Invatamant

Consiliul Județean al Elevilor Timiș: Discriminarea, una dintre problemele din școlile din România

Violența psihologică și fizică, pe scurt bullying, va avea parte de un cadru lesgialtiv pentru a nu mai avea loc în școlile din România și pentru a putea fi prevenită. Consiliul Județean al Elevilor Timiș salută adoptarea proiectului de lege referitor la bullying adoptat zilele trecute de Camera Deputaților.

„Discriminarea reprezintă unul dintre aspectele cu care ne confruntăm în mediul educațional, acest fenomen putând fi observat atât la nivelul relaționării elev-elev, cât și între elev și profesor. Conform Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivelul județului Timiș, un procent alarmant de 42,8% dintre elevii respondenți au afirmat faptul că își simt integritatea fizică/morală pusă în pericol în mediul educațional. Proiectul de lege va merge la Senat, în calitate de for decizional. Nu vom ezita niciodată să subliniem necesitatea adoptării unei astfel de legi, care să asigure cadrul legislativ unui climat educațional lipsit de violență”, transmit reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Timiș.

Confom proiectului de lege, „în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”. Astfel de comportamente se vor combate mai mult prin prevenție, cel puțin în acest stadiu al proiectului de lege. Conform proiectului, în cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

7 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago