Documentul care a speriat Bucureștiul. Principiile de la care pornește Alianța Vestului

Așa cum se știe, sâmbătă, la Timișoara, Nicoale Robu, Gheorghe Falcă, Emil Boc și Ilie Bolojan au semnat documentul de înființare a Alianței Vestului, un parteneriat între orașele Timișoara, Arad, Cluj-Napoca și Oradea. Acest act a produs deja multă vâlvă în țară, la București nefiind puțini cei care îi acuză pe cei patru edili liberali de separatism.

Alianta Vestului

Pentru a vedea cât separatism” este în el, vă prezentăm mai jos, integral, documentul care a stârnit acest val

Pornim de la patru principii formulate în spiritul Declarației de la Alba Iulia:

  • Dezvoltarea comunităților – pentru a susține dezvoltarea României,
  • Libertatea comunităților de a se asocia, de a atrage și a-și utiliza eficient resursele
  • Mai multă putere pentru comunitățile locale, prin asocieri intra și interregionale în  structuri nebirocratice,
  • Stabilitatea administrației, evidentă în cazul administrațiilor locale, în raport cu cea centrală

Pentru ca România să se dezvolte, comunitățile ei trebuie să crească. Doar o națiune  dezvoltată e o națiune puternică.

Dezvoltarea este imperativul României Centenare. Credem că marile proiecte naționale pot și trebuie susținute prin iniţiativele regionale și locale ale

comunităților. Fie că vorbim de infrastructură, de investiții publice sau private, de transparență administrativă, de sănătatea cetățenilor, de educația copiilor sau de marea provocare demografică a României de azi, comunitățile și administrațiile locale pot adopta soluții mai aplicate și mai eficiente. Atunci când soluțiile locale sunt de fapt proiecte europene, finanțate din fonduri ale Uniunii, bugetul central este degrevat şi poate fi orientat către alte priorități. Proiectele de succes dezvoltate de unele comunități devin modele de dezvoltare pentru alte comunități, singure sau aflate în asociere, și pot fi ca atare aplicate cu costuri mai mici. Astfel, inițiativele comunităților trebuie înţelese ca asocieri colaborative locale, regionale și inter-regionale, nicidecum îndreptate împotriva administrației centrale, ci reducând de fapt, prin eficacitate și prin atragerea de fonduri europene, cheltuielile bugetului central.

Pentru a se dezvolta, comunitățile au nevoie de libertate. Libertatea de a asuma și de a accesa proiecte, libertatea de a se asocia între ele, libertatea de a atrage și a utiliza cât mai bine resursele.

La 100 de ani de la Marea Unire, dintre care mai bine de jumătate petrecuți în felurite dictaturi, e momentul să redescoperim sensul profund democratic și reformator al Declarației de la Alba Iulia. Declarația de la 1 Decembrie 1918 este, pe de o parte o proclamație a Marii Noastre Uniri, iar pe de altă parte, un manifest al libertății. Libertatea este valoarea proclamată în modul cel mai înflăcărat de înaintașii noștri, oameni politici vizionari care știau că doar o națiune a cetățenilor și a comunităților libere poate fi puternică. Semnatarii Declarației știau, așa cum ar trebui să ne amintim cu toții azi, că mai multă libertate înseamnă întotdeauna mai multă dezvoltare, așa cum a fost mereu evident de-a lungul istoriei. Pentru că libertatea înseamnă deschidere, libertatea permite inițiativa și îndeamnă la responsabilitate. De aceea, ca reprezentanți aleși liber, prin vot direct de către cetățeni, noi, primarii din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, propunem deopotrivă cetățenilor şi altor administraţii locale această structură colaborativă deschisă, dedicată inițiativelor locale și regionale responsabile, care produc dezvoltare în comunitate și în națiune.

Comunitățile au nevoie să fie puternice. Libertatea de decizie a comunităților este cea mai bună garanție că guvernarea centrală nu le tratează arbitrar, în funcție de interese vremelnice.

Proclamând unitatea și libertatea ca principii fondatoare ale statului român, Declarația de la Alba Iulia propunea generațiilor viitoare un proiect de țară eliberat de centralism și birocrație. Pentru că centralismul rigid împiedică inițiativa locală iar birocrația slăbește puterea comunităților, servind amândouă mai degrabă unei caste de politicieni și funcționari, iar nu cetățenilor.

Stabilitatea administrativă e garanția continuității proiectelor. În comparație cu guvernul central, administrațiile locale sunt mult mai stabile.

Ca primari care, timp de mai multe mandate, am produs dezvoltare continuă într-un mediu de stabilitate locală, am înțeles că puterea politică e fundamentată pe încrederea pe care ne-o acordă cetățenii, și că puterea comunităților e infinit mai importantă decât puterea unor politicieni vremelnici sau a castei de birocrați. De aceea, inițiativa pe care o propunem este anti-birocratică, cu o structură informală, organică, neierarhizată și deschisă. Este o structură pe care sperăm să o adopte și alte comunități din România, de o parte şi de alta a Carpaţilor, care să se coalizeze pe baza unor interese și proiecte comune, și cărora le vom oferi modelele de succes ale colaborării noastre: de la proiectul de digitalizare la care lucrăm acum, la cele de atragere de fonduri europene, de la asocieri între municipii în vederea unor achiziții comune, realizate pentru eficientizarea costurilor, la demersuri și vizite coordonate la Bruxelles.

Argumente pentru un parteneriat strategic

Colaborarea propusă la nivelul orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, vine în contextul unei culturi asociative modeste, care aduce reticențe față de astfel de demersuri. Tocmai din acest motiv, ne propunem să fim transparenți cu privire la această inițiativă și să explicăm tuturor celor interesați care sunt beneficiile pe care o abordare integrată la nivel teritorial le poate aduce membrilor comunităților  orașelor noastre.

În sprijinul Alianței, aducem următoarele argumente:

  1. Orașele noastre sunt motoare ale dezvoltării economice și oferă un climat propice pentru afaceri și o bună calitate a vieții pentru cetățeni.
  2. Suntem un model de management urban performant și gestionăm eficient resursele comunităților noastre.
  3. Încurajăm și susținem spiritul antreprenorial liber și colaborăm cu agenții economici pentru a genera bunuri și servicii cu valoare adăugată ridicată.
  4. Susținem un mediu favorabil inovării și furnizăm cunoaștere și tehnologie la nivelul teritoriului într-un parteneriat direct cu mediul academic.
  5. Beneficiem de o poziție geostrategică favorabilă și dorim să ne interconectăm infrastructura la rețeaua europeană.
  6. Încurajăm și atragem resurse umane pregătite și competente și avem un trend demografic crescător. Cele 4 orașe au împreună cu zonele de influență peste 1,5 milioane de locuitori, fiind astfel al doilea pol economic și demografic al țării.
  7. Suntem parteneri și colaborăm permanent în probleme de administrație locală.
  8. Împărtășim o viziune de dezvoltarea orientată spre Europa. Uniunea Europeană e pentru noi atât un model de colaborare, cât și o resursă de creștere.

Obiectivele comune ale Alianței

  1. Îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe.
  • Accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania,

  • Susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia,

  • Susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara-Belgrad,

  • Dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între toate cele 4 orașe,

  • Finalizarea completă a tronsoanelor de centură și interconectarea la rețeaua TEN-T,

  • Dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte,

  • Dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional,

  • Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren / tramvai /troleibus / autobus electric / metrou metropolitan

  • Susținerea mobilității forței de muncă,

  • Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură.

  1. Susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială
  • Sprijinirea colaborării mediului de afaceri prin rețele de furnizori, clustere regionale

  • Promovarea unui set comun de infrastructuri specifice, precum și un pachet de facilități oferite agenților economici,

  • Susținerea inovării și a parteneriatelor între universități și mediul de afaceri, și administrația publică locală,

  • Trei resurse de finanțare a proiectelor de infrastructură: 2% din PIB-ul național, bani aprobați de Uniune și fonduri împrumutate de la Banca Europeană, dezvoltarea constituind cea mai bună formă de protecție socială,

-Valorificarea oportunităților financiare și strategice oferite de politicile și programele europene și naționale,

  • Susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții,

  • Susținerea construirii Spitalelor Regionale de Urgență Cluj și Timișoara ca poli de interconectare cu spitalele județene,

  • Programe de susținere a tinerilor pentru a rămâne în țară și de atragere și repatriere a celor care au emigrat,

  • Susținerea cu prioritare a economiei digitale, a industriilor creative, cu valoare adăugată ridicată și nepoluante,

  • Promovare comună a proiectelor de dezvoltare la târguri și evenimente de afaceri.

      3. Colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor în administrație.

  • Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți,

  • Dezvoltarea unor programe și proiecte de cooperare administrativă intra și interregională

  • Promovare unui set de politici publice menite să susțină o dezvoltare strategică vizionară, predictibilă și sutenabilă,

  • Eliminarea birocrației suplimentare în utilizarea fondurilor europene,

  • Realizarea procesului de regionalizare – autoritățile locale să își poată realiza propriul program operațional regional la nivelul regiunii,

  • Transparența actului administrativ și deschiderea față de alte autorități publice locale.

  1. Promovarea modelului european de politică publică, consonant cu societatea cunoașterii, promotor și valorizator de cultură.
  • Implementarea cu schimb de idei și experiență a conceptului de smart city,

  • Dezvoltarea și introducerea masivă în administrație a digitalizării și serviciilor de tip e-administrație și e-cetățean,

  • Poziționarea domeniului culturii în centrul preocupărilor comune și, contextual, colaborare în cadrul proiectului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021,

  • Facilitarea participării cetățenilor celor patru orașe la evenimentele culturale ale fiecărei municipalități organizatoare,

  • Educație conectată la viitor, modificarea curriculei la toate nivelurile de învățământ pentru a se adapta noilor provocări sociale și economice, ca și aspirațiilor generațiilor de azi.

Astfel, întemeindu-ne pe cele patru principii – dezvoltarea, libertatea, puterea comunităților și stabilitatea administrativă; aducând argumentele managementului urban performant, al dezvoltării orașelor noastre care, astăzi, constituie împreună al doilea pol economic al României, al unei culturi antreprenoriale dezvoltate și al poziționării noastre geostrategice;și asumând obiective comune în domeniul infrastructurii, economiei, performanței administrative, noilor tehnologii, educației și culturii, Noi, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, lansăm această inițiativă spre folosul comunităților noastre și al țării.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (decembrie 9th, 2018 at 11:31 )

Oare de ce sunt atit de speriati miticii ?? Nu cumva le este frica ca vor fi taiati de la vaca cu lapte care este vestul tarii si vor ramine sa imparta intre ei praful de pe toba ??

Jean valjean a spus: (decembrie 9th, 2018 at 11:57 )

Un mic pas ar fi bugete participative pe cartiere,cu implicarea comunității in tot ce înseamnă proiect de interes public.am inteles ca la cluj napoca este realizabil deja.ps.prezenta alianta penelista ma tem ca nu va duce la ceva bun.

Anca S. a spus: (decembrie 9th, 2018 at 12:43 )

Bravo, succes ! Daca tot stam la mana miticilor…unde ajungem ? Ajungem precum Teleormanul, Vasluiul… Sper sa reuseasca.Ca sunt penelisti, ca nu sunt…ce conteaza ! Ceilalati sa stea la mila lui Dragnea daca nu s-au saturat de milogeala, de sfidarea sudistilor.

Calin Octavian a spus: (decembrie 9th, 2018 at 17:39 )

Super inteligenta miscarea poate fi utlizat ca ghid pentru proiect de tara

Anca S. a spus: (decembrie 9th, 2018 at 20:17 )

L-am criticat adesea pe primarul Robu dar dupa initiativa aceasta il felicit ! Ii felicit si pe ceilalti 3 primari si sper sa poata realiza acest proiect extrem de semnificativ in acest context socio-economic si politic din Romania. Sper sa reziste presiunilor si acuzelor superficiale ale celor care nu se pot desprinde de gandirea centralista atat de favorabila celor care s-au obisnuit sa nu faca nimic ci doar sa intinda mana catre Bucuresti iar de acolo sa primeasca resurse financiare tot de la cei din Vest.

Nelu a spus: (decembrie 9th, 2018 at 22:36 )

toate intentiile de acolo tin de centru, iar centrul e incompetent. Ce poate sa faca Robu cu autostrada Timisoara – Belgrad cand el nici cu centura n-are treaba? :))))
E doar o chestie politica de imagine, n-are nici o treaba cu realitatea. Mai vorbim peste un an sa vedem ce s-a intamplat. Adica nimic.
Cluj si Oradea o sa-si vada in continuare de evolutie, Aradul e o bataie de joc, la Timisoara Robu o sa dea tot de la 10 in sus saptamanal. Astea o sa fie efectele.

++ a spus: (decembrie 9th, 2018 at 22:42 )

li se vor intenta vre-o 50 de procese si vor pleca scheunind acasa si nu mai vor voii nimic. pe robu poti sa-l sperii cu propria sa umbra.

Corneliu Streanga a spus: (decembrie 12th, 2018 at 00:55 )

Nota 10 pentru aceasta alianță. Nota 10 pentru cei patru primari pentru inițiativa . Sper sa meargă și totodata cit mai multe comunități sa li se alăture .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul din PNL Timiș, departe de a se fi încheiat. Nicolae Ciucă, la sediul filialei județene/FOTO

Lucrurile încep să se precipite din nou la nivelul PNL Timiș. Vineri dimineața, la inaugurarea noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara, președintele partidului, Nicolae Ciucă a fost întâmpinat de un grup de tineri liberali, care au protestat împotriva acordului cu PSD și a obligării susținerii lui Alfred Simonis pentru postul de șef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul din PNL Timiș, departe de a se fi încheiat. Nicolae Ciucă, la sediul filialei județene/FOTO
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa joacă cu mulţi absenţi pe terenul ultimei clasate un meci foarte important în play-off

CSC Dumbrăviţa va evolua în prima etapă a play-out-ului Ligii a II-a la Turnu Măgurele, pe terenul ultimei clasate din Grupa A, CSM Alexandria. Meciul e programat sâmbătă, la ora 11.00, și nu va fi televizat. Marile dureri de cap ale echipei bănăţene în faţa acestui meci aproape decisiv, mai ales pentru gazde, este problema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa joacă cu mulţi absenţi pe terenul ultimei clasate un meci foarte important în play-off
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa va evolua în prima etapă a play-out-ului Ligii a II-a la Turnu Măgurele, pe terenul ultimei clasate din Grupa A, CSM Alexandria. Meciul e programat sâmbătă, la ora 11.00, și nu va fi televizat. Marile dureri de cap ale echipei bănăţene în faţa acestui meci aproape decisiv, mai ales pentru gazde, este problema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa joacă cu mulţi absenţi pe terenul ultimei clasate un meci foarte important în play-off
Lucrurile încep să se precipite din nou la nivelul PNL Timiș. Vineri dimineața, la inaugurarea noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara, președintele partidului, Nicolae Ciucă a fost întâmpinat de un grup de tineri liberali, care au protestat împotriva acordului cu PSD și a obligării susținerii lui Alfred Simonis pentru postul de șef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul din PNL Timiș, departe de a se fi încheiat. Nicolae Ciucă, la sediul filialei județene/FOTO
În ziua deschiderii noului terminal internațional al Aeroportului din Timișoara, un număr semnificativ de susținători ai lui Alin Nica, fostul lider al PNL Timiș, au organizat un protest pentru a-și exprima nemulțumirea față de preluarea controlului filialei locale a PNL de către PSD, sub îndrumarea centrală a partidului din București. La evenimentul care a marcat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest în fața Aeroportului: Simpatizanții lui Alin Nica se opun alianței PNL-PSD în Timiș
La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen/VIDEO
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
Top