Cum trebuia scris un articol despre modul în care Nicolae Robu a făcut deszăpezirea în Timișoara

Robu la curatenie

Robu la curatenie

Primarul Nicolae Robu s-a dezlănțuit din nou la adresa jurnaliștilor care n-au reflectat așa cum dorea el modul în care municipalitatea s-a ocupat de deszăpezire. „Mizerabili”, „imbecili care stau la băute”, „publicații infecte”, au fost doar câteva dintre cuvintele pe care Robu le-a aruncat la adresa ziariștilor. Cu scuzele de rigoare, deBanat, una din publicațiile aflate în vizorul primarului, încearcă să repare puțin din răul făcut și vă prezintă un articol realist despre implicarea primarului la deszăpeziri. Așa trebuie să scrie un ziarist adevărat și pe placul primarului Robu.

Cel mai iubit fiu al timișorenilor, Domnul Nicolae Robu, în mijlocul oamenilor muncii în timpul campaniei de deszăpezire

Sâmbătă, 15 decembrie, asupra Timișoarei s-a abătut cea mai cumplită ninsoare din ultimul mileniu. E un lucru dovedit chiar de specialiști. Din păcate, în momentul în care urgia a venit asupra orașului, Domnul Nicolae Robu era plecat într-o vizită de prietenie și în beneficiul Timișoarei. Auzind însă de zăpada care s-a abătut asupra iubitului său oraș, Cârmaciul Timișoarei s-a întors rapid. A participat câteva minute la o gală de binefacere și imediat s-a dus în mijlocul muncitorilor care se luptau cu imensele zăpezi căzute din cer. Acolo s-a dus din start în primele linii alte războiului cu „teroarea albă”. Toți muncitorii l-au primit nu doar ca pe un părinte iubitor, dar și ca pe unul de-al lor.

Dincolo de prețioasele indicații pe care le-a dat lucrătorilor, Domnul Nicolae Robu a venit și cu exemplul personal. A urcat pe utilaje și i-a învățat pe muncitori cum să ducă randamentul la maxim. A luat lopata în mâini și a înfruntat vitejește munții de zăpadă. Ca un fulger fugea de pe un șantier pe altul. Acolo unde era mai greu, acolo era și Domnul Nicolae Robu. Acolo unde muncitorii păreau să capituleze în fața urgiei, apărea Domnul Nicolae Robu. Cu o bătaie pe spate și vorbe mobilizatoare, cu exemplul personal, îi făcea pe toți să se rușineze de faptul că au vrut să cedeze. Urmându-și Conducătorul iubit, muncitorii au dat dovadă de mult spirit de sacrificiu pentru orașul lor și au continuat munca. Până la capăt.

Dimineața, când timișorenii s-au trezit în locuințele călduroarea, cu uimire au văzut că toate străzile erau curățate ca în palmă. Nimic nu amintea de căderile fabuloase de zăpadă. Ei nu știau atunci că, în timp ce ei dormeau, un OM aproape s-a sacrificat pentru ca lor să le fie bine. Era deja dimineață bună, când Domnul Nicolae Robu se îndrepta spre casă. Cu simțul datoriei împlinite față de iubiții săi timișoreni. Era obosit, dar o oboseală plăcută. Un zâmbet trist i se insinua însă în colțul gurii. Știa încă de acum că, haterii plătiți de forțe și agenturi ostile Timișoarei vor comenta și acum negativ modul în care s-a făcut deszăpezirea. Pe de altă parte, știa că acești hateri sunt izolați și timișorenii îl idolatrizează pur și simplu ca pe cel mai iubit fiu al lor.

P.S. Din păcate nu avem poze de la intevenția vitejească a Primului Om al Timișoarei din timpul urgiei. Cu modestia și altruismul său binecunoscute, a refuzat să fie imortalizat în timp ce se lupta curajos cu zăpezile. „Ei sunt adevărații eroi, nu eu”, a spus Domnul Nicolae Robu, indicându-i cu multă căldură pe lucrători.

Acest articol a fost un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 22nd, 2018 at 12:34 )

De ce pamflet? Avem şi noi chinezul nostru:Ciu-En-Laie!

Ovidiu a spus: (decembrie 22nd, 2018 at 13:53 )

Cum vă permiteți! Conducătorul nostru, votat în proporție de 99,99% de către locatarii imobilului nostru, a desăpezit cu mâna personală (invelită în mănuă fabricată în România, sau Regatul Dacilor) tot ce a prins în preajmă! Mai ales borurile pălăriei (la fe, fabricată în România, aceea Dacie a lui Burebista, strămoșul lui pe linie de bocsignistă).

Poli 21 a spus: (decembrie 22nd, 2018 at 15:05 )

Felicitari ziaristului care a reusit sa stea pe terasa intr-un oras sufocat de gunoaie si troienit ca in Siberia.

Iorgu a spus: (decembrie 23rd, 2018 at 07:57 )

Felicitari pt. Articol. Cu adevarat glorios.

vest a spus: (decembrie 23rd, 2018 at 11:00 )

Un impostor in urma caruia vom avea de tras multi ani si dupa ce dispare din peisaj.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top