20 de investitori, nu doar unul. Ar fi aflat de asemenea ca dl. Dumitru Mihu a invitat in noul proiect si alti oameni de afaceri timisoreni prieteni cu dansul. In plus, daca ar fi intrebat prin oras ar stii ca Almira nu este singurul business. Dar si daca nu ar exista decat dansul si ar exista doar Almira, ma intreb si eu ca tot omul, cum ar fi imposibil sa ajungi si sa stai in L1 avand in spate o singura firma cu un profit de aproape 2 milioane de euro pe an din moment ce Interagro a lui Niculae de la Astra are pierdere de 1 milion si jumatate de euro pe an. Modul asta de a trata informatiile este extrem de superficial. Eu zic ca ar trebui sa ne bucuram ca in sfarsit mediul de afaceri din Timisoara arata interes pentru sport si a decis sa investeasca intr-un brand national din Banat, adica Ripensia. Acest interes inseamna ca inca exista speranta pentru a avea fotbal de Liga1 in Timisoara. E adevarat ca banii nu garanteaza performanta. Ramane de vazut daca investitiile care vor veni vor aduce si rezultate. Eu unul am incredere in Pelici ca va stii ce sa faca si ca Ripensia va ajunge in L1.

drucker a spus: (octombrie 30th, 2018 at 10:01 )

P.S. În continuare, multe echipe din primele două ligi sunt finanțate de la bugetele locale. Doar la Timișoara se pare că nu se poate, fie din neștiință, fie din neputință. Dacă nu investește direct în fotbal, municipalitatea ar putea investi măcar în infrastructură sportivă. Dar dincolo de promisiuni și povești cu stadioane mutate prin tot felul de locații ale orașului, nimic concret.

Hai sa ne lamurim . Se poate , cum sa nu se poata . Doar ca acea echipa , nou infiintata , sa spunem ca o sectie de fotbal al SCM Timisoara , nu va avea nici o legatura cu Poli ,cu istoria alb violeta , cu nimic din ceea ce a insemnat fotbalul pt suporteri pana acum .
Intrebarea e cati dintre suporterii timisoreni (marea majotitate polisti ) vor sustine o astfel de echipa , fara traditie , aproape artificiala .
Pt ca pana la urma fotbalul se joaca pt suporteri .

drucker a spus: (octombrie 30th, 2018 at 10:17 )

Si atunci se impune infiintarea unei echipe de fotbal „patronata” de primarie , doar asa ,ca asa se poate ?
Inca mai cred ca Timisoara e totusi peste Voluntari , Chiajna , Clinceni , Snagov , etc . Ca mentalitate macar .

anteconbega a spus: (octombrie 31st, 2018 at 10:00 )

Domnule profesor Pretrian, m-aţi pus la colţul clasei, deşi nu am greşit cu nimic. Părerea mea. Citez: „Ripensia a anunțat, cu noul finanțator Dumitru Mihu, o strategie pas cu pas, punându-se bazele unei academii de copii și juniori. Obiectiv îndrăzneț și de aplaudat, dar rezultatele mai trebuie așteptate, neexistând nicio șansă ca echipa să ajungă în următorii ani în prima ligă. ” Aşadar, nu e vorba de alţi investitori în ACEST TEXT, ori fi ei fo 20 la număr în total sau fo 200. Afirmaţi, matale, grijuliu „că Almira nu este singurul business”, al acestui domn Mihu. Exact ca şi mine, domn profesor, mă citez: „…un excelent producător de torturi, bezele şi alte cele”! „Şi alte cele”, nu vi se pare suficient, trebuia să înşir toate firmele respectivului, reclamă gratis?! Neee! Iar brandul Ripensia… eheee!, o tempora…, a fost valabil în perioada interbelică. Din 1948 adevărata „Ripi” s-a „muiat” în Electrica Timişoara, un nume excelent pentru liga a II-a sau a III-a.

Pretorian a spus: (octombrie 31st, 2018 at 12:32 )

@anteconbega: observ din postarea dumneavoastra doar ironie si denigrare la adresa Ripensiei. Nimic obiectiv. Vad ca aveti o tema in a ataca Ripensia. Pana una alta va informez ca Ripensia actuala este continuatoarea Ripensiei istorice si este afiliata la FRF in acest sens. Mai mult, nu s-a muiat in nimic si sunteti prost informat in ceea ce priveste insiunarea legata de Electrica. Probabil va luati informatiile de pe internet. Sunt convins ca daca apelati la FRF sau la arhive, veti intelege ca afirmatiile dumneavoastra sunt pline de erori. Cat despre ironiile dumneavoastra legate de mediul de afaceri timisorean care se mobilizeaza in spatele proiectului Ripensia, fiind prima data cand acest lucru se intampla la o echipa de fotbal din Timisoara dupa revolutie, asta imi arata doar ca proiectul Ripensia va deranjeaza si doriti doar sa atacati si sa insinuati lucruri false la adresa acestui proiect curat si sanatos plecat din liga VI-a si cladit prin eforturi private. Motiv pentru care nu cred ca are rost sa mai continui discutia cu dumneavoastra, pentru ca ar fi inutila din moment ce aveti o tema si un scop si nu va intereseaza o discutie obiectiva cladita pe adevar.

anteconbega a spus: (octombrie 31st, 2018 at 16:02 )

Domnule Pretorian, eu corespondam cu dl profesor Pretian, dar dacă tot aţi căzut în zăr, rămân uimit cum poate Ripensia dlor Mihu-Almira şi Niki Bibu-Focus Vest să fie „continuatoarea Ripensiei istorice”, ca să vă citez cu onor, dle Pretorian? Cum poate fi considerat dl Mihu din conducerea echipei care se chinuie în liga a II-a cu Dr. Cornel Lazăr, preşedintele Ripensiei, președinte al Chinezului Timișoara în perioada interbelică, ba şi fost primar al Timişoare în 1932?! „Cornel Lazăr a lăsat în urmă un palmares greu de egalat: a fost preşedinte al ambelor mari echipe pe care fotbalul timişorean le-a avut în perioada interbelică, cucerind nu mai puţin de 10 titluri naţionale. Şase la Chinezul, patru la Ripensia.”, ca să-l citez pe formidabilul cronicar sportiv şi scriitor naţionalist Octavian Stăncioiu, care, în generozitatea lui maximă, îl consideră pe dl Ienovan „demn urmaş al marelui Cornel Lazăr”. Iar chestia cu atacarea Ripensiei, vă rog, dar asa e o tâmpenie tematică, vorba D-voastră, domnule P.

Pretorian a spus: (octombrie 31st, 2018 at 16:25 )

@anteconbega: eu nu vad niciun Pretian printre userii care comenteaza si vad ca ati raspuns afirmatiilor mele referitoare la existenta mai multor investitori, dl Mihu fiind cel principal. In alta ordine de idei doar ati confirmat prin raspuns ca aveti ca tema denigrarea Ripensiei, nimic mai mult! Cum poate sa fie va indemn sa intrebati la FRF sau sa cautati informatiile referitoare la refondarea clubului din 2012 si afilierea lui. Dar inteleg ca oricum nu va intereseaza. Dumneavoastra doar ii reprezentati pe cei care scandeaza „ACS Recas nu e Poli, nici Ripensia campionii” fara sa aiba nicio informatie despre cei care au refondat clubul, despre cum Ripensia anterioara anului 1948 a incetat sa participe in competitii, despre cine au fost membri refondatori si de ce au intreprins acest demers, despre actele care au stat la baza hotararii Tribunalului Timis si dupa a Federatiei Romane de Fotbal prin care Ripensia a fost recunoscuta si afiliata ca fiind continuatoarea clubului istoric.Si totusi, desi nu aveti absolut nicio informatie, ati inceput denigrarea clubului, pentru ca Ripensia a inceput sa deranjeze prin faptul ca este un proiect frumos si are un viitor. Frumos, pentru ca este sustinut de oameni inimosi si este repornit din Liga VI-a. Motiv pentru care nu este posibil ca Ripensia de acum sa aiba performantele clubului istoric. Ripensia a luat-o de jos, de la nivelul ultimului esalon, in 2012, ajungand cu succes in Liga II-a. S-au pus bazele necesare pentru a avea un club stabil si performant si promovarea in prima liga se va ataca cat de curand. Cand pleci din liga VI-a nu poti face lucrurile decat pas cu pas. Dar am inteles, dumneavoastra doriti denigrarea acestui proiect curat fara a avea niciun argument real in afara de insinuari. Mult succes in continuare cu denigrarea fotbalului timisorean!

@Pretorian a spus: (octombrie 31st, 2018 at 17:13 )

nu-l bagati in seama pe anteconbega. e unul din userii acestui ziar la nivel de INO, daca intelegeti ce vreau sa spun. adevarul e, ca el nu denigreaza ci doar halucineaza liber pe orice tema, in toate anotimpurile, primavara, vara, toamna…

anteconbega a spus: (noiembrie 1st, 2018 at 08:17 )

Distinse dle Prof. Pretian, suntem martori că dl Pretorian nu e om de cuvânt. În octombrie 31, anul 2018, fix la ora12:32, dl. Pretorian declara cu fermitate, adresându-mi-se solemn: „…nu cred ca are rost sa mai continui discutia cu dumneavoastra, pentru ca ar fi inutila din moment ce aveti o tema si un scop si nu va intereseaza o discutie obiectivă clădită pe adevar.” Că nu şi-a respectat cuvântul o dovedeşte postarea sa din după masa aceleiaşi zile, în care sunt intromisionate acuze haotice, cum că aş fi unul din reprezentanţii grupului de timişoreni care strigă „Nici Ripensia campionii!”. Am greşit! Ripensia cuplului Mihu-Bibu e campionă naţională a României şi a câştigat Liga Campionilor, chiar dacă în clasament e pe loc retrogradabil. Alta e problema dlui Pretorian, care ţine de sensul cuvintelor. Şi anume, sunt acuzat ferm de „denigrarea Ripensiei, nimic mai mult!” Asta e o prostie îmbălsămată! Nu poţi denigra o instituţie, un club de fotbal, par examplă! Poţi denigra, defăima, calomnia oameni sau calități, manifestări, realizări ale acestora. Asta e. Trăiască domnu’ Bihu! Trăiască domnu’ Mibu! Hajra Csíkszereda! Baftă cu FCArgeş!

drucker a spus: (noiembrie 1st, 2018 at 10:24 )

Cum sa fie Ripensia actuala continuatoarea Ripensiei istorice ?!?
FRF nu poate sa certifice acest lucru . FRF a luat act de documentele depuse si atat , inscriind echipa in ultimul esalon , cum e si normal pentru o echipa nou infiintata .
Credeti ca , daca, cineva v-a infiinta un club de fotbal si- l va numi Chinezul Timisoara , si-l va inscrie in liga 6-a , FRF se va opune ?
Daca acel club va pretinde ca e continuatoarea Chinezului , nu e treaba FRF sa cerceteze daca e asa sau nu .
Nu vad cum ar detine cineva documentele oficiale ale unei echipe desfintate in urma cu zeci de ani .
Ca s-a pronuntat o instanta judecatoreasca vis a vis de infiintarea noului club ,e normal si legal .Dar atat .
Conducatorii actuali pot pretinde ca actuala Ripensia e continuatoarea legendarei Ripi doar daca detin acte oficiale de la vremea respectiva , dar nu cred ca e cazul .

@drucker a spus: (noiembrie 1st, 2018 at 11:53 )

ce discutie cretina?!? pur si simplu te miri! daca oamenii simt ca sint continuatorii Ripensiei si fara „acte”, ca aste-s f. importante in fotbal, si dupa 40 de ani, si chiar platesc pt. asta, ce ai tu impotriva? daca nu-ti place, nu veni la meciuri, punct. mai lipseste brincovan sa ne teoretizeze, in timpul unui scurt ragaz in lupta impotriva hotilor de buzunare, cine are voie sa faca ce.

Pretorian a spus: (noiembrie 1st, 2018 at 12:08 )

@drucker: una este inscrierea la AJF, alta este afilierea la FRF cand ajungi in L3, acolo unde se face si recunoasterea unui palmares. Cat despre Tribunal, statutul Ripensiei mentioneaza ca este continuatoare. Cert este ca FRF, in baza legislatiei sportive in vigoare, a afiliat Ripensia ca fiind continuatoarea clubului istoric. Stiu cate ceva dar nu cunosc in detaliu actele care au stat la baza deciziei. Printre membri refondatori s-au numarat si urmasii fostilor membri asociati la Ripensia. Ripensia veche nu a fost niciodata desfiintata in acte. A fost doar retrasa din competitii. Sunt convins can juristii de la FR, in baza actelor disponibile, au luat o decizie corecta.

drucker a spus: (noiembrie 1st, 2018 at 20:12 )

Si care ar fi urmasii fostilor membrii fondatori din 1928 , care se regasesc acum printre actualii membri fondatori ?
Cred ca glumiti , nu ?

anteconbega a spus: (noiembrie 3rd, 2018 at 14:06 )

Distinse Drucker, dar este foarte clar cine sunt urmaşii minunatei Ripensia din perioada interbelică! Ne-o spune ferm şi cu tărie domnule profesor Bretonian: dnii Bihu şi Mibu! Să fie clar! Şi apropos, dle Drucker, dădurăm, că suntem deja un colectiv, peste întrebarea „Voi sunteţi urmaşii Romei?”, explicată în „Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre” ca o adresare satirică celor care se împăunează în vorbe cu trecutul glorios, dar nu-l confirmă deloc prin faptele lor. La origini e şi mai naşpa: „Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,/Toți se scurseră aicea și formează patrioții,/Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,/Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!/Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!/I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!” Pardon.

spanac a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 13:11 )

Ce plm de carnati vinde Mihu? De vara, rustic , cristim? Toti terchea berchea se dau investitori in fotbal. Auzi, Ripensia lu peste e urmasa marii Ripensia interbelica. A turbat lupu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top