Asociaţia Timişoara 2021 face invitaţii la Atelierul TMwork #5

Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii lansează un nou apel public pentru înscrierea la seminariile TMwork dedicate dezvoltării de noi competențe pentru operatorii culturali, parte a programului POWER STATION.

Atelierul TMwork #5: Producţie (Art Production) va avea loc în perioada 28-29 Martie 2019, se va desfășura la Ambasada (str. Anton Seiller nr.2), în limba engleză, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Această sesiune va analiza rolul Producţiei și a Managementului de Proiect precum și modul în care aceste procese pot sprijini cel mai bine practica și produsul artistic. Vom discuta despre dezvoltarea de competenţe, despre comunicare și despre livrare, precum și despre:

  • cum să înţelegem și să analizăm ceea ce artistul (sau organizaţia) încearcă să realizeze;

  • cum să integrăm activitatea artiștilor într-un context mai larg (și felul în care experienţa Producătorilor sprijină acest lucru);

  • cum să interpretăm ideile conceptuale ale artistului într-un cadru tehnic sau într-un limbaj al domeniului de producţie (conceptual, tehnic și juridic);

  • modul în care procesul de producţie poate să sprijine, să consolideze și să livreze publicului munca artiștilor;

  • metodele prin care procesul de producţie ia în considerare o serie de nevoi ale părţilor implicate.

Lector în cadrul acestui seminar este Justin O’Shaughnessy, producător și profesor cu o experienţă de 30 de ani în livrarea de proiecte pentru organizaţii precum Tate, Institute of Contemporary Arts, Serpentine Gallery, Frieze Art Fair, Rich Mix, Shoreditch Trust, City University și Guildhall School of Music and Drama. Activitatea lui cuprinde spectacole, teatru, dans, film, artă plastică, site-specific, festivaluri și activităţi în cadrul comunităţii. El este, de asemenea, președinte al Open School East și membru al comitetului consultativ al Tate Britain.

Cei interesaţi se pot înscrie până în 25 martie 2019, ora 24.00, prin completarea formularului de înscriere online, iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate celor înscriși, până în data de 26 martie 2019.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top