Aeroportul Internaţional Timişoara se menţine în topul naţional privind numărul de pasageri

În anul 2018, pe Aeroportul Internaţioanl Timişoara s-au îmbarcat 749.300 pasageri, iar alţi 767.900 au debarcat. Cu aceste cifre, aeroportul timişorean se situează pe locul III în ţară în privinţa numărului de pasageri.

Aeroport Traian Vuia

Anul trecut, cei mai mulţi pasageri au trecut, cum era şi firesc, prin Aeroportul Otopeni Bucureşti. Au fost 6,956 milioane de pasageri care s-au îmbarcat şi alţi 6,862 care au debarcat pe Aeroportul Henri Coandă. Pe locul II a fost aeroportul din Cluj-Napoca, unde s-au îmbarcat 1,404 milioane pasageri şi au debarcat 1,377 milioane, iar pe trei Aeroportul Internaţional Timişoara (749.300 îmbarcati si 767.900 debarcaţi).

La nivel naţional, numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul în cursul anului 2018 a fost de peste 21,8 milioane persoane, în creştere cu 7,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Ca şi destinaţii de unde au sosit cei mai mulţi pasageri în România, primele aeroporturi sunt: Londra Luton 903.432 pasageri, Milano-Bergamo 482.320 pasageri, Munchen 413.850 pasageri, Tel Aviv 349.252 pasageri, Madrid-Barajas 318.652 pasageri, Viena 272.623 pasageri, Istanbul-Ataturk 248.851 pasageri, Frankfurt-Main 238.144 pasageri, Barcelona 236.485 pasageri, Amsterdam-Schipol cu 231.922 pasageri. În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru: Londra-Luton 920.305 pasageri, Milano-Bergamo 479.907 pasageri, Munchen 433.702 pasageri, Tel Aviv 350.394 pasageri, Roma-Ciampino 321.348 pasageri, Madrid-Barajas 315.682 pasageri, Viena 275.312 pasageri, Istanbul-Ataturk 251.838 pasageri, Frankfurt-Main 241.116 pasageri şi Barcelona 238.808 pasageri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Timisoara Europeana a spus: (mai 16th, 2019 at 17:03 )

Un coteț de iepuri,CARICATURA DE AEROPORT
O rușine ptr o capitală Europeană !! Motivul?
Ptr că șefii administrației locale (primar, C.J.) sunt oameni limitați, mărunți in gandire, fara viziuni, de peste 10 ani încoace.Niste incapabili, care în loc să se inspire din orașele vestice, sunt interesați doar de shoping, protocoale și chiolhane, când se plimba pe banii noștri.
Au avut sute de milioane la dispoziție de la UE, ptr un aeroport nou, modern, însă au preferat să păstreze cotețul de bișnițăreala transpartinica marca Idolu, in detrimentul pasagerilor, cât și a timișorenilor survolați periculos zi de zi din cauza unui aeroport prea înghesuit langa oraș ! ( chiar contrar normelor cele mai noi din domeniu).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top