Referendumul a explodat în PNL. Alina Gorghiu: Conducerea PNL nu unește, ci dezbină

Reacție dură din PNL, la doar câteva minute după închiderea urnelor după cele două zile de referendum pro-familie. Foarte probabil, acesta nu va fi validat, pentru că la urne nu au mers 30% dintre alegători. Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu acuză conducerea partidului că „nu unește, ci dezbină”. Alți lideri liberali susțin aceeași poziție.
alina gorghiu
Cel mai probabil, referendumul pentru revizuirea Constituției nu va fi validat, pentru că prezența la vot nu va depăși 30%. PNL nu și-a asumat, per ansamblu, inițiativa de modificare a Constituției, dar unii dintre liderii săi, în frunte cu președintele Ludovic Orban, au mers să voteze, pentru că susțin familia tradițională. „Eu, ca persoană, am spus că particip la vot. Referendumul este forma cea mai profundă de democrație, care permite exercitarea directă a suveranității de către cetățeni. Este forma prin care cetățenii pot să decidă direct, nu prin reprezentanți. Respect democrația și mai ales respect dreptul cetățenilor de a decide probleme importante pentru societatea românească. Am spus că voi participa la vot, dar, spre deosebire de alți lideri politici, am refuzat să implic partidul. Este o problemă de conștiință, care ține de convingerile intime ale fiecărui om. Nu cred că un partid politic ar trebui să folosească acest referendum în interes electoral”, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, Orban.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a votat și el. „Deși în general eu sunt un tip nonconformist și sunt cunoscut ca atare, când este vorba de anumite lucruri, inclusiv de familie, sunt tradiționalist și ader la valorile consacrate de-a lungul timpului ca valori specifice poporului nostru și altor popoare”, a spus acesta, duminică, la ieșirea din secția de votare.

Cum la ora 19 prezența la vot nu ajunsese la 20 de procente, e puțin probabil că referendumul va fi validat. Iar la PNL încep să apară reacțiile. Senatorul de Timiș Alina Gorghiu a postat, la puține secunde după ora 21, următorul mesaj: „Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură si către un nou eșec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge”. Au postat același mesaj, printre alții, și Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Cezar Preda, Iulia Scântei și Mara Calista.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Augustus a spus: (octombrie 7th, 2018 at 23:22 )

Dna Alina faceti referire la conducerea PNL Timis?

anteconbega a spus: (octombrie 8th, 2018 at 07:09 )

„Foarte probabil, acesta (referendumul n.b.) nu va fi validat, pentru că la urne nu au mers 30% dintre alegători.” Cum e aia „foarte probabil”? E sigur-sigru, dacă prezenţă la vot nu a fost de 30% referendumul nu e valid. Ce atâta îndoială, soro?!

Radu Moraru a spus: (octombrie 8th, 2018 at 08:34 )

Soro (ca sa-l citez pe anteconbega), cat de ipocrita poti sa fii? Atat de ipocrita….

Ce spunea Alina Gorghiu în 2016.
In 2016, Biroul Politic al PNL votase ratificarea unui protocol cu Coalitia pentru Familie prin care vor sustine organizarea referendumului de revizuire a Constitutiei in privinta definirii familiei.
„PNL sustine familia traditionala, este un punct cheie din programul de guvernare – familia, masurile care incurajeaza natalitatea, care incurajeaza demografia din Romania, insa evident credem in egala masura in forme de protectie juridica pentru minoritati, asa cum Constitutia prevede. Vom discuta luni si despre proiectul care se afla in Parlament in acest moment, pentru ca orice initiativa legislativa facuta la initiativa cetatenilor care reuseste sa coaguleze un numar de peste 3 milioane de semnaturi este legitima, isi urmeaza calea parlamentara. Este in Senat la momentul acesta, acest blocata in plen din lipsa de cvorum, dar, in opinia mea, in primavara poate fi deja o initiativa care sa poata sa fie supusa referendumului national”, a spus Gorghiu intr-o conferinta de presa, citata de Agerpres.

anteconbega a spus: (octombrie 8th, 2018 at 10:34 )

Alina Gorghiu este un alt deputat fantomă impus în Timiş de-a lungul vremii de conducerea centrală a PCR, acceptat în mandatul 2016-2018 de Lae ALDERobu cu capul plecat, cu frunte-n ţărână… Nu că ceilalaţi parlamentari, băştinaşii, ar fi mai breji! În chestia cu referendumul atât eşuat, lamentabil terminat, liberalii au adoptat fulminatul sistem: ori kăkă, ori căcă! A ieşit caca…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top