S-au găsit măturători la Timișoara. Robu: Îi punem la muncă pe asistații social, nu e rușine să muncești

Horticultura primește întăriri ca să adune mizeria de prin oraș. Primăria Timișoarei recurge la măsuri la care, în general, au apelat localitățile mult mai mici, fără posibilități financiare. Nicolae Robu a anunțat că vor trece la mătură și făraș și cei 42 de asistați social din Timișoara care au drept de muncă.
horticultura
De la 1 noiembrie, SC Horticultura se ocupă nu doar de plantarea panseluțelor și mutatul palmierilor, ci și de curățenia orașului. Mai exact, de golirea celor 2.300 de coșuri de gunoi, respectiv măturat în jurul acestora. Este soluția de avarie la care a recurs, pentru cel puțin 80 de zile, Primăria Timișoara, rămasă fără contract de curățenie stradală. Horticultura va primi în jur de 34.000 de euro pentru această activitate.

Sunt detașați la această activitate cam 20 de angajați ai societății de întreținere a spațiilor verzi. Cum se descurcă? Nu grozav, așa cum o demonstrează fotografiile postate pe rețelele de socializare de timișoreni, din diverse cartiere. Horticultura se străduiește, dar n-are nici experiență, nici logistică. În această săptămână a cumpărat un aspirator manual și a închiriat o mașină care să măture.

Primarul Nicolae Robu apreciază însă strădania! „Horticultura se străduiește, este receptivă la toate observațiile. Veți vedea că în curând vor apărea și utilaje care vor curăța de mizerie zona centrală și ce se mai poate prin aspirare. Nu se poate face comparație (cu fostul operator – n.r.). Cu directorii de la Horticultura colaborarea este excelentă”, a declarat, vineri, edilul.

Pe străzile Timișoarei nu vor apărea însă doar niște utilaje, ci și… asistații social. Robu anunță acum că oamenii vor munci cot la cot cu angajații Horticultura. „Dorim să-i punem la muncă pe asistații social. Eu am avut tot timpul o atitudine tipică de dreapta, dar nu cred că trebuie calificată astfel, Este o atitudine sănătoasă să nu încurajez lenea, nemunca, parazitismul. Asistența socială trebuie să existe într-o șocietate sănătoasă, dar ea trebuie să aibă în vedere persoane aflate în dificultate: copii, persoane bolnave, persoane vârstnice, nicidecum persoane apte de muncă”, a spus, vineri, primarul Timișoarei.

A munci nu este o rușine și trebuie să cultivăm ideea asta în societate. Rușinos este să stai cu mâna întinsă când tu ești apt de muncă. Din păcate, în România s-a cultivat această idee.
Primarul Nicolae Robu

Potrivit acestuia, în Timișoara sunt 243 de persoane care primesc ajutor social. Dintre acestea, doar 42 sunt apți de muncă. „Ceilalți au toți scutiri medicale, au documente. Cei 42 care sunt apți de muncă nu vor primi nimic dacă nu vor veni la muncă. Orice muncă este importantă într-o comunitate. Am anunțat că vrem să îi folosim acolo unde este cel mai important, și anume la societatea Horticultura. O să le cerem să se alăture celor care muncesc la Horticultura cu contract de muncă și își aduc aportul la spațiile verzi și acum, conjunctural, la curățenia orașului”, a completat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

NoapteaMintii a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 19:56 )

Lui Flaviu Iepan i se amenajază birou de lux, în turnul UVT… E director cu un singur angajat, ăsta fiind tomberonistul unic al instituției. Liberalism adevărat! Lia Lucia Epure (fană UVT) îl porcăiește pe Robu, brusc, de vreo 9 luni – dar nu spune nimic despre ograda proprie. Evident, UVT are și un departament de frecat menta pe probleme de… „revista presei” – furnizată zilnic, cu știri lipsă, CENZURATE – de parcă idealul conducerii e să aibă angajați din ce în ce mai idioți.
Domnilor din presă, fiți mai curajoși, investigați! România are nevoie de voi, de oameni corecți, de educație și, Dumnezeule! – când dracu’ o să scăpăm de papagali?!!!

anteconbega a spus: (noiembrie 10th, 2018 at 10:40 )

Dar ce se găseşte, domnule nocturn, în ograda proprie a dnei Epure? Cine cenzurează ştirile care ajung la urechea fină a Marilenului? Chiar dânsa? Nu se poate, Doamne, Dumnezeule, vorba ceea!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top