Klaus Iohannis: „Guvernarea PSD a eșuat”. Preşedintele respinge bugetul

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o nouă ieşire dură la adresa Guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE. El a anunţat că nu va promulga Legea bugetului, urmând să o trimită la Curtea Constituţională. PSD nu guvernează pentru români, ci pentru Liviu Dragnea, susţine Iohannis.  

Klaus Iohannis

Klaus Iohnanis a anunţat că va trimite bugetul pe 2019 la Curtea Constituțională, explicând că nu se respectă obligații asumate față de UE şi că încalcă unele drepturi fundamentale. Dacă pentru investiţii nu sunt bani, s-au găsit 150 de milioane de lei pentru PSD, de 20 de ori mai mult decât în anul trecut, a mai spus Iohannis.

Câteva dintre declaraţiile preşedintelui:

Guvernarea PSD a eșuat. În spitale, probleme peste probleme. Educația e subfinanțată, economia României e bulversată mai ales după OUG 114 dată în mare taină la finalul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba.”;

Despre justiție – păi întreaga guvernare PSD a fost un asalt asupra justiției și statului de drept, cu obiectivul clar de a pune mâna pe justiție, de a politiza justiția ca ei să-și rezolve dosarele penale. De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea.”;

PSD este incompetent și incapabil să conducă România.”;

Bugetul rușinii naționale, aste e bugetul propus pentru 2019. Un buget nerealist, supraevaluat și întârziat. Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereușitele multiple. Ei l-au numit bugetul investiției. Și asta e prima mare minciună din buget. Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat bugetul 3 luni de zile, el trebuia prezentat pe 15 noiembrie. Ei nu vor să se realizeze investiții pentru că nu au bani, de aceea au întârziat bugetul cu 3 luni. Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat cum e cu spitalele regionale, mult promisele spitale, răspuns stupefiant. Zicea că avem bani pentru proiectare. Auzi, în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare. Păi ăștia nici nu vor să facă spitalele. Promit și nu fac.”;

În schimb, dacă e vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanțarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor. 150 de milioane din 270 de milioane propuse pentru finanțarea partidelor, de 20 de ori mai mult decât în anul 2016. Deci PSD și-a tras de 20 de ori mai mulți bani decât în anul 2016. Pentru asta au bani.”;

Există însă din păcate și aspecte de neconstituționalitate în bugetul rușinii naționale. Nu se respectă obligații asumate față de UE, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării si subsidiarității. Voi sesiza azi CCR pe bugetul rușinii naționale. Aceeași soartă o va avea și legea de aprobare a plafoanelor, o voi trimite azi la CCR.”;

O victimă foarte sigură a bugetului e administrația locală, comunitățile locale primesc un miliard de lei mai puțin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără acești bani, cum să facă investițiile? Evident că nu și l epot realiza, vor trebui să abandoneze investiții locale importante”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pepe a spus: (februarie 22nd, 2019 at 13:22 )

In realitate,doar o lupta intre lojile maosnice germane vs cele romane.Ramane cum au stabilit.

corial1 a spus: (februarie 22nd, 2019 at 18:04 )

Totul se reduce la o lupta a orgoliilor, intre doi „penali” condamnati, dar care se fac ca nu au habar de asta…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top