Noi serii de cursuri la început de an la CCIA Timiș

Datorită succesului de care s-au bucurat cursurile de formare organizate anul trecut în rândul firmelor și la solicitarea acestora, anul 2019 începe la CCIAT cu o serie de șase cursuri acreditate. În 2018, CCIAT a organizat 50 de cursuri, la care au participat 606 cursanți.

cursuri CCIAT

Cursurile din acest an organizate de Direcția Formare și Perfecționare Profesională a CCIA Timiș vor demara în ultima decadă a lunii ianuarie. Cele șase cursuri ale începutului de an sunt următoarele:

Manager Resurse Umane – Cod COR 121207. Perioada: 21 ianuarie – 5 februarie 2019 (în zilele de 24 și 25.01. nu se face curs). Program: luni – vineri, între orele 16.00– 20.00. Cursul se adresează persoanelor care doresc să se formeze și să se perfecționeze în acest domeniu, printr-o abordare practică a managementului resurselor umane. Lector: Lucica Zirbău. Taxă de participare: 1000 RON (achitabil în două rate ca persoană fizică)

-10% reducere pentru membrii CCIA Timiș;

-20 % reducere pentru absolvenții cursului de Inspector/Referent Resurse Umane la CCIAT;

-20% reducere pentru cursanții care au urmat 2 cursuri la CCIAT în ultimele 6 luni.

Auditor intern al Sistemului de Management al Calității conform ISO 9001:2015 și ISO 9001:2011. Perioada: 21 ianuarie – 15 februarie 2019, după următorul program: 21 ianuarie – 01 februarie: pregătire teoretică (luni – vineri, între orele 16.30-20.30); 04 – 15 februarie: pregătire practică (realizarea portofoliului). Cursul se adresează personalului care coordonează sau participă la elaborarea /actualizarea documentelor sistemului de management al calităţii, respectiv la evaluarea prin audit a sistemului de management al calităţii din cadrul firmelor care intenţionează, sunt în curs de implementare sau au implementat un sistem de management al calităţii conform ISO 9001:2015 – instrument eficient de optimizare a proceselor interne, de câştigare a încrederii clienţilor, respectiv de creștere a profitului. Cursul prezintă detaliat și etapele tranziției de la ISO 9001:2008 la ISO 9001:2015. Cursul conține un modul și aplicații privind evaluarea și tratarea riscurilor și oportunităților afacerii.

Lector: Lucian Tărăbîc, Director Qualitarium SRL Timișoara, consultant calitate cu experiență de 21 ani în domeniu, auditor de certificare TÜV Austria. Taxă de participare: 1200 RON (achitabil în două rate ca persoană fizică)

-10% reducere pentru membrii CCIA Timiș;

-20 % reducere pentru absolvenții cursului “Specialist în domeniul calității” organizat de CCIAT;

-20% reducere pentru cursanții care au urmat 2 cursuri la CCIAT în ultimele 6 luni.

Gestionar depozit – Cod COR 432101

Perioada: 28 ianuarie – 6 februarie 2019 (luni – vineri, între orele 16.30-19.30). Cu un puternic caracter practic și aplicativ, cursul se adresează atât celor ce doresc să fie certificați în recepția, manipularea, depozitarea, livrarea și inventarierea mărfurilor, cât și celor care vor să își aprofundeze cunoștințele pe care le au în domeniu, oferind noțiuni teoretice și soluții practice diverselor probleme din activitatea zilnică.

Taxă de participare: 1000 RON (achitabil în două rate ca persoană fizică)

-10% reducere pentru membrii CCIA Timiș;

-20 % reducere pentru șomeri în baza adeverinței de șomaj.

Inspector / Referent Resurse Umane – Cod COR 333304

Perioada: 28 ianuarie – 15 februarie 2019 (luni – vineri, între orele 17.00-20.00). Cursul ajută persoanele care lucrează deja ca inspector RU să-și simplifice munca prin organizare mai eficientă, aplicarea corectă a legislației muncii, o bogată cauzistică, combinând cadrul legal cu cazuri concrete din practică. În cadrul cursului, se va desfășura și un modul de instruire în aplicația REVISAL în urma căruia se obține un CERTIFICAT DE PARTICIPARE. Pentru modulul REVISAL, fiecare cursant va avea acces individual la un laptop. Taxă de participare: 800 RON (achitabil în două rate ca persoană fizică)

Responsabil cu Protecția Datelor cu Caracter Personal – Cod COR 242231

Perioada: 28 ianuarie – 8 martie 2019, după următorul program: 28 ianuarie-08 februarie 2019, pregătire teoretică (luni – vineri, între orele 16.30- 19.30); 11 februarie-08 martie 2019, pregătire practică (realizarea portofoliului). Regulamentul General privind Protectia Datelor (GDPR) impune un set unic de reguli, direct

aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene, înlocuind prevederile cuprinse în Directiva 94/46/CE. GDPR a devenit direct aplicabil în România, începând cu data de 25 mai 2018. Ca urmare, entitățile din sectorul public și din sectorul privat au obligația să desemneze o persoană ca Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Taxă de participare: 1.800 RON (achitabil în două rate ca persoană fizică)

-10% reducere pentru membrii CCIA Timiș;

-20 % reducere pentru persoanele care au participat la „Sesiunea de instruire în domeniul protectiei datelor cu caracter personal” organizată de CCIA Timis;

-20% reducere pentru cursanții care au urmat 2 cursuri la CCIAT în ultimele 6 luni.

Formator – Cod COR 242401. Perioada: 11 februarie – 22 martie 2019, după următorul program: 11-22 februarie – pregătire teoretică (luni – vineri, între orele 16.30- 20.30); 25 februarie-22 martie – pregătire practică (proiect individual). Cursul se adresează persoanelor care doresc să ofere în condiții legale cursuri și traininguri (calificare, recalificare, dezvoltare personală, dezvoltare de competențe), emițând diploma recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației; persoanelor care oferă în cadrul firmei, în conformitate cu atribuțiile de serviciu, programe de formare (protecția muncii, cursuri de implementare a sistemelor de calitate, cursuri de calificare la locul de muncă); persoanelor care doresc să se dezvolte personal, prin dobândirea de abilități și competențe, pentru transmiterea corectă și eficientă a unor mesaje către terți; Persoanelor din departamentul de Resurse Umane/ lectori interni.

Taxă de participare: 1.000 RON (achitabil în două rate ca persoană fizică)

-10% reducere pentru membrii CCIA Timiș.

Toate cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.

Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Certificatele împreună cu suplimentele descriptive în care se menționează competențele dobândite au regim de acte de studii, fiind recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform O.G. nr. 129/2000. La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională. Diplomele și certificatele se eliberează în max. 30 de zile de la absolvirea cursului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,

Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Top