Şeful OPC, Sorin Susanu: „Îi transmit domnului primar că Timişoara nu e curtea lui”

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului are în lucru două cercetări la Primăria Timişoara, vizând parcările din oraş, respectiv acţiunea „Ghilotina”. O altă problemă a primăriei este legată de terasele din Piaţa Victoriei. Motiv pentru ca şeful CRPC să-i transmită primarului Nicolae Robu că Timişoara nu e curtea lui personală, când e vorba de legislaţie. Sorin Susanu a confirmat ceea ce a scris deBanat săptămâna trecută, că pe numele primarului Nicolae Robu s-ar putea deschide dosar penal pentru distrugere.

Sorin Susanu

Sorin Susanu

Noul şi totodată vechiul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu, a organizat miercuri o conferinţă de presă pentru a detalia unele dintre acţiunile din ultima perioadă a instituţiei pe care o conduce. De menţionat că, în ultima lună, Susanu a devenit un fel de sperietoare pentru patronii din alimentaţia publică. Astfel, OPC a închis mai multe restaurante renumite, care aveau până acum şi multă protecţie, fiind astfel intangibile. Amintim aici restaurantul de la Hotel Continental sau celebrul Lloyd din centrul oraşului.

Primul subiect dezbătut a fost firma de catering Dio Eden, în a cărei bucătărie a fost decoperită o mizerie de nedescris. Firma deservea mai multe grădiniţe, clinica Oncohelp, dar a dus mâncare și la Hotel Continental pentru o delegaţie de oaspeţi din străinătate veniţi la Timişoara pentru un eveniment desfășurat sub egida UE. Firma Dio Eden a fost închisă pentru o perioadă de două luni, fiindu-i administrată şi o amendă de 30.000 de lei.

„Exista o autorizaţie valabilă şi documente în termen de valabilitate, în rest toate condiţiile şi normele erau încălcate. Ouăle nu erau dezinfectate şi erau introduse cu tot cu cofrag, nu se cunoştea valabilitatea materiilor prime. Vesela, pe lângă că era deteriorată, nu se dezinfecta. Se distribuia mâncare zilnic către spital, grădiniţe şi hotel de 4 stele. Era obligatoriu ca unitatea să beneficieze de apă calda. În această unitate explicaţia angajaţilor a fost că nu pot folosi apa caldă pentru că deasupra locuieşte patronul şi debitul va scădea. Lucru nemaiîntâlnit de mine”, a povestit Susanu

Sunt în desfăşurare două cercetări la primărie, privind situaţia parcărilor, dar şi acţiunea „Ghilotina” prin care au fost tăiate cablurile de Intenet şi TV. Susanu a declarat că aşteaptă de la primărie mai multe documente privind acea acţiune, printre acestea şi avizul psihologic pentru muncă la înălţime al primarului Nicolae Robu. El a confirmat ceea ce a scris deBanat.ro săptămâna trecută, că pe numele primarului Nicolae Robu s-ar putea deschide dosar penal pentru distrugere.

„Din punctul nostru de vedere, pe lângă că a prejudiciat grav un număr foarte mare de consumatori, cred și consider că a pus în pericol pe cei din zonă prin faptul că nu a delimitat spațiul și zona așa cum este corespunzător. Și, mai mult decât atâta, probabil că supărarea dânsului este și pentru că înțelege că documentele noastre duc și spre o discuție în care sunt încărcate prevederile articolului 253 din Codul Penal, care în momentul încheierii cercetării noastre vor fi transmise către celelalte instituții abilitate să cerceteze aspecte care țin de infracțiuni: distrugere în primul rând, pentru că acele cabluri nu erau în proprietatea dânsului. Dânsul ne-a adus doar un HCL care se referă strict și punctual la cablajul subteran, este o treabă diferită. Nu aveau documente referitoare la dezafectarea acestor cablaje supraterane. Iar să ne ascundem în spatele unei bune intenții încălcând legislația și prejudiciind pare din oamenii din comunitate este un lucru inacceptabil”, a mai spus Susanu.

În cazul parcărilor, unde se face plata doar cu telefonul, Susanu afirmă că trebuie să existe şi o variantă alternativă. O altă anomalie este un acord de funcţionare emis de primărie şi semnat de Nicolae Robu pentru o terasă, acord valabil din 1 mai 2019 până în 31 mai, adică mult anticipat. „Îi transmit domnului primar că Timişoara nu e curtea lui, atunci când e vorba de legislaţie”, a declarat Susanu. El a mai spus că CRPC nu-şi desfăşoară activitatea doar pe baza reclamaţiilor.

UPDATE Alte peste 200 de persoane, în special copii, erau expuse unor enorme riscuri din cauza condițiilor insalubre descoperite de inspectori la Dio Eden. Firma de catering livra 90 de porții de mâncare pe zi la grădinița din Moșnița Nouă, alte 25 de porții la grădinița din Moșnița Veche, 20 de porții de mâncare la grădinița din localitatea Urseni și nu mai puțin de 70 de porții de mâncare la Școala Generală nr. 25 din Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

hellhole a spus: (martie 27th, 2019 at 14:52 )

Directia de mediu nu exista in Timisoara, mizeria sinistra de absolut peste tot este tratata cu indiferenta de acesti bugetari taietori de frunze la caini!!!

G7 a spus: (martie 27th, 2019 at 21:51 )

Bravo! Se pare ca are”cohones”. Sper sa nu ajunga Werner W al II- lea… succes.

h a spus: (martie 27th, 2019 at 22:51 )

Pizdos asta

cetatean a spus: (martie 27th, 2019 at 23:06 )

A apărut un nou dobitoc în TM. Si cum nu poate să stea în prostia lui fara să arate…

Șnițel a spus: (martie 28th, 2019 at 06:48 )

A venit un nimeni din Brasov, ca pe vremea comuniștilor, sa i pună la punct pe timișoreni.
Nu o fi curtea lui Robu, dar nici curtea ta sau a lu tac tu.
In cazul de fata Robu are dreptate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Top