Liberalul Liviu Cocean demisionează de la SC Pieţe și trimite săgeţi către Nicolae Robu

Fost preşedinte al TNL Timiş şi membru în BPJ al PNL Timiş, Liviu Cocean şi-a anunţat astăzi demisia din funcţia de director adjunct al SC Pieţe. El îl acuză pe primarul Nicolae Robu că n-a susţinut această societate, fiindcă nu avea oameni obedienţi la conducerea ei. Cocean spune că demisionează fiindcă nu vrea să sufere şi timişorenii din această cauză.

Coleg de partid cu primarul Nicolae Robu, liberalul Liviu Cocean şi-a anunţat demisia în şedinţa CA al SC Pieţe, societate aflată în subordinea Consiliului Local, ulterior precizând pe Facebook care sunt şi motivele. După mai bine de 5 ani de zile, a venit momentul să mă retrag dintr-un proiect în care nu mai cred. Şi am ajuns la concluzia asta văzând că altele sunt priorităţile. Doresc să-i mulţumesc domnului primar Nicolae Robu pentru şansa pe care mi-a dat-o în 2013 de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul SC PIEŢE SA, dar în schimb, nu am cum să-i mulţumesc pentru susţinere în realizarea unor proiecte mai mult decât necesare în dezvoltarea şi modernizarea pieţelor din Timişoara. Că e lipsa de interes din partea dânsului pe acest subiect sau că cei aflaţi în subordinea dânsului nu au dorit sau nu au înţeles să ducă la bun sfârşit toate demersurile şi proiectele iniţiate de conducerea PIEŢE SA, nici măcar nu mai contează…senzaţia permanentă a fost că bat la uşi închise”, arată Cocean. .

El afirmă că a înţeles că nu se încadrează în profilul de om promovat de Robu, fiindcă altfel acesta ar fi fost mai receptiv la propunerile făcute. Cocean spune că Robu are interese şi sprijină doar societăţile unde are oameni agreaţi. Pentru toate aceste nerealizări, cei care pierd în primul rând sunt timişorenii şi nu aş vrea ca, prin prezenţa mea la conducerea acestei societăţi, să îi privez pe aceştia de beneficiul de a avea acces la un serviciu public modern, normal pentru o viitoare capitală culturală europeană”, a continuat Cocean.

El este convins că viitoarea conducere a SC Pieţe va avea tot sprijinul primarului în toate demersurile. De menţionat aici că, în aprilie actualul director Victor Ştefan va ieşi la pensie şi, potrivit tuturor informaţiilor, va fi înlocuit de mâna dreaptă a lui Robu, Ionuţ Nasleu, actualmente preşedinte CA al SC Pieţe. Cu siguranţă se va găsi disponibilitate din partea Primăriei Timişoara privind acordarea concesiunii pentru terenul solicitat în vederea extinderii Pieţei de Gros, pentru realizarea măsurătorilor topometrice ale pieţelor, obligatorie pentru întabularea lor şi schimbarea contractului de concesiune în vederea ACORDĂRII PIEŢE S.A a DREPTULUI DE A FACE INVESTIŢII, fapt inexistent până acum. Sigur peste noapte se va găsi o axă de finanţare pe fonduri europene pentru realizarea unei pieţe noi, moderne, în locul ruşinii din mijlocul oraşului care se numeţte PIAŢA 700. Poate chiar se vor face din bugetul local al primăriei toate aceste obiective si altele!”, afirmă Cocean.

El suţine că, în ultimii cinci ani, se puteau transforma din temelii cel puţin două-trei pieţe agroalimentare, doar din bugetul propriu, dacă ar fi avut voie să facă investiţii. Aleg să plec cu capul sus, exact aşa cum am venit. Nu m-a interesat atunci că vin şi rămân probabil pe cel mai mic salariu al unui director de societate a Primăriei Timişoara, pentru că era o provocare pentru mine, plecând din privat. Nu are rost să ne păcălim, ştiu de unde mi se trage şi nu are legătură cu activitatea aflată în speţă. Am devenit indezirabil din alte motive sau ca să citez exact «inoportun», dar Dumnezeu va face lumină şi în acest caz”, a încheiat liberalul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Nicu Bitea a spus: (februarie 12th, 2019 at 15:29 )

Nici un om cu coloana nu poate lucra cu seful…of, of, of. Doar noi, putini, stim cum trebuie sa il lingem…

Stan a spus: (februarie 12th, 2019 at 15:49 )

In poza e Robu cu coceanu la vedere ?

anteconbega a spus: (februarie 12th, 2019 at 19:05 )

Dl Cocean şi-a depăşit condiţia vegetală! Aripa Alin NIca, a generaţiei liberale tinere şi normale se întăreşte. Modelul Adrian Pau e molipsitor

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top