Despre abuzuri şi „drepturi cetăţeneşti” de la Dragnea-Tăriceanu la LC Kovesi

La mai bine de doi ani de la momentul în care actuala guvernare a declanşat asaltul împotriva justiţiei şi statului de drept, Comisia Europeană, prin vocea lui Frans Timmermans, a produs cel mai dur avertisment la adresa Guvernului român. Coroborat şi cu declaraţiile preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, dar şi cu intervenţia a 12 ambasadori importanţi, printre care ai SUA, Germaniei şi Franţei, totul arată că România a ajuns la o răscruce de drumuri: ori o ia pe calea civilizaţiei europene ori se împotmoleşte într-un autohtonism cu iz oriental. Fiindcă atunci cânt toată lumea îți spune că eşti beat, în mod cert aşa şi este.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Îmbrăţişând teza favorită a lui Nicolae Ceauşescu, de neimplicare în treburile interne ale unui popor, cei din PSD-ALDE au început să riposteze pe modelul iubitului lor înaintaş. Numai că lucrurile sunt tot mai grave, iar actualii guvernanţi se fac că nu înţeleg. Şi asta fiindcă fondurile europene şi mai ales cele din agricultură şi coeziune vor depinde de respectarea statului de drept. Şi pentru ce s-a ajuns în această situaţie de-a da foc la ţară? Doar pentru că nişte infractori, începând cu Liviu Dragnea, să fie scăpaţi de rigorile legii.

Culmea, întreaga poveste cu atacul împotriva justiţiei a pornit în numele înlăturării abuzurilor procurorilor. La pachet cu „libertăţile şi drepturile cetăţeneşti”, sintagmă atât de dragă lui Călin Popescu Tăriceanu. Nu contest că n-au existat unele abuzuri ale procurorilor, dar nu cred că acestea i-au afectat vreodată pe nevinovaţi. Uitaţi-vă doar la familia Cosma din Ploieşti, cea de la care a pornit povestea cu abuzurile, cât de neprihănită este. Sau să amintesc de „abuzaţii” Dan Voiculescu, Elena Udrea, Radu Mazăre, Alina Bica, Darius Vâlcov sau Liviu Dragnea?

Doar pentru ca aceştia şi alţi mulţi infractori să rămână şi liberi şi cu banii furaţi la ei, riscăm acum ca milioane de români să rămână, de exemplu, fără subvenţii agricole. Fiindcă deja în aceşti termeni trebuie vorbit. Legalizarea corupţiei are efecte directe asupra buzunarului fiecărui român. Iar românii trebuie să ştie că, în numele „patriotismului” şi a „privilegiului” de-a fi conduşi de nişte borfaşi, există riscul de-a fi dărâmat tot ce s-a construit în relaţia cu Europa.

Şi dacă tot am vorbit de abuzuri, aş face o paralelă cu perioada în care cică ele s-ar fi întâmplat cu cea de azi, în care ele ar fi fost înlăturate. Vă amintiţi, pe vremea în care mai funcţiona DNA, când era săltat câte un corupt? Dacă nu primea arest (întotdeauna dat de judecători, nu de procurori), imediat apărea pe la Antena 3 sau RTV să povestească cât de curat este şi cum a ajuns victimă a „statului paralel”. Procurorii n-aveau voie să vorbească despre dosarele aflate pe rol, astfel că aveam o singură versiune.

Acum, când abuzurile cică au fost înlăturate şi lucrurile s-au schimbat. De exemplu, Laura Codruţa Kovesi n-are voie să spună nimic despre dosarele în care este inculpată. În schimnb, „pe surse”, la aceleaşi televiziuni apar tot felul de informaţii din dosar. Aici nu-i abuz, nu? Nici faptul că fosta şefă a DNA are deja peste 20 de dosare deschise. Nici faptul că mai toate au ajuns pe mâna unei femei frustrate (era să fac greşeala să-i spun doamnă), respinsă de două ori de preşedintele Klaus Iohannis la şefia DNA. Trebuie să fii total acefal să nu realizezi că aici e un abuz colosal. Lucru pe care instituţiile europene l-au semnalizat. Unde sunt acum „libertăţile şi drepturile cetăţeneşti” ale lui Tăriceanu? Acelaşi Tăriceanu în cazul căruia, de aproape o jumătate de an, Senatul nu se pronunţă în privinţa ridicării imunităţii pentru a fi cercetat. Şi pentru ce? O amărâtă de şpagă de 800.000 de euro. Oare când au fost abuzuri? Când Justiţia o făceau justiţiabilii sau azi, când o fac politicienii? Fiindcă Secţia Specială (ca şi Inspecţia Judiciară, de altfel) sunt doar nişte apendice ale PSD. Asta e România de azi şi doar cine nu vrea nu vede acest lucru. O Românie care, în numele „patriotismului” şi a „neimplicării în treburile interne” a ajuns pe mâna unor infractori care nu mai dau socoteală nimănui. Repet, cu riscul de-a o deconecta de la fondurile europene.

P.S. Încă ceva apropo de abuzuri. Pâna acum, instanţele au respins toate acţiunile făcute împotriva lui Kovesi de Inspecţia Judiciară şi Secţia Specială.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Andrei a spus: (aprilie 4th, 2019 at 07:26 )

D-le Ino, tot articolul dvs este facut praf de comunicatul de ieri al CSM, deci…

Costel a spus: (aprilie 4th, 2019 at 07:41 )

@Andrei, înclin să cred că ai citit TOTUL pe sărite….?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top