Dată dracului treabă! Când o guvernare democrată se va lupta cu adevăratul stat paralel

Deși nu a câștigat alegerile cu astfel de promisiuni, PSD încercă să convingă lumea că de doi ani de zile face o reformă a sistemului juridic, că ei sunt salvatorii celor năpăstuiți, ai celor abuzați de un sistem parazit de influență prin care o entitate numită „Statul Paralel” conduce această tară. Asta ni s-a spus, asta au crezut mulți și mai cred și astăzi dacă au optat să se servească tuns, ras, frezat și spălat pe creier la Antena 3. În realitate, lucrurile stau exact pe dos. Găști care traficheaza sentințe prin cumetrii de judecatori si cabinete de avocatura, grupări patronate de foști politicieni interesați de tot felul de „momente zero”, dezechilibreaza grav instituțiile care fac justiția in Romania. Peisajul României 2019 arată cum toți acestia sunt in relatii de tip „win-to-win” cu actualul legislativ și executiv, conduse mai mult sau mai puțin oficial de un individ pe nume Liviu Dragnea, condamnat și incupat în mai multe dosare. Tot acest ansamblu a așteptat să se dea semnalul reformei in justiție”, ca în umbra acestei misiuni sa facă praf țara si lupta anticorupție.

Eugen Sasu

De treaba asta s-au prins mulți, poate nu suficient de mulți, dar se speră ca odată cu refacerea majorităților politice cu partide oneste, pro-europene, să se facă o adevarată reformă, de data asta în sens invers, reparându-se ce se mai poate repara din „reforma penalilor”. Pentru a repara ce a făcut PSD-ul lui Dragnea în acești ani nu mai merge însă cu măsuri mici, de azi pe mâine, cosmetizări pe unde ne convine dintr-un set de recomandări venite de la Bruxelles. România trebuie reformată constituțional si reparată din punct de vedere al sistemului de justitie. Cine va face asta? Probabil câștigătorii viitoarelor alegeri, la termen sau anticipate, dacă aceștia nu vor fi Dragnea si PSD. Paradoxul face ca acea lucrare, reforma, va trezi o crâncenă reactie de impotrivire de partea celor care azi îsi văd visul cu ochii transformând România în raiul hoților.

Cum să repari ceva măcar la nivelul anilor 2016 când Inspecția Judiciară și noul CSM vor măcelări tot ce este vertical la Înalta Curte, arătând calea de urmat pentru tinerii magistrați? Capul jos, urmărirea propriului interes și așteptarea frumoasei pensii. Este limpede ca aceștia nu vor sta indiferenți văzând cum USR si Cioloș, PNL-ul și nu mai are importanță cine, ar încerca repararea justiției, aducându-ne iarăși în Europa. Iar când acestia vor pune piedici, ce să spună cei din viitoarea guvernare? Pot spune că un sistem putred de influență saboteaza reforma, pot spune că Romania este blocata de cine?… de un stat paralel? De data asta de adevăratul stat paralel. Cum să vii să spui așa ceva după ce dobitocii astia au brevetat povestea cu lupul paznic la oi în democrația românească post decembristă. Caraghios, nu?

Vei vrea să modifici legile prin care numești și să revoci procurorii, vrei sa dai un echilibru CSM-ului, vrei să pui un arbitru corect la CCR, cum să le faci pe toate astea prin Parlament, dacă toate instituțiile-frână vor duce dorul lui Dragnea si revenirii la justitia de partid, la sistemul prin care greblau fară jena sume colosale din bugetul României? Se vor da „grenadele” astea anti-justiție la o parte, ca parlamentul și viitorul guvern să readucă țara pe linia proeuropeană? În niciun caz. Atunci să vezi sesizări la Uniunea Europeană când cei care au distrus echilibrul justiției, puși pe funcții de Dragnea&compania, vor contesta cu legea lor în mână încercarea de revenire la normalitate prin schimbarea lor „abuzivă”. Pot veni atunci Iohannis și Barna de la USR să se plângă alegătorilor că ei ar vrea să facă, dar nu pot de, culmea, statul paralel? Le-ar da lumea în cap, când atâția ani ne-am jucat și demonetizat acest concept altfel încă viu și tot mai zglobiu în cercurile milionarilor securiști și ale generalilor transpartinici. Partea bună a acestui scenariu e că, totuși, am fi trecut prin niște alegeri libere.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top