Marilen Pirtea vrea demisia prefectului, dar nu zice nimic de dezastrul lăsat de Robu în Timișoara

Deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea consideră că principalul vinovat pentru faptul că zeci de mii de familii din Timiș au rămas fără curent electric după ninsori este prefectul Eva Andreaș. În schimb, Pirtea pare să nu vadă situația dezastroasă de pe străzile Timișoarei, unde n-a mai nins de sâmbătă.

Marilen Pirtea cere nici mai mult nici mai puțin decât demisia prefectului Eva Andreaș, considerând-o principalul vinovat pentru faptul că zeci de mii de familii au rămas fără curent electric, după ce mai multe linii de înaltă tenisune s-au avariat din cauza ninsorilor căzute. „După cinci zile de criză gravă în furnizarea energiei electrice, situație apărută imediat după primele căderi abundente de zăpadă în județul Timiș, mii de gospodării sunt lipsite de energie electrică. (…) În tot acest timp, autoritățile județene rămân neputincioase, fără capacitatea de a propune soluții de criză, pentru a susține interesele oamenilor”, arată Pirtea printr-un comunicat de presă.

El mai acuză faptul că membrii Comitetului de Urgență s-au întâlnit de mai multe ori, dar n-au ieșit pe teren să vadă care este situția la fața locului. „Pentru această incapacitate dovedită a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cerem demisia Prefectului Județului Timiș, primul responsabil de coordonarea Comitetului. Solicităm de urgență soluții concrete din partea celor responsabilizați de lege, pentru ieșirea din criza energetică ce afectează cetățenii județului Timiș”, a mai spus Pirtea.

În schimb, deputatul nu spune nimic despre dezastrul lăsat de ninsori chiar în Timișoara păstorită de colegul său de partid Nicolae Robu. Ori în Timișoara chiar și la trei zile de când a nins, traficul pe străzile secundare înseamnă o mare aventură. Și asta fiindcă Timișoara nu are contract de deszăpezire, după ce a renunțat și la firmă de salubritate. Iar primarul Robu, în timp ce Timișoara era paralizată de prima ninsoare, era plecat din oraș, neparticipând nici măcar la ședințele Comitetului de Urgență. Plus că una e să cureți o stradă într-un oraș și una să umbli pe dealuri și păduri să repari linii de înaltă tensiune.

Eva Andreaș consideră că acuzațiile făcute de Marilen Pirtea sunt politicianisme ieftine. „Noi avem treabă în județ, nu stăm să ascultăm ce spune dl Pirtea. Am solicitat suplimentarea numărului de generatoare, astăzi s-a alimentat orașul Făget, ne-a preocupat în toată această perioadă situația oamenilor din zonele fără energie electrică. Am solicitat și un elicopter care să ajute la localizarea arborilor căzuți pe liniile de înaltă tensiune. Situații asemănătoare sunt înregistrate și în județele Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Din păcate unii încearcă sa politizeze o situație de criză pentru a câștiga capital electoral”, ne-a declarat prefectul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (decembrie 19th, 2018 at 18:13 )

„Noi avem treaba in judet” mai pe romaneste mai avem de furat cite ceva.

Ovi a spus: (decembrie 19th, 2018 at 19:00 )

Diferenta mare intre cei doi!
Una face fapte , altul vrea numai galoane si gogosi!

Banat bun a spus: (decembrie 19th, 2018 at 19:33 )

S-a trezit din somn si domn profesor.
Pana la perfectă, pardon, prefectä il ai pe Robu la îndemână și îi iei locul la pnl ca presedinte.. Il mai ai la indemana pe Dobra, do.n profesor.
De ce le iei deandoaselea??.

Livia a spus: (decembrie 19th, 2018 at 19:52 )

Dl. Pîrțea ar trebui sa fie subiect de ancheta DNA pentru modul in care face afaceri private cu fonduri europene in sediul uVT. Cine e curios sa acceseze finantari EU poate merge la rectorat unde fara nicio jena dl. Pîrțea negociaza, oferteaza si face astfel de proiecte. Numa Lae Robu nu stie sa profite de expertiza dlui Pîrțea, preferand sa bage bani de la bugetul local, aducand orasul in pragul falimentului.

hmmmm a spus: (decembrie 19th, 2018 at 20:29 )

Tipic romanesc!!Au fost o mana de oameni,bine intentionati,care au facut tot ce a fost,omeneste posibil,pt a diminua pe cat posibil efectele zapezii cazute in judetul Timis,zilele trecute.Din pacate,ca de fiecare data,au fost provocate pagube,pagube care de cele mai multe ori sunt neprevazute si care afecteaza,uneori iremediabil,viata cetatenilor.In toata perioada asta…Prefectura Timis,Isu,Jandarmeria,Enel si Ipj Tm au facut tot ce a fost posibil pt a diminua pagubele create de natura.Din pacate in toata perioada asta nu am vazut ca vreun politician sa vina in sprijinul celor afectati de zapada cazuta,in sprijinul celor ramasi fara curent,caldura,apa sau asistenta medicala . trecand peste totala nepasare a celor trimisi tocmai de acesti oameni,victime ale naturii,in Parlamentul Romaniei,unii se trezesc vorbind,acuzand si cerand schimbarea acelor oameni care au incercat sa faca tot ce se poate face pentru intrarea in normalitate,facandu-si treaba exemplar..in timp ce chibitii,sau cum s-or numii ei,deputati,senatori..stau in birouri incalzite,privind din umbra ca animalele de prada ,asteptand doar sa-si infiga coltii,cu rautate,in cei ce si exercita exemplar functia.Si pt ce??Pt imagine ,atat!!Ca noi suntem politicieni iar voi,ceilalti,niste prosti!!!

Costel a spus: (decembrie 19th, 2018 at 20:32 )

Părerea mea, titlul este denaturat. Robu nu a lăsat nici un dezastru în Timișoara. Timișoara ESTE un dezastru de când a ajuns robu primat.

anteconbega a spus: (decembrie 20th, 2018 at 08:06 )

„Am solicitat și un elicopter care să ajute la localizarea arborilor căzuți pe liniile de înaltă tensiune.” A venit helicopterul? Că Făgetul azi, 20 decembrie, avea doar parţial curent electric, 15 şcoli nu funcţionează în judeţ… România, secolul XXI.
Cât despre Laie West Nile acesta este o pedeapsă medievală pentru că timişorenii s-au bucurat ca fraierii de USL! Crin Antonescu s-a retras din politică fără să-și spele păcatele creării USL. La fel se va întâmpla şi cu ALDERobu. În politica românească nu mai există responsabilitate și caracter. Desigur, fenomenul e copleşitor în haita neocomunistă din jurul MCL-ului (Mâncătorul de Cozonac Liberal)

MC Kartof a spus: (decembrie 20th, 2018 at 10:04 )

Serios? Domnule Pirtea, dar oare stalpii nu sunt ai unei societati la care ne inchinam ca la moaste? Respectiv ENEL sau cum s-o mai fi numind. O fi de vina prefectul ca nu a stat langa stalp sa nu cada. Dar societatea aia nu are nici o raspundere? NU, ea doar trebuie sa incaseze tarife nesimtite la energie. Hai ca esti pe langa. Si tu esti vinovat in aceeasi masura, poate chiar mai mult!!!!
Si pretenul tau, maimultdecatpreavopsitul, ce a facut in Timisoara? Nimic. Pai ala trebuie sa-si dea demisia anterior, adica de vreo 6 anisori. Ca nici aia 7 de la box ig nu prea ii are la el. Baaaaa, dar va mai rabda pamantul????? Si pana cand????

Laura Cenei a spus: (decembrie 20th, 2018 at 13:33 )

Dl Pirtea e bun tare de gura. Mai putin de implicare si munca. E usor sa stai in expectativa pe margini, sa nu te implici si sa-i critici pe altii….Basca sa-ti curga banutii cu ghiotura – sinecuri- din mai multe parti. Oare nu vede cum arata Timisoara dupa o saptamana de la ninsoare?!!!! Nu poti merge pe trotuare iar in cartierele marginase, este o aventura teribila sa iesi si cu masina. Nici institutiile raspunzatoare de indreptarea situatiilor nu sunt imaculate, dar sa-l auzi pe dl Pirtea trambitand e revoltator.

Gigi a spus: (decembrie 20th, 2018 at 18:51 )

Dute ba Mr Pirtzz si tu de aici !

Dani a spus: (decembrie 21st, 2018 at 09:30 )

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă,deoarece toti sunteti o apa si un pamant…Fapte vrem,nu sa dati vina uni pe ceilalti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Top