Liviu Dragnea, delir, inclusiv anti-european, de o oră și jumătate la Consiliul Național al PSD

tel drum

La exact 29 de ani de la începutul Revoluției de la Timișoara, liderul PSD Liviu Dragnea a dat startul contra-revoluției și ieșirii din Europa. Într-un discurs cu accente demente în cadrul Consiliului Național al PSD, Dragnea a făcut mai multe acuze dure la adresa Europei. De asemenea, el a dat ordin partidului să dea amnistia și grațierea, dar și să-l acuze pe Klaus Iohnannis de trădare națională.

Liviu Dragnea a avut la Consiliul Național al PSD un lung discurs, de aproape o oră și jumătate, în care nu s-a ferit să vorbească de amnistie și grațiere, dar și să atace la modul isteric instituțiile europene, multinaționale și chiar pe socialiștii europeni. Mai mult, el a solicitat imperativ partidului să dea amnistia și grațierea. De ce amnistia și grațierea reprezintă o blasfemie? Parcă e un fel de bombă atomică și ne codim dacă să o folosim cumva. E o blasfemie. Nu mă tem să folosesc aceste cuvinte. Dacă cineva găsește alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acțiune. Dacă nu, nu mai ezitați. Nu stiu cum, când, dar PSD – ALDE are si această obligație, să repare nedreptățile. Ca sa nu-si mai taie venele cei din presa cu epoleți, plătiți de Soroșică”, a declarat Dragnea.

De asemenea, el a ordonat partidului să-l acuze pe președintele Klaus Iohannis de înaltă trădare: Iohannis trădeaza interesele României. Spune de foarte mult că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE. Ăsta e act de trădare a intereselor naționale ale unei țări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, Mircea Drăghici, împreună cu dl Iordache, care este prieten la cataramă cu dl Iohannis și cu sprijinul de specialitate al dlui Toader, vă rog ca după Anul Nou să depuneță acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”.

Alte declarații făcute de Dragnea în ședința PSD:

Au fost doi ani în care am fost amenințați, anchetați, urmăriți, ceea ce se întâmplă și în continuare. Au încercat prin orice mijloace să ne oprească. De ce? Pentru ca românii să nu fie fericiți (…)”.

PSD a fost supus celui mai dur program anti. S-a încercat sfâșierea PSD, atât din exteriorul țării, cât și din interior, atât din interiorul partidului, cât și din exteriorul lui. Foștii noștri camarazi ne-au trădat, se înghesuie într-un partid făcut de securiști (…)”.

A fost un asalt permanent, furibund, la adresa PSD, a guvernului, a premierului, a mea, a lui Călin, pentru a duce la căderea guvernului (…)”.

Ni s-a cerut să suspendăm legi adoptate de Parlament. Dar peste tot în UE parlamentul e suveran. Prevederile sunt și în alte țări. Ni s-a cerut să oprim proceduri deja începute, cele de revocare și numire a procurorilor-șefi. Ni s-a cerut să nesocotim deciziile CCR. Ni s-a cerut să nesocotim propria Constituție. Modificăm Constituția si spune: Klaus Werner Iohannis, președinte pe viață? Dacă nu vrem asta, luptăm (…)”.

Împotriva României a fost votată o rezoluție nedreaptă în Parlamentul European, în care ni se reproșează lucruri care se întâmplă peste tot. Ni se spune că jandarmii au ripostat cu forță disproporționată împotriva manifestanților. L-am auzit ieri pe Iohannis că el are vesta galbenă în portbagaj. I-a spus oare și lui Macron că are vesta galbenă, sau tace mâlc?”

Cu complicitatea unor români, România a fost transformată în țapul ispășitor al luptei pentru putere între familiile politice europene. A fost criticat Viktor Orban? Atunci să fie criticat și PSD din România (…)”.

România nu acceptă poziția de stat de mâna a doua în UE. Înțeleg că noi avem în principal dreptul de a pune la dispoziție resursele acestei țări. Și noi ne dorim ca toate companiile care lucrează în România să plătească taxele în România. Eu sunt foarte deschis, foarte sincer, foarte cinstit și am susținut aceste chestiuni cu oficialii europeni. Eu sunt prea prăjit, prea pățit de condamnări pe nedrept ca să nu accept să îmi spun măcar punctul de vedere (…)”.

Așa și cu cei de la Bruxelles. Îi iubim, îi respectăm, dar avem și noi nevoie să avem dreptul măcar să ne spunem opinia (…)”.

Explicație absenței mele de la Congresul socialiștilor europeni la Lisabona: Nu poate să îmi ceară nimeni să mă bag în poză cu cineva care dușmănește România, care face rău țării mele. Măcar să ne asculte. Dar nu putem avea limbaj dublu. Azi să mergem să facem poze, mâine, să ne târască la nu știu ce tribunal internațional (…)”.

Ce corupție? Un antemergător folosit de procurorul general Nițu? Dosarul Liei Olguța Vasilescu? Îndemnul meu de a cere românilor să meargă la referendum? Dosare construite pe probe falsificate, denunțuri obținute prin șantaj, înregistrări contrafăcute? Cazuri de mare corupție la noi nu prea am văzut. Am văzut în alte țări fraude bancare de miliarde de euro și nu am văzut oameni condamnați. Am văzut însă că Adrian Năstase a fost condamnat pentru prejudiciu zero (…)”.

Nu cumva această construcție e făcută ca orice politician care ar vrea să pună problema românește, să poată avea gura închisă? De ce niciun politician european nu a spus nimic despre protocoalele ilegale?”.

O întrebare pentru dl ministru Tudorel Toader: În Constituție scrie că președintele nu poate fi trimis în judecată decât pentru înaltă trădare, dar nu scrie că nu poate fi cercetat sau anchetat. De ce nu e chemat la anchetă domnul președinte? Acolo vorbim de case luate cu japca (…)”.

E nevoie de un partid, un guvern care să le spună băncilor și multinaționalelor că taxele să le plătească aici, nu în paradisuri fiscal (…)”.

Prea multă vreme România a fost păcălită și ținută în chingi cu MCV. La început avea 4 obiective, între timp s-au înmulțit. Unde scrie că nu respectăm condițiile pentru Schengen? Le-am îndeplinit pe toate. Unii mai răi zic că sunt niște țări supărate că nu prind contracte în România. Eu nu cred asta”.

În schimb, în România există corupție, cea de putere. Nu apare nici în MCV, nici în evaluările dlui Timmermans, nici în îngrijorările unor ambasadori”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 16th, 2018 at 20:27 )

Nu există nici un tribunal în România care să-l acuze pe Liviu Gratia de ticăloşie antinaţională? Nu există! Doar frecţii morale şi atât! Câţi dintre parlamentarii de Timiş, toţi cu domiciliul în Timişoara, născuţi aici sau veniţi de aiurea, oameni serioşi, cu neveste sau divorţaţi, nici unul cu amante, după putirinţă, au aplaudat delirul unui individ care se pişă râzând pe neamul românesc, profitând de ruralitatea mentală de ev mediu a acestuia. Vai de noi, domnule Adrian Pau de Căraş! Domnule Dogaru, eşti tânăr, salvează-te! Herr Freddy, chiar aşa!? Domnule Diaconu, nici miliţia nu delira atât de violent pe vremea lui Ceaşcă! Sunt multinaţionalele vinovate de imbecilitatea guvernului Veorica sau de mizeria numită T.T. – ministrul pampers al infractorilor politici pesedişti? Doamne, dacă mai poţi, ajută naţia asta necăjită!

Andrei a spus: (decembrie 17th, 2018 at 07:20 )

anteconbega…in afara de ziarista Avram, mai putin si ii spunem Inovram, de ce ti se pare un discurs antinational?! Oamnei buni, ce naiba consumati?! Faptul ca idiotul de Teleroman spune ce a spus insemana ca este antiroman?! Iesiti fratilor din cliseul ca tot ce este rau este PSD!
P.S. – poate nu ar fi rau sa soliciti si d-ta ajutor1

anteconbega a spus: (decembrie 18th, 2018 at 09:59 )

Distinse domnule Ardei, aveţi perfectă dreptate: „Idiotul de Teleorman” (cred că v-aţi referit la Liviu din Gratia) nu e antiromân. Dânsul e un delirant procomunist condamnat penal. E român „verde”… Şi încă odată aveţi dreptate: „nu tot ce e rău e în PSD”. Am uitat de ALDE condus de traseistul Constantin Anton Beton Călin Popescu -Tăriceanu. Alt mare patriot român! Şi cu ajutorul de solicitat aveţi dreptate: trebuie să solicităm ajutor, altfel ajungem pe mâna lui Codrin Ştefănescu- Peremistu’, Rădulescu-Mitralieră, Pop-Genunche, F. Iordache-Altăîntrebare şi alte asemenea orătănii din ograda lui Orwell. Şi să ştiţi că Iulia Inovram nici nu sună rău!
P.S. Din nou aveţi dreptate, domnule A: discursul infractorului nu a fost unul antinaţional. A fost unul iraţional!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Judeţean

Uniunea Salvați România (USR) Timiș l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Această nominalizare vine în urma unui proces democratic de vot intern care s-a desfășurat sâmbătă. Experiența sa în serviciul militar și ulterior în serviciul public ca parlamentar și ca vicepreședinte al Adunării Parlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Judeţean
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara termină cu capul sus Divizia A1, seria Vest, la volei feminin

Tinerele sportive alb-violete s-au clasat pe poziția a treia la turneul semifinal care a avut loc weekend-ul acesta, la Oradea. Două înfrângeri și o victorie a înregistrat echipa de volei feminin a Politehnicii Timișoara în play-off-ul disputat la Oradea în perioada 22-24 martie 2024. Tinerele antrenate de Cerasella Șerban au debutat în competiție contra echipei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara termină cu capul sus Divizia A1, seria Vest, la volei feminin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Conform prevederilor din Legea camerelor de comerț din România, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș, eliberează, la cerere, cu respectarea normelor legale ale Codului Vamal Comunitar și a competențelor stabilite pentru alte instituții, certificate de origine a mărfurilor.  Certificatele de origine sunt acele documente utilizate în comerţul internaţional care atestă faptul că mărfurile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerele sportive alb-violete s-au clasat pe poziția a treia la turneul semifinal care a avut loc weekend-ul acesta, la Oradea. Două înfrângeri și o victorie a înregistrat echipa de volei feminin a Politehnicii Timișoara în play-off-ul disputat la Oradea în perioada 22-24 martie 2024. Tinerele antrenate de Cerasella Șerban au debutat în competiție contra echipei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara termină cu capul sus Divizia A1, seria Vest, la volei feminin
Una dintre cele mai dificile intersecții din Șag, comuna periurbană a Timișoarei, a fost amenajată pentru a oferi mai multă siguranță, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Zona șoselei care traversează localitatea amintită este una cu circulație tot mai mare. De asemenea, localitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Direcția de Drumuri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amenajează una dintre principalele intersecții din Șag/FOTO
Uniunea Salvați România (USR) Timiș l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Această nominalizare vine în urma unui proces democratic de vot intern care s-a desfășurat sâmbătă. Experiența sa în serviciul militar și ulterior în serviciul public ca parlamentar și ca vicepreședinte al Adunării Parlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Judeţean
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj, cea mai bună echipă a Banatului în ultimii ani, a debutat cu un eşec dureros în primul meci din play-off. Este vorba despre întâlnirea cu CSO Voluntari din sferturile de finală ale campionatului. Învinse cu 0-3 şi în ultima etapă a sezonului regular, bănăţencele au suferit şi acasă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eşec la primul meci din play-off
Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a transmis un mesaj de susţinere pentu primarul Dominic Fritz, afirmând că în primul mandat, edilul i-a confirmat aşteptările. În urmă cu trei zile a fost anunţată constituirea Alianţei pentru Timişoara, din care fac parte, pe lângă USR şi alte partide politice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, susţinere pentru Dominic Fritz:”Este un primar foarte bun, alături de care este o plăcere să reprezinți Timișoara”
Consilierii locali timișoreni au aprobat proiectul de retehnologizare al sistemului centralizat de termoficare al Timișoarei, necesar în vederea conformării la cerințele de protecție a mediului. De asemenea, au fost votate și proiectele vizând aprobarea studiului de fezabilitate, analiza cost beneficiu şi indicatorii tehnico-economici și cel privind aprobarea planului anual de evoluţie a tarifelor pentru energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 kilometri din sistemul de termoficare al Timișoarei vor fi reabilitați cu 368 de milioane de lei
Top