Gest inexplicabil. Un procuror DNA Timișoara s-a sinucis, aruncându-se în gol de la etaj

Gest necugetat al unui procuror DNA Timișoara, care a ales astăzi să-și încheie socotelile cu viața. În vârstă de 49 de ani, Tamas Schiffbeck, care a fost șeful DNA Timișoara până în 2015, s-a aruncat în această dimineață de la unul dintre etajele clădirii în care lucra. Polițiștii care au sosit la fața locului să investigheze moartea sa nu au găsit niciun bilet prim care Tamas Schiffbeck să-și fi luat rămas bun.

Apropiații să-i și ceilalți care-l cunoșteau se află în stare de șoc.

UPDATE IPJ Timiş a declanșat o anchetă care va stabili exact dacă este vorba de o sinucidere sau de un accident. Conducerea DNA central susține că Tamas Schiffbeck nu avea probleme disciplinare privind activitatea sa în cadrul instituției. Astfel, unica ipoteză plauzibilă este ca probemele procurorului să fi fost personale. Schiffbeck era căsătorit și avea doi copii.

UPDATE 2 Conducerea DNA a transmis un mesaj de condoleanțe către familia lui Tamas Schiffbeck, prin care-și exprimă regretele pentru cele întâmplate.

Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață, a domnului procuror Tamaș Schiffbeck, un bun coleg și un profesionist desăvârșit.
În acest moment de mare cumpănă, transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să îl odihnească! Direcția Națională Anticorupție nu are cunoștință ca domnul procuror Tamaș Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară, transmit reprezentanții DNA.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (martie 15th, 2019 at 09:35 )

la ce specimene sunt in libertate, DRUM BUN! „inexplicabil”, auzi :))

Stelu a spus: (martie 15th, 2019 at 09:55 )

Stirea adevarata este aceea ca avem DNA la Timisoara. Nu s-ar fi zis.

Cetatean a spus: (martie 15th, 2019 at 10:02 )

Un gunoi în minus. Si asa raman multe alte gunoaie în acest oraș.

filbert a spus: (martie 15th, 2019 at 10:04 )

Ordinea articolelor este perfecta. DN-instul aruncat in gol intre robu cum se lauda si dezastru in administratia robu

vibe a spus: (martie 15th, 2019 at 13:46 )

Nu v-as dori decat sa vedeti pt. 30 de secunde macar starea si locul unde se afla sufletul acestui sinucigas,va asigur ca n-ati mai comenta aiurea tot restul vietii.

@vibe a spus: (martie 15th, 2019 at 16:31 )

se afla in IAD, prietene, in cercul ala de tradatori de tara si de neam, AL NOUALEA CERC, ca a fost un CORUPT infect! un aparator al altor CORUPTI. de ce crezi ca s-a sinucis? o ducea greu cu salariul de procuror?
„Aici suntem cel mai aproape de Lucifer, de capătul lumii htoniene. Aici bolesc și rabdă o neclinteală veșnică cei mai mari păcătoși de pe pământ, în viziunea lui Dante, și anume trădătorii. Toți sunt scufundați și claustrați pe vecie într-un lac de gheață. Și acest cerc este alcătuit din mai multe brâuri, și anume patru. În funcție de severitatea păcatului, sufletele sunt fie mai aproape de suprafață, fie mai adânc înfipte în lacul de gheață. Cei mai mari trădători dintre trădători sunt cei ce i-au vândut pe făcătorii de bine (îl găsim aici pe Iuda, evident). Aceștia stau paralizați în imensitatea de gheață și își ronțăie țestele unii altora pe vecie.”
hai, mai comenteaza tu acum

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top