Sport

Dumbrăviţa a făcut spectacol la Cupa satelor! Calificare lejeră la faza naţională / FOTO

Timişul e fruncea! Prima echipă calificată în faza națională a Cupei Satelor este din judeţul nostru. Echipa din Dumbrăvița a câștigat primul turneu regional din cele opt ale primei ediții din Cupa Satelor, rezervată copiilor sub 13 ani.

Astăzi, la Socodor (Arad), timișenii s-au impus în fața echipelor din Slatina-Timiș (Caraș-Severin), Șimian (Arad) și Teliucu Inferior (Hunedoara). Victoriile au fost categorice, tinerii fotbalişti pregătiţi de Daniel Moraru, impunându-se cu 5-0, 2-0, respectiv 10-0. E lesne de înţeles că echipa din Timiş a fost cea mai bună şi a luat şi superlativele competiţiei.

Cel mai bun jucator al turneului, dar şi o mare promisiune pentru fotbalul timişean este Patrick Paleacu, fiul lui Alin Paleacu fost jucător la Poli şi UMT! Acesta a impresionat printr-o tehnică deosebită şi goluri de generic.

„Suntem foarte mulţumiţi de ceea ce am văzut. Mulţi copii talentaţi, care arată că fotbalul se poate juca în bune condiţii şi la ţară. Ne bucurăm că noi am fost echipa care am mers mai departe, şi pe bună dreptate, deoarece ne-am şi impus clar în toate partidele. Acesta a fost primul turneu regional, urmând a se mai disputa încă 7. Doar campioanele din aceste faze, adică 8 formaţii îşi vor disputa apoi supremaţia. Marele premiu este o excursie, pentru echipa câştigătoare la partida dintre Norvegia şi România din preliminariile Campionatului European”, a pus pentru deBanat.ro, preşedintele AJF Timiş, Romeo Malac, cel care a condus delegaţia timişeană în Arad.

Aşadar, urmează şi celelalte turnee regionale, apoi turneul final, pe în prima decadă a lunii mai, într-o locaţie care va fi aleasă de FRF, organizatoarea principală a competiţiei.

[ngg src=”galleries” ids=”4377″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago