Încă un proiect european al Primăriei a căzut. Timișoara rămâne fără opt milioane de euro, primarul Robu cu un „gust amar”

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Proiectul privind accesarea de fonduri europene pentru achiziționarea a 16 tramvaie Armonia a fost respins. Nu cu mult timp în urmă, primarul Nicolae Robu dădea acesat proiect de opt milioane de euro drept o certitudine. Acum a rămas doar cu un „gust amar”.

Incompetența crasă din cadrul Primăriei Timișoara sare tot mai des în evidență. Nu cu mult timp în urmă, primarul Nicolae Robu se lăuda că banii europeni pentru 16 tramvaie Armonia sunt ca și intrați în vistierie. Dar nu a fost nici de data asta așa, iar Timișoara ratează un nou proiect pe bani europeni. Nici nu se mai știe al câtelea. Primarul Robu are și de această dată argumente pentru eșec. „Am avut un gust amar, după ce finanțarea pe Axa Retro a tramvaielor Armonia s-a considerat că nu este eligibilă și că reabiliaterea nu se încadrează. Noi am fost mirați de acest verdict, pentru că atunci când s-a anunțat că vor fi decontate proiecte realizate pe venituri proprii, chiar s-a venit înspre noi cu insistențe să aplicăm, că nu prea există solicitări. Sunt foarte greu de îndeplinit condițiile. Noi am explicat cum stau lucrurile cu tramvaiele, ni s-a spus că nu e nicio problem”, spune primarul.

Robu a recunoscut, cu această ocazie, că municipalitatea stă foarte prost cu banii, acesta fiind și unul din motivele pentru care s-a ratat finanțarea europeană. „Nu tramvaiele au o problemă. Problema pentru care s-a considerat că un astfel de proiect nu e eligibil e legată de timing. Furnizorii erau pregătiți să livreze toate tramvaiele, dar noi nu am vrut să ne încărcăm cu plăți mari pe o perioadă scurtă de timp în situația financiară oricum delicată. Nu am prelungit termenul, ci am dat ordin de încetare a lucrărilor. Altfel trebuia să scoatem bani și nu aveam de unde. Făcând asta, termenul în care ar fi fost livrate tramvaiele a ajuns să fie încadrabil în perioada de depunere a cererilor de finanțare pe Axa Retro”, a mai explicat Robu.

El a mai declarat că Primăria va depune o contestație în această chestiune, iar dacă nu va avea câștig de cauză… Dumnezeu cu mila. „Dacă o să avem câștig de cauză la contestație, ne vom bucura. Dacă nu, ne vom vedea de treabă în continuare, așa cum ne-am planificat inițial”, a mai spus Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 11th, 2018 at 13:35 )

Bocsigarul i-a îndatorat timişoreni la terţi cu supramăsură unui cămătar veros. Omul are probleme grave de raţionament financiar, iar gaşca de consilieri municipali de toate culorile îl pupă-n orificiul pidosnic cu adoraţie maximă. Poate USR-ul e mai reţinut. Poate…

Nelu a spus: (decembrie 11th, 2018 at 13:44 )

lasati prostiile cu banii europeni si scrieti cate a dat aseara, tot zece?

@antecobega a spus: (decembrie 11th, 2018 at 17:36 )

Maestre, specialist in cele dosnice si pidosnice, USR-ul matale nu are contzilieri munitzipali. Poate tura viitoare.

Catalinlapa a spus: (decembrie 11th, 2018 at 19:28 )

PNL este doar o mizerie!

Costel a spus: (decembrie 12th, 2018 at 07:43 )

@@anteconbenga, să nu îți spun ce gust amar am eu, la fel cu mulți alții, când auzim de robu și mai și citim comentarii de la lingăi ca tine.

Gigi a spus: (decembrie 12th, 2018 at 08:47 )

Plete în vânt!

birlic a spus: (decembrie 12th, 2018 at 10:21 )

@@ anteconbega. USR nu are consilieri, dar are parlamentari. Astia trebuie-i supravegheze pe cacanarii din consiliu, pupincuristii lui Lae Robu, care, vorba ta, mare lingau de serviciu care esti, is pidosnici in frunte cu Idolu si Nasleu!

matio a spus: (decembrie 12th, 2018 at 10:23 )

@Gigi. Corect ar fi plete in flatulatii!

Cristian a spus: (decembrie 12th, 2018 at 13:58 )

In afara dacat sa criticati mai stiti altceva? Voi cei care criticati ce ati facut voi pt Timisosra? Ati facut ceva bun, un gest umanitar ceva ,orice? Nimic. Asa ca lasati criticile si luati problemele altfel, analizati ate sau facut in orasul asta. Nu depinde totul de primarul Robu. Punetiva voi in locul lui ,si ce ati face ca primar daca consilierii nu sant de acord…etc

tibi a spus: (decembrie 13th, 2018 at 02:47 )

cristian, om imbecil ce esti, stii ce facem noi pentru timisoara? PLATIM TAXE

anteconbega a spus: (decembrie 13th, 2018 at 14:18 )

Onorabile Cristian, dar consilierii muci-inipali (pardon) sunt de acord cu specimenul respectiv, cu tot cu moacă lui de tomată fără gust. Chiar ieri, 12 dec. 2018, consilierii l-au pupat în dos (arsh) pe Zmucit şi au votat în majoritate creşterea impozitelor pe persoană fizică şi juridică de la 1 ianuarie 2019. Precauţie, nu luaţi apărare unui deviant politic, D-voastră sunteţi un om serios, nu un uselist fără scrupule! Etc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top