Răchită, la prezentare: „Timişoara merită mai mult”

Iarna a adus şi o infuzie de speranţe la ACS Poli, odată cu venirea unui nou antrenor principal, care va prelua şi funcţia de manager general. Vorbim despre Valeriu Răchită, omul care vrea să facă o revoluţie în actualul lot al echipei.

ACS Poli

„Am acceptat după un telefon primit de la Fane Nanu, apoi de la președintele Birlică, cu care a existat o chimie chiar de la primul telefon. Am venit în decembrie la Timişoara să văd baza și infrastructura. După o întâlnire cu primarul Robu, pe care l-am simţit aproape de echipă, am dat răspunsul afirmativ. Mulți oameni de fotbal au fost puțin surprinși că vin la ultima clasată, dar eu mi-am făcut un plan de pregătire, prin care trebuie să aducem echipa sus. Şi cred că ne putem salva de la retrogradare”, a explicat Valeriu Răchită despre cum a ajuns la Timişoara.

Acesta este hotărât să schimbe mentalitatea jucătorilor, spunând că din vechiul lot vor rămâne doar cei care doresc cu adevărat să pună osul la salvarea de la retrogradare. „La nivelul lotului vor exista mișcări masive. Vor fi jucători care vor fi disponibilizați și vor încerca să găsească vina în altă parte, însă nu poţi să ai salarii de Liga 1 şi tu să fii pe ultimul loc în liga secundă. Am vorbit cu Hagi, cu Rednic, am vorbit la FCSB şi la Astra şi este posibil să primim şi de acolo întăriri, dar doar după ce îşi definitivează ei loturile. Există posibilitatea să aducem jucători şi de la Snagov, dacă nu va exista o continuitate acolo. Cert este că ne dorim un lot din jucători cu experienţă, dar şi tineri cu dorinţă, care să ne ajute să depăşim acest moment. Personal voi merge şi la echipele de juniori. Pe Budescu l-am găsit la 16 ani la juniori, nimeni nu i-a dat vreo şansă, eu l-am luat de acolo, împotriva tuturor sfaturilor şi l-am promovat. De ce să nu găsesc un Budescu şi aici. În plus, au fost foarte mulţi tineri talentaţi şi aici, care au plecat prea uşor, că nu i-a văzut nimeni. Trebuie să avem ochi pentru toţi”, a mai spus Răchită.

Acesta a vorbit şi despre un nou stadion la Timişoara, despre studii de fezabilitate şi de faptul că Timişoara merită mai mult, dar până ca o nouă arenă să devină realitate, va mai curge multă apă pe Bega.

„Simțim că a fost cea mai bună alegere şi că impreună putem să reușim să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Radu Birlică, administratorul special al clubului bănăţean, care l-a dat dispărut d ela club pe Ovidiu Petre, postul de team-manager revenindu-i lui Ştefan Nanu, încă de anul trecut.

Aşadar, va urma multe mişcări de trupe la echipa bănăţeană, meciuri de pregătire şi un cantonament în Antalya.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

hpp a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 15:17 )

Hai Poliiiii!!!!

Gugu Traian a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 18:35 )

POLI-UNICA se relanseaza!

Dinu a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 20:34 )

Hai Poli! Bravo!!

Didi a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 21:26 )

Lupta POLI pana la capat!

adiosfotbal a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 22:24 )

Asa e! Merita mai mult! Mai mult decat pe Rachita, Birlica, Robica si Acs Recas.

opinca gaurita a spus: (ianuarie 16th, 2019 at 09:03 )

Pt. baietii care nu lasa sticla de alcool nici cand curata zapada de pe terenul 2,le dau in scris : cu sau fara ACS,NU aveti niciun viitor,deci lasati capra veciunului macar in al12lea ceas,voi beti si apa de la pui dar va uitati pe calendar cand dispare echipa care detine palmaresul adevaratei Poli in loc sa va preocupe textele melodiei de prohodire a echipei psd.Din ce stiu si vad,cred ca ramaneti cu sampania-n frigider,dar la cat va place alcool-ul o veti bea si de necaz,numai sa fie bauta.

@opinca gaurita a spus: (ianuarie 16th, 2019 at 16:16 )

Mai bine apa calda, decat urina si pupat in fund .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită

Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara s-a impus în meciul 4 al seriei de evitare a retrogradării la Ploieşti, după o repriză de prelungiri, 87-85 şi va continua în elită aşa cum a făcut-o în ultimele patru decenii. Partida a fost extrem de echilibrată, a avut parte şi de spectacol şi de suspans până la ultima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Top