Economic

Aproape 400 de proiecte europene în Regiunea de Vest. Peste 400 milioane euro – fonduri nerambursabile

Valoarea totală a proiectelor contractate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 în Regiunea Vest a depășit 500 de milioane de euro. La nivelul regiunii au fost contractate 388 de proiecte, cu o valoare totală de 501,62 milioane euro, din care 407,98 milioane de euro reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.

La Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au fost depuse până la această dată un număr de 910 proiecte în cadrul POR 2014-2020. Sunt investiții care cumulează 1.511,01 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1.307,82 milioane euro. Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 642,51 milioane euro.

Cea mai mare nevoie de investiții s-a văzut în educație – Axa prioritară 10, destinată îmbunătățirii infrastructurii educaționale. Dacă discutăm despre liceele tehnologice și școlile profesionale, în cadrul priorității de investiții dedicate, valoarea proiectelor contractate, în precontractare/rezervă reprezintă aproape 840% din alocarea financiară regională, care a fost de 2,25 mil. euro. În cazul școlilor generale (clasele I-VIII), valoarea proiectelor contractate și aflate în rezervă este de șapte ori mai mare decât alocarea regională, de 9,43 mil. euro.

O altă linie de finanțare care a trezit un mare interes a fost prioritatea de investiții 5.1, destinată restaurării obiectivelor de patrimoniu cultural, în scopul valorificării acestora din punct de vedere turistic (aprox. 195%).

Pe lângă cele 388 de proiecte contractate, alte 172 de proiecte, în valoare totală de 606,65 mil. euro, se află în evaluare/ precontractare – 87 dintre acestea au fost transmise spre contractare Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritate de Management pentru POR 2014-2020.

71 de proiecte sunt în rezervă (149,12 mil. euro), iar 279 de proiecte au fost respinse/ retrase (253,62 mil. euro).

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Sorin Şipoş despre scandalul fiicei lui Ponta: “Întreg sistemul Pile Cumetrii Relații se simte atacat de Oana Țoiu”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…

9 ore ago

Semimaratonul Sport Guru Timişoara 21K schimbă duminică circulația mai multor mijloace de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…

11 ore ago

Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top

Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…

11 ore ago

Timișoreanul Ioan Vermeșan, convocat pe lista preliminară pentru meciul cu Turcia!

În această lună au loc meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, turneu final găzduit de…

11 ore ago

Să fie Buftea locul cu noroc? Dumbrăvița se întoarce din nou în Ilfov

În etapa a 20-a din Liga 2 – penultima a sezonului regular, CSC Dumbrăvița va…

12 ore ago

Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic…

13 ore ago