Guvernul face stadion acasă la Darius Vâlcov. Timişoara mai aşteaptă

Slatina, municipiul condus de Darius Vâcov ca primar timp de două mandate, va avea un nou stadion finanţat în totalitate de guvern. Echipa din Slatina este abia în Liga a IV-a. Nu cu mult timp în urmă, liderul CJ Timiş, Călin Dobra, dădea asigurări că un nou stadion la Timişoara este primul pe lista Guvernului, după cele care urmează să fie ridicate la Bucureşti pentru Euro 2020.

Un stadion nou-nouţ cu 10.000 de locuri va fi construit din bani publici, la Slatina, anunţă Gazeta Sporturilor. Compania Națională de Investiții, din subordinea Ministerului Dezvoltării, a aprobat construirea unui stadion modern pe locul vechii arene „1 mai”, costul lucrărilor urmând a se ridica la 90 de milioane lei, aproximativ 19 milioane de euro. Şi asta în condiţiile în care echipa locală CSM Slatina joacă abia în Liga a IV-a. De menţionat că Slatina este oraşul de baştină al lui Darius Vâlcoiv, principalul consilier al premierului Viorica Dăncilă, după mulţi chiar adevăratul şef al Guvernului. Finanţarea stadionului din Slatina se face în condiţiile în care actuala guvernare nu va reuşi să fianalizeze cele patru stadioane promise pentru Euro 2020. De menţionat că stadionul lui Vâlcov este al treilea care se face în zona Olteniei în ultimii ani, după Craiova şi Târgu Joiu. Şi aici n-am pus la socoteală stadionul din Alexandria, oraşul lui Liviu Dragnea.
În altă ordine de idei, în vara lui 2017, preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, dădea asigurări că, după stadioanele din Capitală promise pentru Campionatul European, primul pe lista CNI este cel din Timişoara. Mai mult, la Timişoara este vorba de o cofinanţare, CJ Timiş obligându-se să contribuie cu 20 de milioane de euro. „Am transmis companiei naționale că avem disponbilitatea de a participa cu o sumă mult mai mare, chiar și cu 50%: 20 milioane de euro din 40 milioane euro. Solicitarea de realizare a stadionului există la Compania Națională de Investiții. Când primim un acord de principiu putem discuta de studiu de fezabilitate”, afirma Dobra pe 28 iulie 2017. Singurul pas concret însă privind noua arenă din Timişoara este doar acordul principalilor actanţi din administraţia locală, Nicolae Robu şi Călin Dobra, ca Stadionul “Dan Păltinişanu” să fie demolat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Banateanul a spus: (martie 18th, 2019 at 13:10 )

Problema cu stadionul este nasoala rau. Oricate bune intentii ar avea administratia locala si oricat ar merge de bine diversele etape (ceea ce evident, nu este cazul), o astfel de constructie dureaza 4-5 ani cu tot cu proiectare, avize etc. In tot acest timp ii sunt taiate aripile din fașă oricărei intentii de efort de promovare a vreunei echipe locale, neavând unde să joace. Ar trebui gandită o solutie de rezerva, deoarece nicio arena de Timisoara sau judet nu corespunde standardelor macar pentru Liga a doua si e posibil ca de la anul sa nu se mai primeasca licenta de la FRF la fel de usor ca si pana acum.

obiectiv a spus: (martie 18th, 2019 at 14:31 )

niciodata nu va fi Timisoara prioritara in fata slatinei, craiovei, alexandriei, tg jiu, sau mai stiu eu ce „oras”/targ sau comuna aspiranta din oltenia, idem la spitale, infrastructura, sali de sport, samd … iar cit despre „bunele intentii ale administratiei locale” ele sint doar promisiuni electorale fara acoperire, uitati-va cite echipe au disparut din Timisoara sau dispar incetul cu incetul, unele chiar cu rezultate … futsal, rugby (oamenii au trebuit sa faca voluntar munca pe care administratia noastra nu si-a putut-o permite, apropo de stadionul de rugby, ca oamenii au si plecat de cind i-a tot mintit robu cu stadionul) handbal/baschet/fotbal feminin … asa ca promisiunile primarului narcisist sint doar promisiuni care cresc direct proportional cu data noilor alegeri, uitati-va ce va construi primarul noastru in urmatorul an, dupa ce in 7 ani nu a reusit nimic, pentru ca, nu-i asa, i s-au pus bete in roate, dar acuma asta se pare ca nu va mai fi o problema …

ary a spus: (martie 18th, 2019 at 15:11 )

Multumim Prostilor-Senililor-Dobitocilor din aceasta zona care au votat ca altii sa o duca bine.

Gigi a spus: (martie 18th, 2019 at 20:18 )

Timișoreni…votați în continuare PSD!

DoarTimisoara a spus: (martie 19th, 2019 at 00:54 )

Cuvantul Karma…dai M…PSD , primesti M…de la PSD :)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top