Protest cu taximetriști, în fața Primăriei Timișoara. Fără mașini, dar cu vuvuzele /FOTO

Taximetriștii din Timișoara acuză Uber, companie de ride sharing, de concurență neloială. Câteva zeci de șoferi de taxi au venit să protesteze în fața primăriei. Reprezentanții unor operatori de taximetrie și o asociație au dat deja în judecată Uber. Primarul Nicolae Robu spune că legea nu-i permite să îndeplinească solicitările protestatarilor.
taximetriști
Acțiunea în instanță se bazează pe o prevedere din contractul de gestiune delegată a serviciului de transport public de persoane în regim de taxi, pe care fiecare taximetrist, fie persoană fizică sau juridică, îl încheie cu primăria unei localități. Sunt reclamanți în acest proces Asociația Banat Taxi, Maciu Cristian PFA, Despotovici Victor Întreprindere Familială, Mărcuț Florin Ion PFA, Bogătan Cătălian Întreprindere Familială, Lucea Adrian PFA, Ilinchescu Nicolae PFA, Oprean Miruna Ligia Întreprindere Familială, Oprean Corneliu Constantin, SC Ar Tehnsan SRL, SC Vest Bimbo SRL, SC Ciocsan SRL, SC Pit SRL, SC Proger SRL, SC Decisive Drive Relax SRL, SC Escort Regal SRL, SC Benefic Art Drive SRL, SC Bussy Real Sprint SRL, SC Favorit Pro Drive SRL, SC Lucky Taxi SRL și SC VT Tudor SRL. Pârâții sunt Uber Systems România SRL, Rasier Operations BV și Uber BV.

Până ca procesul să primească primul termen, câteva zeci de taximetriști au protestat marți în fața Primăriei Timișoara. N-au venit cu mașinile, ci doar cu pancarte și vuvuzele. E doar prima din cele trei acțiuni de acest gen programate în această săptămână. Joi, 15 noiembrie, protestul se mută la Prefectura Timiș, iar vineri, 16 noiembrie, revine la Primăria Timișoara, în fiecare dintre cele trei zile între orele 10 și 13.

Încercăm să facem din taximetrie o meserie frumoasă, să ridicăm standardele, să venim în slujba cetățenilor. Ne-am făcut aplicații informatice, ne-am schimbat mașinile (…) Această concurență neloială ne discriminează, conform normelor de drept, ne produce pagube și ne pune într-o lumină proastă.
Adrian Jugănaru, Asociația Banat Taxi

La finele lunii ianuarie, după un conflict în trafic între șoferi de Uber și taximetriști, s-a lăsat cu urmăriri nocturne, cu claxoane sub ferestrele primarului Nicolae Robu și miting în coloană pe străzile Timișoarei.

Uber a pierdut, în primă instanță, procesul intentat de taximetriști la Cluj. Magistrații au decis că intermedierea pe care Uber o realizează între clienți și șoferii care transportă fără autorizație persoane reprezintă concurență neloială, în condițiile în care compania încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului. Hotărârea nu este definitivă. În Timișoara sunt în jur de 2.000 de taxiuri cu licență de la primărie. Uber este disponibil în orașul de pe Bega din noiembrie 2016 și, de aproximativ 2 săptămâni, este operațional și sistemul Taxify.

UPDATE: Reprezentantul Asociației Banat Taxi explică de ce au ieșit oamenii în stradă. „Am venit să ne susținem cauza, adică aplicarea legii în mod egal pentru toți transportatorii. Nu vrem o dublă legiferare, adică o lege pentru băieții deștepți, care dau șpăgi, și o lege pentru cetățenii onești, care plătesc taxe (…) Noi avem o lege foarte clară, numai că băieții deștepți înțeleg că ei nu trebuie s-o respecte. În țara respectă legea o respectă doar cetățenii onești (…) de asta am ieșit, pentru că în 20 decembrie ni s-a promis de către Guvernul României că se va scoate sintagma «în mod repetat», ca aceia care sunt prinși făcând transport ilegal de persoane contracost să poată fi sancționați. Asta nu împiedică organele abilitate să-și facă datoria. Am cerut șefului IPJ Timiș, am depus o listă cu 248 de transportatori ilegali, mașini care nu au autorizație, să-i verifice. Nu am cerut să le taie capul, dar măcar un avertisment (…) Ne-am săturat de minciuni, ne-am săturat de vorbe goale, vrem fapte concrete”, spune Adrian Jugănaru, purtătorul de cuvânt al Asociației Banat Taxi.

UPDATE: Primarul NIcolae Robu spune că nu are ce face și nu poate îndeplini cerințele taximetriștilor, pentru că nu-i permite legea. „Nu le poate rezolva primăria această pretenție, această revendicare. Trebuie să se adreseze instanțelor, dacă ei consideră că niște agenți economici le fac concurență neloială. Primăria nu se poate ocupa de activitatea agenților economici, nu are prerogative în acest sens. Are o relație și prerogative pe zona de taximetrie, făcută după legea taximetriei, și atâta tot. Nu pot să-i ajut cu absolut nimic. Eu cred că ajutorul pe care li-l pot da l-am dat deja, prin îndrumarea spre instanța de judecată. Mai mult de atât nu pot face. Nu am cum să interzic eu sau să propun CL să interzică activitatea economică a unei firme”, a explicat edilul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Cetățeanul x a spus: (noiembrie 14th, 2018 at 11:20 )

Reporter: Bună ziua! Am înțeles că ați venit la protestul taxime(triștilor) fără mașini. Cu ce ați ajuns aici?
Taximetrist: Cu UBER, domnișoară.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Top