România centenară. Decența ca proiect de țară

Avem vocația sărbătorilor mici, degrabă ne adunăm la un pahar să cinstim pe fratele nostru bun consumator de bere și mititei, negreșit ne legăm în hore rudimentare, fie că e vorba de victoria „regelui” Hagi la un amărât de campionat mondial sau a fetelor noastre la handbal, dăm pasional cu băștile de pământ la orice mică satisfacție, dar ne blocăm când trebuie să sărbătorim existența noastră ca popor. E prea complicat. Ne depășește managementul proiectelor mari, nu e de noi. Stăteam și mă întrebam cum ar fi trebuit să sărbătorim 100 de ani de existență ca stat aproximativ în aceleași granițe. Cum ar fi fost dacă nu se certau pesediști cu useriști, peneliști cu cei de la ALDE, udemeriști și oficiali maghiari cu mass-media excitată? Bun, dezveleam un bust, inauguram un mare monument, făceam o defilare cu tot ce-avem noi mai bun în armata noastră de second-hand, vorbeau politicienii de la tribune, frăție ipocrit afișată, cântece de dor, jale și voie bună, fasole și cârnăcior, vin fiert, tradiție prost afișată, lucruri ieftine, dar plătite scump de dirijorii bugetelor de stat.

Azi sărbătorim să nu zică lumea că nu sărbătorim. Dăm un ștamplu de răchie, cum am zice fiecare în universul personal. Nu avem nimic înălțător prin care să-i facem pe înaintașii de la Alba Iulia să se mândrească cu noi. Cu ce se laudă un părinte, la urma urmelor? Cu isprava copilului. I-a crescut mare, a făcut școala bună, la facultate s-a dus cu note mari, e domn la oraș. Și-apoi? Apoi a plecat în Anglia să lucreze. Cu asta se laudă România la 100 de ani? Cu ce să se laude Brătienii acolo unde sunt? Cu o țară membră a Uniunii Europene primită peste rând, să nu rămână la mâna rușilor? Cu o clasă politică ce nu a fost în stare să-și propună un proiect de țară mai acătării? Cu guvernări iresponsabile ce vând viitorul pentru mâncare și băutură, fără investiții și planuri de modernizarea a României? Cu lideri politici condamnați pentru corupție, dar oricând „calificați” pentru acuzații de trădare de țară sau sabotarea intereselor naționale, ce sunt gata-gata să te scoată din Uniunea Europeană pentru interese mărunte pe scara istoriei?

La 100 de ani asta trebuia să arătăm românilor un proiect de țară. Nu fasole, nu cârniciori, nu castraveți murați și tulburel. Cu asta să-și țină Olguța ospețele la Dolj sau Oprișan în Vrancea. Acum 100 de ani, francezii și aliații lor ne-au făcut România împlinită la masa politică. Mă întreb ce-ar fi făcut Dragnea în acele zile, dacă era el în locul lui I.C. Brătianu, Vaida-Voevod, Vasile Goldiș și alții care au lucrat la România Mare? Ar fi făcut-o pe jumătate, dacă îi garanta cineva amnistia sau o condamnare cu suspendare? Noi nu numai că nu avem un proiect de țară care să ne arate cum am vrea să fie România în 20 de ani, infrastructură, geopolitică, economie, dar mersul lucrurilor ne arată că ne îndreptăm spre haos. E țara nimănui, miliardari cu epoleți conduc țara din sedii poprite de stat, propăvăduitori filoruși devin ideologi pentru un proiect de țară ce un Dragnea sau Tăriceanu l-ar accepta mizerabil pentru a scăpa ei de pușcărie și cu prada neconfiscată de stat.

Într-atât de mult duhnește această sărbătoare a ciorapi de Teleorman, că ajungi să-ți dorești revenirea la normalitate ca o magnifică realizare a poporului român la zi de Centenar. Mai jos de atât nu se poate. Avem și noi dreptul la puțină decență în țara asta și nu o căpătăm. Decența ca proiect de țară. Se poate? Atâta, nimic mai mult. Poftă mare!