Gala Excelenței Bănățene, la o nouă ediție, cu premii speciale

Gala Excelenței Bănățene, aflată la o nouă ediție, va avea loc la Opera Română din Timișoara, sâmbătă, 15 decembrie. Locația a fost aleasă prin prisma anului special Centenarul Unirii , evenimentul căpătând, astfel, în clădirea emblematică a Timișoarei un caracter mai solemn.

Gala Excelentei Banatene

Caracterul de gală va fi dat de adoptarea modelului Premiilor Nobel, respectiv cu gala propriu-zisă, concert și dineu. Evenimentul este organizat și susținut de către Consiliul pentru Excelența Timișoarei (reunind Academia Română filiala Timișoara si cele patru universități de prestigiu din oraș), în parteneriat cu M.L.N.R (Marea Lojă Națională din România) și Asociația Timisensis. Principalul obiectiv al Consiliului pentru Excelența Timișoarei este de a dezvolta și susține o cultură a excelenței și de a promova valorile Timișoarei și Banatului. Prima ediție a Galei Excelenței Bănățene a fost organizată prin suportul și implicarea Asociației Solidaritatea.

Obiectivul principal al Galei Excelentei Bănățene este de a evidenția și recunoaște personalitățile Timișoarei și Banatului și cele mai valoroase realizări în domeniile lor de activitate. Printre cei 40 de laureați ai edițiilor precedent s-au numărat Valeriu Tabara, Marghit Serban, Ioan Talpos, Adriana Babeti, Mircea Mihaies, Simona Neumann, Puiu Iliesu etc. Deciziile cu privire la alegerea laureaților aparțin unor comisii universitare și academice.

Programul artistic este susținut de Orchestra, Corul si soliștii Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În cadrul evenimentului va avea loc o licitație tăcută de artă (în foaierul Operei, în timpul pauzei dintre momentele artistice). Fondurile obținute vor fi folosite la finanțarea unuia dintre premii. Persoana care va licita/dona cea mai mare suma va fi invitată sa acorde premiul, alături de către unul dintre sponsori.

Premiile Excelenței vor fi acordate de Consiliul pentru Excelență Timișoara și Asociația Timisensis

  • Premiul „Traian Lalescu” pentru matematică și științele naturii
  • Premiul „Traian Vuia” pentru științe inginerești
  • Premiul „Pius Brânzeu” pentru științe biologice și biomedicale
  • Premiul „Gheorghe Ionescu Sisești” pentru științe agronomice și medicină veterinară
  • Premiul „Cornel Olaru” pentru economie și antreprenoriat
  • Premiul „Eugen Tudoran” pentru științe umaniste și arte

Vor fi, de asemenea, și câteva premii speciale

  • Premiul „Ionel Drâmbă” pentru performanțe deosebite în sport
  • Premiul „Coriolan Bredicanu” pentru performanțe deosebite în educație
  • Premiul pentru implicare civică, socială și de promovare a Imaginii Timișoarei”
  • Premiul „Solidaritatea” pentru activități caritabile
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anonim a spus: (decembrie 12th, 2018 at 10:27 )

Doamna Cerasela Bociu nu merita un premiu din partea voastra, ea nu exceleaza decat cu anumiti studenti, nu cu toti.

Doamna Cerasela Bociu nu este iubita de elevi si favorizeaza doar elevii care fac meditatii la dansa.

Din cauza ca e si ea pe lista, ma face sa cred ca nici nu e o gala atat de importanta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top