De ce îi consideră Robu pe timișoreni mai săraci cu duhul

Hotărât lucru, primarul Nicolae Robu nu are nici cea mai mică încredere în capacitățile intelectuale ale timișorenilor. Cei care, de altfel, l-au trimis de două ori să le păstorească urbea. Fiindcă cum altfel ai descifra afirmația sa că timișorenii l-au tot ales primar pe Gheorghe Ciuhandu fiindcă le-a făcut niște banale cișmele.

În opinia primarului, pretențiile timișoreanului de la un edil-șef nu sunt mai presus decât cele ale săteanului din Crăcănații din Vale. Adică o o cișmea, un trotuar reparat, câteva gropi din asfalt plombate, plus cinci mici și două beri înainte de alegeri. Chit că bugetul la care contribuie timișoreanul este imens, față de alte municipii, nu de o comună amărâtă.

E adevărat, același Robu a afirmat că nu face fântâni pentru voturi, fiindcă el oricum are voturi și de dat la alții. O aroganță pe care a mai făcut-o când a spus, în legătură cu chefurile de interlopi unde participa mâna sa dreaptă, Ionuț Nasleu, că are de unde pierde la capitolul imagine. Numai că același Robu care n-are nevoie de voturi a făcut unul dintre cele mai grotești gesturi posibile. Și anume, și-a pus numele pe fântânile lui Ciuhandu, din nou o acțiune prin care îi consideră pe timișoreni niște tăntălăi care habar n-au cine le-a făcut.

Și tot o subestimare a inteligenței timișorenilor se cheamă și faptul că Robu e convins că va fi votat cu două mâini doar fiindcă le-a băgat zeci de promisiuni pe gât. Fără nicio finalizare. Fiindcă dacă a făcut ceva pentru Timișoara până acum, sunt promisiunile. Multe și pentru tot poporul. De la stadioane, săli de sport, patinoare, bazine olimpice și spitale până la metrou. Și tot săraci cu duhul îi crede Robu pe timișoreni când tot repetă la infinit că a făcut pasajele Jiul și Popa Șapcă. Pasaje care existau cu mult timp înainte de-a veni el ca primar, care, eventual, le-a lărgit. Dar, cine știe, poate că Robu n-are încredere în inteligența timișorenilor tocmai fiindcă l-au votat de două ori…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (noiembrie 19th, 2018 at 16:27 )

Lipsit de caracter si educatie taranu’ de Bocsig.

Bog sig a spus: (noiembrie 19th, 2018 at 20:25 )

Robule, hai ca poti! Inca putin si distrugi orasul asta! Nu te lasa, poti!

DoruAviatoru a spus: (noiembrie 20th, 2018 at 08:46 )

Sa vad cum vreun membru al familiei mele mai voteaza jegul asta de partid PNL (sau ciuma rosie ca sa nu primesc raspunsuri de la carcotasi) ca ii tai de la subventii 🙂

Bog da prosti a spus: (noiembrie 25th, 2018 at 18:17 )

Cum adica ‘ ii considera’?Pana si el stie ca numai niste saraci cu iqul il puteau vota! Si atunci ii trateaza ca atare. Stai flexat bogsiganule, tot pe tine te aleg. Ca sunt majoritari!

anteconbega a spus: (noiembrie 29th, 2018 at 14:59 )

Conform unuia dintre consilierii Marelui Edil, Laie își va grava numele pe o placă de bimetal pe care o va nitui pe poarta stabilimentului -Popa Șapcă. Să fie primit.

supersonic a spus: (decembrie 12th, 2018 at 10:55 )

@Doru Idolu. Ciuma Rosie e PSD, PNL e Ciuma Albastr[ cu sageata infipta ]n dosul lui Robu!

F a spus: (ianuarie 22nd, 2019 at 09:59 )

a venit timpul in care dom´ Albano trebuie sa se retraga la Boxig, votati deci cum trebuie !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Top