Din Jamaica, Nicolae Robu continuă lupta cu timișorenii, iar Ionuț Nasleu cu cocktailurile

Ajuns în Jamaica, primarul Nicolae Robu nu obosește sub nicio formă în războiul personal dus cu toți ce-i care nu-l proslăvesc. În timp ce edilul se bate în continuarea cu ticăloșii cu minte puțină”, amicul său și al interlopilor timișoreni, Ionuț Nasleu se luptă prin piscine cu cockteil-urile.

Ajunși în țara lui Bob Marley și a consumului de marijuana la liber, banală destinație de vacanță pentru bugetarii de succes, primarul Nicolae Robu și amicul său și al interlopilor timișoreni, Ionuț Nasleu, au preocupări total diferite. În timp ce Nasleu se fotografiază în toată splendoarea sa prin piscine luptându-se cu cockteil-urile, primarul Robu este pe zi ce trece tot mai înverșunat împotriva celor care nu-i admiră marile „realizări”. Fie că aceștia sunt jurnaliști, hateri sau timișoreni simpli. Dacă în urmă cu câteva zile îi făcea responsabili pe timișoreni pentru munții de zăpadă murdară și gunoaiele din oraș, sâmbătă în două postări pe Facebook făcute la un interval de câteva ore revine la țintele sale preferate: „tonomatele” din presă și haterii. Sau cum i-a mai denumit „ticăloși cu minte puțină și nici aia bună”. Între timp, în zona Calea Șagului gunoiul a ajuns chiar pe șosea, după cum se poate vedea în fotografiile de mai jos.

În prima postare continuă să susțină că nu primăria e vinovată de mizeria care a îngropat orașul, chit că nu există vreun contract cu o firmă de curățenie stradală. (Cum n-a existat nici pentru deszăpezire sau dezisnsecție.) În a doua postare, el se laudă din nou cu proiectele europene pe care le-ar fi produs primăria. Proiecte care se încăpățânează în continuare să nu se vadă. Amintim că Primăria Timișoara n-a fost în stare să facă până la finele anului proiecte pentru 53 de milioane de euro care reveneau automat orașului, Noroc cu Ministerul Dezvoltării care a prelungit data până la care se pot depune aceste proiecte. „NU MAI PUȚIN DE 67 (ȘAIZECI-ȘI-ȘAPTE!) PROIECTE PE FONDURI EUROPENE, CARE TOTALIZEAZĂ PESTE 1.8 MILIARDE LEI, ADICĂ PESTE 400 MILIOANE EURO (!!!) ARE PRIMĂRIA TIMIȘOARA ÎMPREUNĂ CU UNITĂȚILE SUBORDONATE! Comparați cu ZERO, cum propovăduiește presa de mizerie a Timișoarei, mai exact cum propovăduiesc acele tonomate de minciuni care se pretind presă! Da, asta sunt, TONOMATE DE MINCIUNI și drept urmare nu trebuie luate în seamă, pur și simplu!”, s-a dezlănțuit Robu din nou.

El uită însă să spună că foarte multe dintre aceste proiecte au fost respinse, așa cum s-a întâmplat și cu cel privind achiziționarea de tramvaie Armonia. Iar lucrările de infrastructură se fac tot cu banii de la bugetul local. Iar până când va apărea ceva concret, rămâne adevărul dureros că există comune chiar din Timiș care au atras mai mulți bani europeni decât Timișoara. Dar poate tot “tonomatele” și haterii sunt vinovați și de asta.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Nicolae Robu a spus: (decembrie 30th, 2018 at 14:03 )

Ma meritati! Eu nu va merit! Sunt prea mare pentru niste oameni atat de mici

Mikanist a spus: (decembrie 30th, 2018 at 14:18 )

Ești o rușine de primar….

anteconbega a spus: (decembrie 30th, 2018 at 15:03 )

Dl. Ionutz arată superb. La mâna dreaptă are o brăţară roză de identificare ca să nu se piardă pe plajă. Domnia sa are o singură ţâţişoară?

praf a spus: (decembrie 30th, 2018 at 16:50 )

Zici ca noi timisorenii nu suntem blestemati.Avem doua gramezi mari de gunoaie care sunt pe noi:pesedistii si robu.Primii nu sunt decat niste carpe care stau si dau limbi unora ca dragnea si olguta si de al doilea nu mai e nimic de spus,e un caz pierdut pt omenire.

@praf a spus: (decembrie 30th, 2018 at 18:54 )

Nu meritati altceva! Si ce e fain, abia acum urmeaza!

Costel a spus: (decembrie 30th, 2018 at 21:18 )

@anteconbenga, cealaltă e goală, de la câți bani s-au supt din bugetul orașului…

Pavel a spus: (decembrie 31st, 2018 at 09:16 )

Voi la DeBanat daca vreti sa aratati ca sinteti jurnalisti seriosi, si ca nu va lasati manipulati serpeste de Nicolae Robu, interesati-va care sint proportiile de fonduri UE atrase de unitatile subordonate Primariei. Veti constata ca grosul de fonduri nu provin din partea Primariei direct, ci a unor institutii subordonate de ex Aquatim, care au atras sume mari de ordinul sutelor de milioane de Euro, fara ca Primaria sa aiba vreun merit ! Caz tipic de laudarosenie pe meritele altora. Nicolae Robu dovedeste ca poate cobori oricit de jos in a-si trage spuza pe turta lui…

anteconbega a spus: (decembrie 31st, 2018 at 10:20 )

Domnule Costel, aprecierea D-voastră e interesantă, pertinentă, vorba generalui Pavliuşa Abraham, dar cam volatilă. Pentru curăţenia morală a Primăriei Temesvar ar trebui să ştim cu exactitate cine a supt, cât a supt şi dacă a mai rămas ceva şi pentru dl consilier Dorel Borza (fost UMT-ist, fost prefect, fost viceprimar), că ex-consilierul Florin Răvăşilă (fost pedist de fală internaţională) e destul de cuminte până acum… Şi fiindcă veni vorba de generalul Pavel Abraham, i-am sugera mult cititului Igor Bergler să continue volumul de mare succes „Testamentul lui Abraham” cu o lucrare, poate mai redusă ca volum, intitulată „Jmecheriile cazone ale lui Abraham. Pavel Abraham” Ar fi un posibil best seller miliţienesc…

Gigi a spus: (decembrie 31st, 2018 at 10:25 )

Îmi vine să-mi dau un ciocan peste mâna cu care l-am votat. Robule, adio vot de la mine și familia mea.

Adevarul a spus: (decembrie 31st, 2018 at 10:49 )

Sa nu uitam totusi ca debanatul este si el vinovat ca orasul a ajuns pe mana dementului. Ani de zile i-au cantat in struna bolnavului, sustinandu-i aberatiile. Asa ca dragilor, imi face o deosebita placere sa vad cum va tarati reciproc in noroi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile

Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Top