Boc și Bolojan, cele două coșmaruri ale lui Nicolae Robu

Cine credeți că sunt principalii adversari din politică ai lui Nicolae Robu? PSD și Liviu Dragnea? Nici vorbă, mai încercați! Din contră, Dragnea e sufletul pereche al lui Robu, cei doi având extrem de multe puncte comune. Mai mult, când Dragnea râde, râde și Robu, iar când Dragnea e nervos, e supărat și Robu, cum s-a întâmplat de exemplu în ultima săptămână. Ei bine, nu mai prelungesc suspansul, Robu îi consideră ca principalii săi dușmani pe alți doi primari liberali, Emil Boc de Cluj și Ilie Bolojan de Oradea.
bolojan
Când aude numele lor, mai ales legat de unele cuvinte cheie precum „realizări”, „fonduri europene”, „proiecte finalizate”, Robu transpiră, se face roșu de furie și îl apucă tremuratul. Boc și Bolojan au ajuns pentru Robu cuvinte declanșatoare care-l transformă în altceva. (Ceva de genul „candidatului manciurian”). Vrei să-l enervezi, să-l duci pe culmile disperării, spui Boc și Bolojan. Sau ajunge numai unul dintre cei doi. Pur și simplu nu-i mai suportă pe cei doi.

Culmea, a ajuns să se plângă la conducerea PNL că rețelele de socializare ale partidului îi promovează intens numai pe cei doi, iar de „realizările” lui nu se spune nimic. Nu contează faptul că atât Boc, cât și Bolojan folosesc verbele la timpul trecut sau prezent când e vorba de realizări, în timp ce vorbește Robu doar la viitor. Mă rog, dacă nu punem la capitolul „realizări” cele 13 goluri marcate în ultimul meci sau îngroparea Timișoarei sub gunoaie, după ce primăria n-a mai semnat contract cu o firmă de specialitate. Normal, PNL la nivel național nu se poate lăuda cu așa ceva.

Și s-a mai plâns Robu că presa centrală nu-i acordă atenția cuvenită pentru tot ceea ce face, așa cum se întâmplă în cazul lui Boc și Bolojan. Fals! El a devenit star, mai ales în site-urile umoristice, gen Times New Roman, numai că nu prea de bine. C-au ajuns timișorenii să fie priviți ca niște ciudați în întreaga țară, fiindcă au votat un primar ale căror principale realizări sunt golurile marcate în porți goale. Apropo, de ceva timp, pe pagina de Wikipedia în limba engleză a lui Nicolae Robu, acesta este descris ca fiind inginer, politician și… golgheter.

Și încă ceva. Se știe, la ultima conferința de presă, Robu a avut din nou un derapaj și cu un limbaj absolut suburban l-a catalogat drept „cretin” pe deputatul PSD Matei Suciu. De fapt, ieșirea nervoasă s-a întâmplat tot pe fond de Boc și Stolojan. Fiindcă joi seara, în ședința BPJ a PNL Timiș, iar s-a plâns de cei doi și de publicitatea pozitivă care li se face. În timp ce, susține Robu, realizările lui sunt net superioare. Un singur cusur au însă ele: sunt la nivel de promisiuni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Liberalizare a spus: (noiembrie 11th, 2018 at 16:55 )

Cel care insa ii va lua locul e Pirtea. Robu insa viseaza dusmani imaginari si nu aude cum isi freaca pe tocila , Pirtea, lama custurii cu care il va gusui pe bogsigan ca pe puiul de curca ce se uita tamp in lemne.

vest a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 10:32 )

Noi suntem de vina pentru ca avem un asemenea papagal in postul de primar.

anteconbega a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 11:32 )

„…Robu transpiră, se face roșu de furie și îl apucă tremuratul.” Din păcate, Parkinsonul politic nu se vindecă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top