United Business Center 2, singura clădire de birouri din Timişoara certificataă LEED®

Clădirea United Business Center 2 a primit certificarea LEED® Gold conform standardelor internaţionale. Având o suprafață închiriabilă de 18.000 mp, UBC 2 a fost inaugurată la începutul anului 2017 și face parte din ansamblul mixt Openville Timișoara, pe care companiile IULIUS şi Atterbury Europe îl dezvoltă, în prezent, în vecinătatea Iulius Mall.

Sistemul de rating LEED® (Leadership in Energy and Environmental Design), elaborat de USGBC, reprezintă cel mai important program destinat clădirilor, locuinţelor şi comunităţilor care sunt proiectate, construite, întreţinute şi operate cu scopul de a obţine o performanţă îmbunătăţită din punct de vedere al sănătăţii mediului şi oamenilor. „UBC 2 a devenit prima clădire de birouri din Timișoara certificată conform standardului american LEED®. Criteriile pentru care proiectul a obținut punctaje foarte bune au fost accesibilitatea la transportul în comun, eficientizarea consumului de apă din interiorul clădirii și eficiența energetică”, a declarat Anca Mitrea, Senior Associate în cadrul departamentului de certificări verzi al Colliers International, compania de consultanță imobiliară care s-a ocupat de procesul de certificare.

UBC 2 dispune de un grad sporit de lumină naturală, reglarea automată a intensităţii luminii din interior, sistem inteligent de automatizare a instalaţiilor electrice, sisteme de ventilație de ultimă generație, care asigură o temperatură constantă și un volum optim de aer proaspăt, fațade din sticlă specială, care oferă protecţie termică şi solară etc. „Imobilele office din ansamblul mixt Openville vor reprezenta polul regional de business şi sunt  construite pentru a oferi maximum de confort și eficiență, astfel încât prezența în comunitatea UBC să reprezinte o carte de vizită în sine pentru partenerii noștri. Cu atât mai mult cu cât procesul de certificare a urmărit nu doar perioada de desfășurare a lucrărilor, ci și sustenabilitatea în operare. Obținerea certificării LEED® Gold este confirmarea preocupării noastre de a livra spații de birouri premium”, a declarat şi Laurențiu Manea, Manager Office Buildings Openville. Companiile care își desfășoară activitatea în UBC 2 și se bucură de aceste dotări sunt: Ness Software Engineering Services, Veoneer, ACI Worldwide, Azets Insight, Convergys, PwC România, Bitdefender, sucursalele CEC Bank și ProCredit Bank, dar și policlinica REGINA MARIA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție importantă făcută de CJ Timiș pentru un nou corp de clădire la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj

Investiție importantă făcută de Consiliul Județean Timiș pentru un nou corp de clădire al Centrului Școlar pentru Educația Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj. Nu mai puțin de 800.000 de lei au fost destinați pentru această construcție. Noua clădire construită este destinată în principal terapiilor copiilor cu deficiență mintală. De asemenea, a fost achiziționat un microbuz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă făcută de CJ Timiș pentru un nou corp de clădire la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Deputatul Adrian Pau, atac către fostul său partid: „PSD este pe un trend descendent. Va pierde foarte mulți primari”

Deputatul Pro România Adrian Pau a atacat partidul din care a făcut parte. Pau a subliniat că PSD se află pe un trend descendent și spune că toate acestea se întâmplă „datorită liderului Dragnea și nu numai”. Adrian Pau este încrezător în ascensiunae Pro România, menționând că PSD va mai pierde foarte mulți primari. „Din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul Adrian Pau, atac către fostul său partid: „PSD este pe un trend descendent. Va pierde foarte mulți primari”
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Simona merge în sferturi la Dubai! Nu a impresionat, dar şi-a făcut datoria, iar în martie poate redeveni lider mondial

Simona Halep, care a început această săptămână pe locul secund a trecut de Lesia Tsurenko (23 WTA), 6-3, 7-5, în optimi, la Dubai. Românca a obţinut a 10-a victorie pe 2019, s-a calificat în faza sferturilor de finală şi îşi aşteaptă adversara din partida Aryna Sabalenka – Belinda Bencic. Simona Halep a învins-o pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simona merge în sferturi la Dubai! Nu a impresionat, dar şi-a făcut datoria, iar în martie poate redeveni lider mondial
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Atracţie „dulce” în clădirea de birouri UBC 1 din ansamblul Openville: cofetăria Montecatini / FOTO

De curând, timişorenii iubitori de dulce pot savura delicioasele deserturi marca Montecatini într-o nouă locaţie, situată la parterul clădirii de birouri United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul mixt Openville. Cu un design plin de culoare, Montecatini îi îmbie pe pofticioși cu prăjituri, torturi, produse de patiserie, sandwich-uri şi salate proaspete făcute din ingrediente...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atracţie „dulce” în clădirea de birouri UBC 1 din ansamblul Openville: cofetăria Montecatini / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Panică pentru o familie din localitatea timișeană Tomnatic. Casa acestora a fost cuprinsă de flăcări azi-dimineață, în jurul orei 10.35. Incendiul s-a soldat cu două victime. Până la sosirea pompierilor, două persoane aflate la fața locului – un bărbat și o femeie – au încercat să stingă flăcările, însă au suferit arsuri la nivelul mâinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu în localitatea timișeană Tomnatic. Două persoane au suferit arsuri grave la nivelul membrelor / FOTO
Alertă în Timișoara, după ce o tânără a dispărut fără urmă de aproape o săptămână. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru găsirea Andreei Diana Putinei, în vârstă de 19 ani. Oamenii legii au fost sesizați de abia ieri de dispariția tinerei. Andreea Diana Putinei a dispărut în data de 16 februarie, între orele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânără din Timișoara, dispărută de aproape o săptămână. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Timișorenii care-și aruncă deșeuri pe domeniul public sau cei care-și abandonează resturile la colț de stradă – formându-se adevărate rampe clandestine de gunoi – sunt amendați de polițiștii locali. În ultimele zile au fost aplicate 12 sancțiuni unor persoane fizice care au abandonat deșeuri pe domeniul public. Unii dintre ei au depozitat saci de gunoaie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi pentru timișorenii care își abandonează gunoiul pe domeniul public
Femeia în vârstă de 73 de ani, care zilele trecute a fost lovită cu mașina de interlopul Lucian Boncu, fiind transportată cu ambulanța, în stare gravă, a murit pe patul de spital. Victima și-a dat ultima suflare noaptea trecută, la Spitalul Județean din Timișoara. Incidentul s-a petrecut pe strada Muncitorilor din Giroc, săptămâna trecută, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeia călcată cu mașina de interlopul Lucian Boncu a murit pe patul de spital
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii organizează concursul deschis pentru ocuparea a două poziţii, în cadrul Consiliului Director. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 18 martie. Este vorba de un reprezentant al sectorului cultural instituțional, respectiv al scenei culturale independente și al sectorului Industriilor Culturale și Creative. „Pentru cele două poziții pot aplica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două posturi sunt scoase la concurs de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii
Eveniment special la sediul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara. Jucătorii din lotul divizionarei secunde ASU Politehnica au primit carduri nominale de utilizatori ai bibliotecii. Cardurile au fost înmânate de rectorul UPT, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban. Universitatea Politehnica Timișoara își respectă tradiția de aproape un secol de fotbal studențesc în consacratele culori alb-violet. Instituția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ASU Politehnica, echipa care are toți jucătorii abonați la… bibliotecă! / FOTO
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș s-au întors, ieri seară, la căminul din Liebling, acolo unde 11 vârstnici, găsiți inițial, erau ținuți în condiții mizere. Aveau intenția de a lipi afișele de închidere a activității, atunci când, din interior s-au auzit voci. Alți trei bătrâni care își continuau traiul în insalubrul loc au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alți trei vârstnici, descoperiți la căminul mizer din Liebling, după ce a fost închis
Deputatul Pro România Adrian Pau a atacat partidul din care a făcut parte. Pau a subliniat că PSD se află pe un trend descendent și spune că toate acestea se întâmplă „datorită liderului Dragnea și nu numai”. Adrian Pau este încrezător în ascensiunae Pro România, menționând că PSD va mai pierde foarte mulți primari. „Din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul Adrian Pau, atac către fostul său partid: „PSD este pe un trend descendent. Va pierde foarte mulți primari”
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com