Joc bun, dar nu destul pentru un rezultat pozitiv. ACS Poli Timișoara a pierdut la limită, 0-1, primul duel din cantonamentul pe care-l efectuează în Antalya. Duminică, „alb-violeții” lui Valeriu Răchită au avut o prestație bună contra unei formații mai bine situate, MFK Ruzomberok, trupă care este pe locul 4 în prima ligă slovacă și a disputat ultimul joc din cantonament.
Slovacii au avut primele două șanse. În minutul 10, Motreanu a respins mingea de pe linia porții, iar în minutul 18, balonul a trecut pe lângă bară după o neînțelegere în apărare. Munteanu a fost aproape de a puncta trei minute mai târziu, dar după o ezitare, a trimis pe lângă poarta adversă. Avram a fost apoi la post, în minutul 24, când a prins un șut expediat dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. Apoi, am fost din nou aproape de gol după ce Drăghici a deviat degajarea lui Avram, balonul ajungând în posesia lui Rogoveanu. Acesta a intrat în careu, dar șutul său a trecut peste poartă.
În minutul 34, contraatacul finalizat cu un șut peste poartă a prevăzut unicul gol al meciului. Ruzomberok a marcat în urma unui șut puternic expediat de pe partea dreaptă.
În minutul 44, Bîrnoi a ratat o mare șansă de a egala, dar a trimis în brațele portarului, din careul mare. După pauză, a fost 1-1 la… bare. Întâi, slovaci au trimis mingea în stâlpul porții cu un șut din 18 metri. Apoi, în minutul 78, Stere, intrat de numai trei minute pe teren, a șutat și el în bară după o frumoasă acțiune pe flancul drept.
De asemenea, Began a avut două intervenții inspirate (minutele 58 și 77), în timp ce Pop (minutul 61), cu un demivoleu prins de portar, și Olteanu (minutul 70), cu un șut trimis în afara cadrului porții, au avut ocazii relevante de a marca.
Următorul joc va fi marți, 5 februarie, cu Dnipro-1 (liga a doua din Ucraina).
ACS Poli: Avram (min. 46, Began) – Motreanu (min. 46, Ghidurea), Paramatti, Bilia, Olteanu – Munteanu, Oprea (min. 60, Pop) – Golda (min. 75, Stere), Rogoveanu (min. 80, Românu), Bîrnoi (min. 46, Codrea)- Drăghici.
Comentarii prin facebook