SCM Timişoara, sub asediu. Vine prima sancţiune, dar se poate ajunge la retrogradare

Tribunalul Federal Elveţian a dat dreptate Tribunalului Arbitral de Baschet în disputa cu SCM Timişoara, care trebuie să plătească peste 150.000 de euro către foştii jucători ai echipei Kyle Shiloh, Derrick Low, Hristo Nikolov şi Nenad Milosevic. FIBA a luat act de decizia instanţelor şi a început să pedepsească gruparea bănăţeană.
scm timișoara
„FIBA a decis să aplice prima sancțiune, și anume interdicția de a mai efectua transferuri. Astfel, începând cu 15 noiembrie 2018, atât SCM Timișoara, cât şi BC Timişoara sunt interzise la transferuri internaționale. E doar primul pas. Dacă conducerea clubului nu vine cu o soluție rapid, săptămâna viitoare vom solicita FIBA să aplice o amendă pecuniară pentru a constrânge clubul să onoreze cele două decizii BAT și în același timp să înțeleagă că este vorba de o situație sensibilă ce trebuie tratată foarte serios de către aceștia”, a spus Sabin Gherdan, reprezentantul celor 4 jucători.

Este doar un prim pas care vine să pedepsească gruparea bănăţeană, care ani de-a rândul a încercat să demonstreze că actualul SCM nu are nimic cu vechiul BC Timişoara, însă instanţele au arătat altceva. Mai mult, chiar dacă evoluează în Grupa valorică A de baschet, SCM poate fi trimisă direct în eşalonul 3, adică în liga a III-a, deoarece există un paragraf în noul regulament al FRB care interzice echipelor ce au datorii la foştii jucători, dar şi la Tribunalul Arbitral Baschetbalistic să evolueze în elită.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Leo DeMaio a spus: (noiembrie 15th, 2018 at 21:51 )

Eu am semnat contractele din 2015 și l-am fraierit și pe Diaconu sa le semneze dar ma bucur ca am îngropat baschetul din Timisoara. Eu oricum nu mai sunt acolo de trei ani , am plecat cu suturi in fund ca m-au prins furând dar văd ca vine dupa mine potopul.

Leo De Maio a spus: (noiembrie 15th, 2018 at 21:58 )

Eu am semnat contractele in 2015 și l-am fraierit și pe Diaconu oricum am fost dat afara cu suturi in fund acum vreo trei ani pentru ca m-au prins furând si ma bucur ca am distrus baschetul timișorean. Dupa mine vine potopul.

anteconbega a spus: (noiembrie 16th, 2018 at 01:20 )

Politologul Radu Ţoancă va rezolva situaţia. Domnia sa este un lider excepţional al sportului timişorean. Un alterRobu.

Anubis a spus: (noiembrie 16th, 2018 at 10:30 )

@anteconbega mai bine spuneai fostul ziarist sau mare om de media devenit politruc pedede.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top