Luptătorul Moroșanu lovește și în afara ringului. Ținta, un senator de Timiș

Celebrul luptător de K1, Cătălin Moroșanu, a intervenit în disputa iscată în interiorul PNL după referendum, atacând-o extrem de dur pe Alina Gorghiu. Mai puțin știut este faptul că Moroșanu se numără printre liderii PNL Iași, fiind și consilier județean.

Cunoscut ca unul dintre apropiații lui Ludovic Orban, luptătorul Cătălin Moroșanu n-a ținut cont că senatoarea de Timiș Alina Gorghiu este proaspătă mămică și a încercat să-i dea un knockout. Dar numai pe Facebook, „vina” imputată senatoarei de Timiș fiind faptul că l-a atacat pe Orban, imediat după terminarea referendumului privind familia tradițională. Moroșanu i-a făcut un adevărat rechizitoriu Alinei Gorghiu, mergând până la amintirea unor episoade mai ilare, precum cel cu sandvișul din campania electorală.

„Am privit cu atenție și îngrijorare reacțiile unor colegi în urma rezultatului referendumului pentru modificarea Constituției, prin care au atacat public conducerea Partidului Național Liberal. Din păcate, acest comportament nu este unul singular, ci se înscrie într-un șir de încercări sistematice de dinamitare a PNL și a activității noastre, a tuturor, de către o grupare al cărei principal exponent este un fost președinte al partidului, doamna Alina Gorghiu. Astăzi am convingerea că e absolut necesar să amintim câteva lucruri. Doamna Alina Gorghiu este cea care a reușit să schimbe nu mai puțin de patru candidați la Primăria Generală în 2016, ducând PNL la un scor dezastruos de 11%, obținut de astăzi apropiatul în gândire domn Predoiu.

Doamna Alina Gorghiu este cea care, prin felul în care a gestionat stabilirea listelor de candidați și campania pentru alegerile parlamentare din 2016, a purtat PNL spre alt record negativ, de 18%, partidul cunoscând noi valențe ale ridicolului în urma renumitului episod cu sandvișul. Doamna Alina Gorghiu este cea în mandatul căreia s-a semnat protocolul dintre PNL și CPF, cu întregul suport al domniei sale, și prin persoanele pe care le mandatase în acest sens, domnii Ilie Bolojan și Gheorghe Falcă.

Faptul că distinsa noastră colegă alege astăzi să își schimbe radical opinia și să arunce vina spre persoane care au formalizat încheierea unui protocol în legătură cu care aceasta își exprimase chiar public entuziasmul și susținerea este o atitudine care nu îi face cinste. Am convingerea că PNL nu are nevoie de cai troieni și nici de sabotori, cu atât mai puțin să fie promovați și susținuți în diferite funcții sau chiar pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile europarlamentare oameni cu zero rezultate, dar nenumărate lovituri interne la activ. Da, doamna Gorghiu, aveți dreptate! Ajunge!” a scris Cătălin Moroșanu pe pagina sa de Facebook. Prezență activă în campaniile electorale ale PNL, Moroșanu a ajuns de mai multe ori și la Timișoara, cel mai bun amic de aici fiindu-i Nicolae Bitea. (sursa foto: www.cuzanet.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 9th, 2018 at 16:16 )

Prietenul moldav al şefului vatmanilor din Timiş vorbeşte despre cai troieni în grajdul liberal al lui Sică Orban, uitând că spectaculosul stabiliment al Marelui Edil Cănit De Pe Bega este împodobit de… Iapa.

Anca S. a spus: (octombrie 9th, 2018 at 23:36 )

Daca textul este al lui Morosanu, stunci si eu sunt Maica Tereza.

Radu Moraru a spus: (octombrie 10th, 2018 at 06:27 )

Chiar nu are importanta daca Morosanu a scris cu manuta lui acel text. Cert e un lucru: tot ce se spune acolo e perfect adevarat. Daca liberalii incep sa se canibalizeze intre ei, cum USR-ul si Ciolos nu au structuri bine definite, o sa ne trezim ca PSD-ul va lua iarasi un scor nesimtit de mare in alegeri. Ceea ce ar fi dezastruos pentru tara asta.

drucker a spus: (octombrie 11th, 2018 at 10:33 )

HA HA HA !
Alina Gorghiu , moldoveanca din Tecuci , Galati , cum poate sa fie senator de Timis ?????
Inca o dovada ca politicienii locali , sunt sclavii Bucurestiului , punand funduletul la bataie de fiecare data .
Ce initiative pro Timis a avut moldoveanca in actualul mandat in folosul Timisului , pt care a candidat ?

Oare pt Timis chiar conteaza cine castiga alegerile urmatoare ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top