Protestul cu Mozart continuă la Timișoara. Robu: Dacă trebuie, facem concurs și angajăm alt personal la Filarmonica Banatul!

Săptămâna viitoare decide ce se întâmplă la Filarmonica Banatul. Primarul Nicolae Robu spune că, dacă trebuie, dă afară pe toată lumea, orchestră și manager! Între timp, continuă greva, oamenii cântă în stradă, iar edilul face sondaj pe Facebook.

Artiștii de la Filarmonica Banatul, aflați în grevă, au cântat și vineri pe treptele din fața instituției. A fost un protest care n-a inclus, de această dată, scandări, ci doar muzică. S-a cântat imnul de stat, dar și Mozart, Brahms, Bizet sau Dvorak. A fost din nou cu pancarte, dar în afară de muzică nu s-a auzit nimic altceva. Protestul muzical merge mai departe și săptămâna viitoare, în paralel cu negocierile pe contractul colectiv de muncă.

Primarul Nicolae Robu anunțase, la începutul săptămânii, că termenul pentru aplanarea conflictului expiră în weekend, însă între timp l-a prelungit puțin. Asta, poate și pentru că a lansat pe Facebook un sondaj prin care își întreabă prietenii dacă vor concert regulat doar vinerea sau le-ar plăcea să mai fie unul sâmbătă sau duminica.

Faptul că ei cântă acolo e o idee foarte bună, chiar cred că ar putea să continue ani de zile. Au autorizație (…) Nicio problemă, suntem o comunitate liberă, în care oamenii să se poată manifesta, inclusiv protestând. Protestul are o componentă ce ar putea fi păstrată și când nu mai sunt motive de nemulțumire. Dacă le place să cânte în fața filarmonicii, pot să o facă ani de zile de acum înainte. Cred că timișorenii apreciază că ascultă muzică de calitate, pentru că au un repertoriu bun.
Primarul Robu, despre protestul muzical

Edilul mai lasă cele două părți să negocieze și săptămâna viitoare, dar spune că este dispus și la măsuri drastice. Mai ales că, afirmă el, ar exista artiști care nu doresc să cânte când sunt solicitați, din motive religioase!„Dacă trebuie, îi dăm pe toți afară și facem angajări, nu se termină lumea cu ei. Eu vreau să arăt cât de ferm sunt! Toată lumea înseamnă toți, dacă trebuie. Să nu creadă că-și bat joc de melomanii acestui oraș și de oraș. Pot să aibă revendicări, nicio problemă, dar toate au o limită. Să refuzi să cânți duminica, pentru că tu trebuie să te duci la biserică, că ești angajat și acolo, păi contează, du-te la biserică sau du-te în alt domeniu”, afirmă Robu.

Dacă trebuie, facem concurs și angajăm alt personal la Filarmonica Banatul din Timișoara. Dacă trebuie, inclusiv asta putem face. Dar să încurajăm astfel de mentalități, că dacă ești rău de gură sau de tobă sau de trompetă poți să pui tu director? Nu o să o fac niciodată. Eu am obligația morală să promovez normalitatea, nicidecum să asist pasiv sau să fiu populist la pervertirea mentalităților.
Primarul Nicolae Robu

Cert este că, după cinci zile de negocieri, din contractul colectiv de muncă nu a fost parcurs nici măcar un sfert. Discuțiile vor fi reluate luni, când va continua și protestul în stradă. „Alte lucruri sunt negociabile. Greșește și directorul cu unele lucruri, i-am spus și în particular, i-am spus și la întâlnirea pe care am avut-o cu toți, mai demult. Greșesc și angajații și faptul că nu înțeleg că nu pot ei să încerce să pună piciorul în prag, pe motiv că sunt mulți, câți or fi, nu contează câți sunt, să fie clar! (…) Săptămâna viitoare o să cer o informare privind tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestei săptămâni. O să văd ce a făcut fiecare parte și o să punem piciorul în prag”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Carol a spus: (octombrie 12th, 2018 at 15:25 )

Din postarile Marelui Ctitor puteti observa ca acestea sunt opiniile unui personaj care n-a inteles nimic din democratie, care asimileaza protestul celor multi cu lipsa de moralitate, cu pervertirea, cu populismul, cu anormalitatea. Asta a inteles Robu din democratie… Si ne mai miram ca Marele Ctitor nu a incurajat miscarea #rezist! Orice demers care ar putea sa se impotrivesca bastanului de pe vreo functie, in mintea acestui personaj sinistru, este periculos si trebuie strivit din fasa (va suna cunoscut, asa-i – paralela cu Dragnea e tot mai clara). Face el concurs, ca sa schimbe el Filarmonica… Stie acest papagal cat dureaza pregatirea unui artist pana la nivelul celor care fac parte din Filarmonica de azi. Stie cate sacrificii au facut acesti artisti in viata lor personala pentru arta. Artistii de acest nivel sunt oameni destul de rari si nu apar ca ciupercile dupa ploaie, cum apar membrii de partid buni la toate. Dar nu organizam noi un concurs in care politrucul iubitor de PSD si Dragnea si metodelor lor democratice sa il inlocuim pe el. Ma, dar stiu ca-ti trebuie tupeu vecin cu nesimtirea sa mai candidezi odata…!!!!!
Sa nu va asteptati ca vreodata Robu sa faca ceva impotriva lui Garboni. Robu ii e dator vandut lui Garboni pentru voturile de la ultimile alegeri locale, unde Garboni s-a retras si i-a girat voturile ipochimenului din Bocsig. Banuiti ca nu pe gratis, asa-i?! Acolo a fost un targ, iar Robu inca se tine de targ. In plus, s-ar putea sa fie amandoi colegi de loja, si nu ma refer la lojele de la Opera sau de la Filarmonica… Cum care loja, aceeasi din care face parte si Tariceanu, baiatul ala care are probleme cu statul paralel, altul decat loja, sa fim intelesi…

Liberalisme a spus: (octombrie 12th, 2018 at 15:51 )

Liberalisme a la Boscig. Timisoara are nevoie de educatie, cultura si sanatate la standardele cu care ne-a obisnuit in toata istorie ei pre-PNL-ista. Acesti tembeli din PNL Timis ne intorc in cei mai grei ani ai comunismului.
Am speranta aparitiei unui candidat serios bine intentionat si bun-gospodar care va reusi sa schimbe regimul penelisto-comunist actual. A venit vremea schimbarii. Sper ca la urmatoarele alegeri ne vom ridica impotriva acestui regim dictatorial si-l vom schimba din temelii.

Poli 21 a spus: (octombrie 12th, 2018 at 16:19 )

Are dreptate orbu, angajam altii ( probabil la fel de batuti in cap ca si el) si facem din Filarmonica brigada artistica de agitatie , asa cum a invatat marele bour la Bocsig Gara.

acid a spus: (octombrie 12th, 2018 at 19:59 )

„Dacă trebuie, facem concurs și angajăm alt personal la Filarmonica Banatul din Timișoara. ”

pacat ca Faramita Lambru nu mai e printre noi………

DoruAviatoru a spus: (octombrie 15th, 2018 at 11:27 )

Nu zburati mai bine toti liberalii din primarie si companiile pe care le-ati capusat? Mergeti si faceti-va o primarie la fosta groapa de gunoi. Acolo puteti sa intrati in rolurile de Napoleon si armata imperiala.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top