ANUNŢ DE PARTICIPARE

Lansarea licitaţiei de proiecte culturale în vederea acordării finanţării nerambursabile din fonduri alocate de Comuna Ghiroda pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
1. Autoritatea contractantă: Comuna Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, judeţul Timiş, cod fiscal 5517220, tel. 0256205201, fax 0256287406.
2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă: Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Ordonanţa 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Consiliului Local nr.75./17.04.2019 privind aprobarea Programului anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local al Comunei Ghiroda pentru activităţi nonprofit (domeniul cultură) pe anul 2019 şi Hotărârea Consiliului Local nr.76/17.04.2019 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului comunei Ghiroda pentru activităţi nonprofit de interes local (activităţi culturale), a Ghidului Solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile din bugetul propriu al Comunei Ghiroda, alocate pentru activităţi non-profit de interes local şi a Metodologiei generale pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice ale comunei Ghiroda alocate pentru activităţi nonprofit care contribuie la realizarea unor activităţi sau programe de interes public local pentru anul 2019.
3. Se acordă finanţare nerambursabilă pe anul 2019 în valoare de 500.000 lei pentru proiecte care vizează:
Pentru domeniul cultural – 500.000 lei:
-concursuri,
-Organizarea de festivaluri,
-manifestari culturale în ţară şi în străinătate,
-Organizarea de manifestări artistice privind obiceiurile şi datinile din comuna Ghiroda .
4. Durata implementării: din momentul semnării contractului de finanţare până la data de 15 decembrie 2019.
5. Solicitanţi: persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii care depun propuneri de proiecte in conformitate cu domeniile prevăzute în Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al comunei Ghiroda.
6. Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile se poate procura de pe site-ul www.primariaghiroda.ro
7. Solicitanţii vor putea depune documentaţia prevăzută în Regulament şi în Ghidul solicitantului la registratura Primăriei Comunei Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, tel.0256205201, jud. Timiş , in perioada 25.04.2019 – 13.05.2019, luni, marţi şi joi între orele 08,30- 16,00, miercuri între orele 08,30-17,30 şi vineri între orele 08,30-13,30. Data limită până la care va putea fi depusă documentaţia este 13.05.2019 ora 15,00 Din cauza intârzierii aprobării bugetului şi a existenţei riscului ca proiectele aferente anului 2019 să nu poată fi implementate Autoritatea finanţatoare este obligată să reducă perioada de depunere a proiectelor conform art. 20, alin. (2) din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
8. Selecţia şi evaluarea proiectelor va avea loc în ziua de 14.05.2019 începănd cu ora 12,00, lista finală a câştigătorilor fiind aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local al Comunei Ghiroda.
9. Comisia de evaluare şi selecţie va comunica, la încheierea procedurii de evaluare şi selectare, în scris, solicitanţilor neselecţionaţi motivele neacordării finanţării şi celor selecţionaţi nivelul sumelor aprobate în vederea încheierii contractelor.
Programul anual privind proiectele culturale si sportive, in conformitate cu Legea 350/2005 cu nr. de identificare 220006 a fost publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, nr. 60. din 19.04.2019.

Primar
Ionuţ Stănuşoiu

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Top