Taximetriștii din Timișoara au dat în judecată Uber. Urmează 3 zile de proteste

Mai multe firme de taximetrie din Timișoara au acționat în instanță compania Uber. Acțiunea a fost înregistrată în ultima zi a lui octombrie și nu a primit încă un termen. Ea este similară uneia derulate la Cluj, unde taximetriștii au câștigat procesul.

Potrivit celor de la profit.ro, demersul se bazează pe o prevedere din contractul de gestiune delegată a serviciului de transport public de persoane în regim de taxi, pe care fiecare taximetrist, fie persoană fizică sau juridică, îl încheie cu primăria unei localități. „Primăria din Timișoara, prin acest contract, se obligă să protejeze persoanele fizice sau juridică care practică taximetria de concurența neloială din partea altor prestatori de servicii de transport persoane, autorizați sau nu”, a declarat, pentru sursa citată, Dorinel Nistor, șeful Asociației Banat Taxi.

Sunt reclamanți în acest proces Asociația Banat Taxi, Maciu Cristian PFA, Despotovici Victor Întreprindere Familială, Mărcuț Florin Ion PFA, Bogătan Cătălian Întreprindere Familială, Lucea Adrian PFA, Ilinchescu Nicolae PFA, Oprean Miruna Ligia Întreprindere Familială, Oprean Corneliu Constantin, SC Ar Tehnsan SRL, SC Vest Bimbo SRL, SC Ciocsan SRL, SC Pit SRL, SC Proger SRL, SC Decisive Drive Relax SRL, SC Escort Regal SRL, SC Benefic Art Drive SRL, SC Bussy Real Sprint SRL, SC Favorit Pro Drive SRL, SC Lucky Taxi SRL și SC VT Tudor SRL. Pârâții sunt Uber Systems România SRL, Rasier Operations BV și Uber BV.

La finele lunii ianuarie, după un conflict în trafic între șoferi de Uber și taximetriști, s-a lăsat cu urmăriri nocturne, cu claxoane sub ferestrele primarului Nicolae Robu și miting în coloană pe străzile Timișoarei. „Taximetriștii trebuie să înțeleagă că eu și instituția pe care o conduc nu putem restricționa ce permite legea. În cazul în care consideră că Uber nu funcționează legal, trebuie să se adreseze instanțelor, nu nouă. Primăria nu este implicată în fenomenul «Uber» (…) Gestul de a protesta prin fața locuinței mele este incorect. Cei corecți dintre taximetriști recunosc deschis că am rezolvat o mulțime de probleme pe care cu administrația precedentă nu le-au putut rezolva. Îi asigur de respectul meu pentru profesia lor și pentru ei, ca cetățeni ai Timișoarei, și de deschiderea pe care o am de a le rezolva problemele. Pe de altă parte, îi rog să înțeleagă și să nu-mi ceară lucruri în afara prerogativelor mele legale”, declara, la vremea respectivă, edilul șef.

Uber a pierdut, în primă instanță, procesul de la Cluj. Magistrații au decis că intermedierea pe care Uber o realizează între clienți și șoferii care transportă fără autorizație persoane reprezintă concurență neloială pe piața transporturilor publice de persoane, în condițiile în care compania încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului. Hotărârea nu este definitivă.

În Timișoara sunt în jur de 2.000 de taxiuri cu licență de la primărie. Uber este disponibil în orașul de pe Bega din noiembrie 2016 și, de puține zile, aici a devenit operațional și sistemul Taxify.

UPDATE: „Datorită faptului că, de mai bine de un an, Asociația Banat Taxi împreună cu toate asociațiile din domeniul taximetriei, dar și cu dispecerele din Timișoara, am făcut nenumărate adrese către instituțiile statului care nu binevoiesc nici măcar să ne răspundă, având în vedere că ne este amenințat locul de muncă, având în vedere că se încalcă flagrant legea, am hotărât ca începând cu data de 14 noiembrie, de la ora 10 la 13, și continuând până în 16 noiembrie, să protestăm. Să ne spunem drepturile în stradă în fața instituțiilor, prin încetarea muncii în semn de protest”, transmite Asociația Banat Taxi. Se anunță, astfel, un protest în 14 noiembrie, la Primăria Timișoara, în 15 noiembrie, la Prefectura Timiș, și în 16 noiembrie, din nou la Primăria Timișoara, în fiecare dintre cele trei zile între orele 10 și 13.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top