Cu an și jumătate înainte, Robu a anunțat PSD: Alegerile sunt oricum câștigate dinainte! Nu se apropie nimeni!

Vom avea încă 12 fântâni de cartier, fiindcă asta cer timișorenii, iar primăria e dispusă să plătească până la 239.000 de euro. Proiectul a trecut în CL cu multe abțineri și o dezbatere de câteva zeci de minute. Primarul Nicolae Robu a anunțat, cu această ocazie, că oricum „alegerile sunt câștigate dinainte” și că PSD ar face mai bine să nu boicoteze proiectele.
fântâni
Primăria Timișoara va face 12 noi fântâni prin cartiere, fiecare dintre ele la un preț estimat de aproape 20.000 de euro / bucată. Consilierii locali au aprobat, în ultimul plen, studiul de fezabilitate „Execuție fântâni forate în municipiul Timișoara”, întocmit de Eurodraft Proiect Design SRL. Dar nu fără scântei.

Subiectul, deși în aparență unul minor, a iscat o dezbatere care a durat câteva zeci de minute. Practic, este vorba despre realizarea a 12 noi fântâni în cartiere, pe bani de la bugetul local. „Nu înțeleg de ce pe bugetul local trebuie să mai facem încă zece fântâni cu o apă de calitate îndoielnică. De la Aquatim și DSP am cunoștințe că nu este neapărat cea mai bună apă ca și calitate vizavi de ceea ce este pe rețeaua de apă-canal publică (…) De ce nu ar face chiar Aquatim, pe bugetul lor, aceste fântâni? Nu sunt argumente suficiente să se cheltuiască bani din bugetul local, și așa suficient de redus, să construim fântâni din sursă subterană, zicând că ridicăm nivelul de trai al populației. Sunt bani cheltuiți inutil. Care este oportunitatea? De ce nu lăsăm Aquatim să construiască?”, a spus Dan Idolu (PSD).

Au urmat replici din partea liberalilor, s-a spus chiar că în anumite zone ale Timișoarei oamenii își spală rufele la astfel de fântâni (!! – n.r.), iar primarul Nicolae Robu a explicat că societatea de apă-canal nu poate face astfel de investiții, pentru că ar trebui să-i fie transferată o parte din domeniul public și așa ceva nu se poate. Independentul Adrian Orza a cerut, pe de altă parte, „țâșnitori” în parcuri, fiindcă sunt prea puține. Liberalul Ciprian Mihok a solicitat ca pe fântâni să fie puse buletine mai detaliate privind calitatea apei. Întrebat de social-democratul Sorin Ionescu cine răspunde în cazul în care cineva se îmbolnăvește din cauza apei băute de la o astfel de fântână, Robu a răspuns că responsabilitatea este în „curtea” Direcției de Sănătate Publică, deși primăria ar fi proprietarul fântânilor.

Potrivit referatului care însoțește proiectul, prețul estimat pentru cele 12 fântâni este de 1,1 milioane de lei, cu tot cu TVA. „Se propune realizarea a 12 fântâni publice forate, respectiv captări de apă din surse subterane, prin puțuri forate. Acestea asigură o sursă alternativă de apă potabilă pentru locuitorii municipiului Timișoara, având o importanță deosebită și din punct de vedere economic și social (…) Forajele de explorare – exploatare propuse se vor executa la adâncimea de 80 – 125 m”, scrie în referat. Durata de realizare a investiției este de 6 luni.

Chiar nu merită oamenii, dacă așa le place lor, să bea apă de la mare adâncime, nu tratată cu clor? Asta vor ei, noi putem să spunem cât vrem că este mai bună apa de la robinet. Părerea lor este că e mai bine așa. Ei cer, că n-a apărut din neant. Sunt mulți care cer. Spun «Merg până nu știu unde să iau apă, nu ne faceți și nouă aici?». Sunt lucruri minore, dar care dau satisfacție oamenilor. Sau poate chiar asta deranjează.
Primarul Nicolae Robu

Ceea ce părea, până atunci, o simplă discuție despre inofensive fântâni de cartier s-a transformat apoi într-o adevărată declarație politică a primarului Timișoarei. Robu le-a transmis PSD-iștilor că, oricum, alegerile sunt câștigate și că nu fântânile îl vor face din nou primar!

„Se știe că atunci când faci fântâni, că primarul Ciuhandu a luat multe voturi pe acele fântâni, ca s-o spun pe șleau, lumea apreciază, și atunci hai să încurcăm. Dom’le, iau destule voturi oricum, dacă candidez, nu am nicio emoție. Știți că aveți sondaje, nu se apropie nimeni. Nu câștig prin fântâni alegerile, alegerile sunt oricum câștigate dinainte, știți foarte bine. De ce să nu le dăm oamenilor posibilitatea să aibă apă?

Haideți să nu încercăm iar să boicotăm. Că boicot s-a încercat și la Pasajul Jiul, Pasajul Popa Șapcă, centrul istoric, vaporașe și la absolut tot. Nu ne onorează asta. Până la urmă, tot se fac, dar hai să arătăm că se fac că punem umărul cu toții. Și atunci și lumea mai dă din voturi. Că altfel mi-e că, cum să vă spun, nu cred că din fântâni îmi iese atât cât să pot fi primar. E o solicitare a oamenilor, eu merg între oameni. Haideți, aveți bărbăția, indiferent de genul pe care-l aveți , să veniți cu mine între oameni, acolo în cartiere?”, a spus Robu, în plen.

Proiectul a fost supus la vot și a trecut, în cele din urmă, cu 15 voturi „pentru” și 7 abțineri. În iunie 2016, a fost făcut un alt studiu de fezabilitate pentru alte 12 fântâni publice forate, la un cost estimat de 130.000 de euro, cu tot cu TVA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 18:01 )

robu pușcărelu’. chiar daca iei cu suspendare, acolo iti e locul.

Gugu Traian a spus: (noiembrie 18th, 2018 at 09:10 )

De ce nu precizati si care oameni isi spala rufele la aceste fantani? Concret !

anteconbega a spus: (noiembrie 18th, 2018 at 15:47 )

Foşti activişti, foşti securişti? Ăştia îşi spălau rufele în familie, Lady Gaga…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top