Marilen Pirtea: „Soluţia anti-criză economică e triunghiul universitate, administrație, antreprenoriat”

Recentele anunțuri ale unor companii productive din zona de vest privind închiderea afacerilor din România produc îngrijorare în toate mediile publice, afirmă deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea. Soluţia anti-criză şi a dezvoltării susternabile este un parteneriat triunghiular între administraţia locală, universităţi şi antreprenori, consideră liberalul.

Câteva mii de angajaţi din Timiş şi Arad sunt pe cale de-a fi disponibilizaţi în perioada imedita următoare. Şi asta după ce ma multe companii din domenii foarte diverse: (transport, fabricarea mobilei, alimentaţie, comerţ cu maşini şi echipamente, activităţi de de producție îmbrăcăminte și încălțăminte etc.) şi-au anunţat închiderea sau restrângerea activităţii. În situația în care vestul țării reprezintă economic prima regiune a României ca cifră a exporturilor, cu o dominație a valorii exporturilor realizată de firme internaționale, care își transferă produse finite în rețelele logistice de distribuție, este simplu de înțeles că scenariul unei involuții economice a zonei de vest se poate dovedi plauzibil. Riscul unei scăderi economice poate fi evitat prin soluții pragmatice de intervenție, prin care să înlocuim scăderea valorii economiei productive prin stimularea și creșterea economiei terțiare, cea care implică locuri de muncă de înaltă specializare”, arată Pirtea.

Soluțiile în această situaţie trebuie să vină din investițiile și sprijinul reciproc, pe relația dintre administrațiile locale și sistemul de educație, arată liberalul. Învățământul dual-profesional poate să fie un driver de stabilizare a unităților productive, pentru că unul dintre motivele din cauza căruia încep să se închidă capacitățile productive este chiar grava criză de specialiști din calificările profesionale cerute în diversele domenii productive. Pe de altă parte, dezvoltarea și înalta specializare universitară sunt la fel de importante, ca driver al creșterii economice, dat fiind că înlocuirea producției de bunuri și componente prin investiții ale economiei terțiare, de cercetare-dezvoltare și înaltă tehnnologie, nu va fi posibilă fără o extindere vizionară în direcția creșterii specializărilor universitare, fără multiplicarea numărului de absolvenți ai programelor universitare de înaltă specializare, necesari pentru calificările viitorului”, afirmă Pirtea.

El menţionează că acum se închid sau își reduc capacități de producție companii în care era angajat personal de calificare medie. Totuși, multe investiții strategice din zona de vest cresc și prognozează creșteri accentuate, cu condiția de a se garanta creșterea bazinului de specialiști cu calificări superioare, care nu pot să provină decât din programele de formare universitare sau chiar din programele post-universitare, susținute în comun prin relația dintre universități, administrație și antreprenori – triunghiul anti-criză economică, soluția dezvoltării sustenabile. A trecut timpul când economia noastră era un magnet pentru investitorii ce căutau forță de muncă ieftină și calificată, utilizabilă mai ales pentru profesiile din zona productivă, cu grad scăzut de tehnologizare. Acum, raportul ocupării personalului în zona de vest se schimbă în favoarea calificărilor înalte, integrate centrelor de dezvoltare și hub-urilor cu tehnologii de vârf”, a conchis deputatul liberal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

UNIVERSITARUL RATAT a spus: (februarie 26th, 2019 at 11:07 )

IN 2009 IN STATELE UNITE ALE AMERICII CRIZA ECONOMICA ERA GATA !
LA NOI, INCEPEA .
CAND DINSPRE VEST VINE CRIZA ECONOMICA, NIMIC NU O POATE OPRI SA VINA SI LA NOI, CA SUNTEM DEPENDENTI 80% DE EXPORTURI PE RELATIA VEST.
PLUS ALTE MECANISME DE PIATA CARE NE CONDUC LA DEPRESIE ECONOMICA, UNDE SUFERA CA DE OBICEI CEI MULTI.
MAI DEUNAZI DUPĂ CE A TRECUT CRIZA SI LA NOI DUPĂ VREO 7 ANI, PRIN 2014, UN ANTREPRENOR SPUNEA ASA: DATA VIITOARE, CAND VOI VEDEA DEJA CATIVA STROPI DE PLOAIE VENIND AM SA IMI IAU MASURI SA NU MAI PIERD BANI.
DL RECTOR NU CUNOASTE MARE LUCRU DIN LUMEA REALA DIN TURNUL LUI DE FILDES REMUNERAT CU MII DE EURO PE LUNA DE LA UNIVERSITATE SI DE LA SENAT !
CA, DE POATE !
MA SI MIR CA NU VREA SA FIE EUROPARLAMENTAR DIN PARTEA PNL !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top