Deșteapta și Bestia, Kovesi vs Grapini

Sigur că orice om normal s-ar bucura dacă un concetățean al său ar avea succes în lume. S-ar rupe niște bariere culturale, profesionale, politice despre care, într-o gândire frugală, ai bănui că s-ar pune de-a curmezișul în reușita unui român. „Uite că și ai noștri sunt de valoare!”, ar putea spune un gălățean, văzând că Nadia, Gică Hagi, Halep sau Kovesi se bucură de un succes recunoscut pretutindeni. Avem nevoie de o confirmare și din acest motiv trăim atât de mult din micile victorii de etapă, fie că este vorba de sport sau, uite acum, de justiție ori politică. Însă nu aș fi de acord cu teoria că, în pielea românului fiind, avem datoria necondiționată să susținem orice alt român ce bate la porțile performanței. Poate că în sport nu ar fi atât de deranjant, dar haideți să ne imaginăm că Marian Grapini ar candida pentru șefia Parchetului European. Am avea același reproșuri, că nu susținem un român?

editorial eugen sasu

Bun, nu este cazul ca dna Maria Grapini să candideze pentru Parchetul European, poate dumneaei ar fi un bun producător de macrameuri, poate în topul mondial, și n-am mai cuantifica imaginea și nivelul inteligenței dumneaei. Am dat exemplu d-nei Grapini pentru a arăta că nu poți susține orice român. Cum nu puteai susține o persoană ca Viorica Dăncilă pentru președinția rotativă a Europei, dacă regulile casei nu puneau în cârca înalților demnitari români această sarcină? Evident că nu puteai și nici nu-ți reproșai ceva pentru această atitudine rațională. Sfori în politică s-au tras întotdeauna și peste tot. Aș putea să mă întreb dacă candidatul german pentru parchetul european a fost susținut de politicienii germani. Sau dacă aceștia nu și-au asumat-o mai degrabă pe Laura Codruta Kovesi într-un frumos duel germano-francez. Nimeni n-ar zice că neamțul a trădat interesele lor naționale promovând un om care, peste toate recomandările profesionale, susține o cauză.

Firește că am fi cu toții bucuroși dacă LCK ar câștiga acest post. Dar nu pentru că procurorul român va câștiga mai mult la leafă, hai, poate ne-ar încânta să facă o „figură frumoasă” în numele României, dar cea mai mare bucurie ar trebui să ne fie că duce lupta împotriva hoților din PSD, din ALDE, din UDMR la un alt nivel. Spuneam într-un material recent că mă simt abandonat de Europa în lupta cu derbedeii din politica românească. Acceptarea ca procuror șef european de către Consiliul European și PE ar fi prima măsură concretă a oficialilor de la Bruxelles împotriva mafiei de la București. Nu știm dacă se va și confirma această măsură. Încă există riscul unor negocieri împotriva Laurei Codruța Kovesi, însă un prim semn s-a dat.

Aș reveni la Maria Grapini. Spuneam că nu aș incrimina cu atâta zgomot lipsa de sprijin a unor români pentru un alt român. Puteau să se abțină însă de la acțiunile disperate, penibile, de a bloca această candidatură. Aici e problema lui Grapini și a celorlalte slugi pesediste. „Aţi răspuns inexact, ca să nu spun că aţi minţit, CSM azi v-a dat răspuns la contestaţia făcută, că nu vi s-a refuzat gradul profesional de parchet general. Cum răspundeţi la acest lucru şi dacă aţi fost pusă sub acuzaţie pentru abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă? Cum garantaţi un management profesionist după ce aţi fost demisă constituţional, nu politic, din funcţia de şef al DNA?”, se întreba europarlamentarul Antena 3 la intervievarea LCK.

Câtă neobrăzare poți avea, ca să nu spun ticăloșie, câtă amnezie să te lovească, să nu spun prostie, să demiți procurorul șef al DNA prin evidente sforării și presiuni politice ale PSD la nivelul Curții Constituționale, cu o evaluare incorectă din partea ministerului Justiției a activității șefei parchetului anticorupție, pentru ca mai apoi să spui că Laura Codruța Kovesi a fost demisă constituțional de președintele României? Doamna Grapini? Alegeți dumneavoaastră? Chiar credeți că vă mai pun pe liste?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

bogdan a spus: (februarie 28th, 2019 at 10:21 )

Problema nu e ca apara Grapini pe vreo lista, problema e ca oamenii voteaza lista pe care apare Grapini

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top