43 de asistați social din Timișoara vor fi scoși oficial la măturat străzile și la curățat zăpada

Beneficiarii de ajutor social vor munci în folosul comunității, pe baza unui plan de lucrări care va fi aprobat în plenul CL. Ei vor mătura străzile, vor goli coșurile de gunoi și vor aduna crengi și frunze. Dacă va fi nevoie, vor îndepărta și zăpada. Primăria încă nu are contracte de salubrizare și deszăpezire.
ajutor social
De la 1 noiembrie, SC Horticultura se ocupă nu numai de plantarea panseluțelor și mutatul palmierilor, dar și de curățenia orașului. Mai exact, de golirea celor 2.300 de coșuri de gunoi, respectiv măturat în jurul acestor. Contractul cu PMT e încheiat pe 80 de zile și are o valoare de aproximativ 34.000 de euro. Societatea are în jur de 20 de oameni care se ocupă de acest aspect. „Horticultura se străduiește, este receptivă la toate observațiile. Veți vedea că în curând vor apărea și utilaje care vor curăța de mizerie zona centrală și ce se mai poate prin aspirare. Nu se poate face comparație (cu fostul operator – n.r.). Cu directorii de la Horticultura colaborarea este excelentă”, declara, la o săptămână de la intrarea în vigoare a contractului, primarul Nicolae Robu.

Tot atunci, edilul anunță că vor fi scoși la muncă și beneficiarii de ajutor social pe Legea 416/2001. Aceasta a fost modificată în vara lui 2018, în sensul în care „pentru sumele acordate ca ajutor social, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii”.

Zis și făcut, astfel că, în plenul din 16 noiembrie, consilierii locali vor vota „reactualizarea planului de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prestate de beneficiarii de ajutor social și de părinții care nu contribuie la întreținerea copilului aflat în plasament”. „Pe Legea 416/2001 sunt 246 dosare, 574 beneficiari. În evidență sunt și două cazuri de părinți care nu contribuie la întreținerea copiilor aflați în plasament. 43 de beneficiari de ajutor social sunt apți de muncă”, spun cei de la PMT.

Interesant este însă că, potrivit modificărilor aduse legii în 2018, nu trebuie să muncească efectiv cel care primește ajutorul social. „Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local și instanța obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 și 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acțiuni sau lucrări de interes local, dacă nu este posibilă plata contribuției la întreținerea copilului”, se arată în proiectul de hotărâre.

Ce pot face acești oameni? Ei pot presta activități precum „măturat străzi, golit coșuri de gunoi, adunat hârtie, PET-uri, crengi, frunze și alte deșeuri, curățat în jurul coșurilor de gunoi”, dar și… „măturat zăpada”. Vă reamintim, Primăria Timișoara nu are, în acet moment, nici contract de deszăpezire. Licitația pentru acest serviciu este în desfășurare, ofertele putând fi depuse până pe 4 decembrie. Și licitația pentru salubrizare, a doua din acest an, este în derulare, ofertele fiind așteptate până pe 27 noiembrie.

Pe de altă parte, la 2 săptămâni de când Horticultura se ocupă, fie și parțial, de curățenia din Timișoara, primarul Nicolae Robu recunoaște că societatea nu face față. „Pentru coșurile de gunoi și măturatul străzilor și spălat, primăria este responsabilă în continuare. Aici deocamdată nu avem operator sau avem unul de conjunctură, societatea Horticultura, care nu face față să ridice gunoiul din coșuri peste tot, deși se implică exemplar”, a declara edilul, într-o emisiune de la TVR.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

drucker a spus: (noiembrie 16th, 2018 at 09:29 )

Ceea ce nu spune nimeni e ca acest ajutor social e de 140 lei pe luna .
Mai mult decar atat daca un asistat social ar munci cu forme legale ca sezonier pt 20 de zile sa zicem la cules de struguri , va pierde acest ajutor social de cacat , pt tot anul .
Asa ca problema asistatilor social puturosi care stau acasa pe banii statului , e una falsa .
Sunt curios cati oameni se pot descurca cu 140 de lei pe luna , ca apoi sa fie invinovatiti ca sunt puturosi .
Pt a informa corect , trebuie sa spunem si cat e acel ajutor social ,pt ca s-a indus ideea ca acei amarati sunt doar niste smecheri care primesc sume fabuloase de la stat , fara a face nimic .
Total fals .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top