Deputatul PSD Adrian Pau, despre Robu: Mă întreb dacă nu am avut și eu doza mea de cretinism în 2012

Amintirile îl chinuiesc. Deputatul PSD Adrian Pau spune că e posibil să fi avut, la rândul lui, „o doză de cretinism” când i-a făcut campanie electorală, în 2012, actualului primar Nicolae Robu. El i-a luat apărarea colegului Matei Suciu, despre care spune că este și absolvent de Politehnică, și cu doctorat!
adrian pau
Primarul Nicolae Robu n-a vrut, săptămâna trecută, să comenteze declarațiile deputatului PSD Matei Suciu, care declara că municipalitatea are datorii de 200 de milioane de euro către diverși „investitori”. Edilul a spus că nu vrea să i se răpească nici măcar câteva secunde „pentru ce spun tot felul de cretini”.

Replica a venit joi, de la un alt deputat PSD. „Analizând limbajul care nu are nimic de-a face cu ancestralul în care se găsește primarul Nicolae Robu, aș vrea să-i aduc la cunoștință că cretinul despre care vorbește este absolvent al Institutului Politehnic Timișoara. Nu știu dacă produsul Institutului Politehnic Timișoara poate fi un cretin. Mai mult decât atât, cretinul despre care vorbește este și doctor al Institutului Politehnic Timișoara. Stau să mă întreb, există cretini ai Institutului Politehnic Timișoara, pe care domnul primar Nicolae Robu l-a condus? Eu nu cred acest lucru și cred că domnul primar s-a înșelat”, a declarat Adrian Pau.

Am obosit să-l aud spunând că este un mare primar și nu îl merităm. Da, de multe ori să știți că am și eu, și aici trebuie să îmi asum, îmi aduc aminte că în 2012 ne rupeam încălțările pe stradă pentru a-l face pe domnul Robu primar. Mă întreb dacă nu am avut și eu doza mea de cretinism la vremea respectivă. Că sunt deștept acum nu mă mai ajută cu absolut nimic și nu scuză faptul că la vremea respectivă am greșit.
Adrian Pau, deputat PSD

Acesta l-a atacat pe Robu, despre care spune că nu ar fi în stare să managerieze nici măcar… o langoșerie. „I-aș sugera domnului primar Robu să încerce să se uite către orașele conduse de alți colegi de-ai dânsului. Să încercăm să terminăm cu minciuna și cu ipocrizia. Dacă stau și îi ascult conferințele de presă, îmi vine la un moment dat să mă duc să-i spun să-mi gestioneze și bugetul familiei, la cât de bun administrator este. Dacă mă iau după situația financiară, nu-l trimit nici la langoșeria de la gară, că nu am convingerea că va ieși pe profit”, a afirmat deputatul.

Pau a mai spus că Robu ar trebui să-și dea demisia din funcția de la partid, în condițiile în care va fi trimis în judecată de DNA. Întrebat ce ar trebui să facă, în acest context, președintele PSD Liviu Dragnea, care are deja 2 condamnări, din care una definitivă, deputatul s-a limitat să spună numai că „și domnul Dragnea ar trebui să se uite în oglindă”. Vă reamintim, în luna septembrie, Pau a declarat că susține scrisoare anti-Dragnea inițiată de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (noiembrie 15th, 2018 at 20:01 )

Se pare ca acest individ poate vorbi despre doza lui de cretinism si in prezent.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis

Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara

Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Top