Dispută degeaba în Consiliul Local. Cristian Brâncovan a „reuşit” să-i învrăjbească pe aleşii locali

Consilierii locali timişoreni au fost capabili să se certe timp de aproape trei sferturi de oră, în ultima şedinţă de plen extraordinară, pe un punct din ordinea de zi, care până la urmă a fost eliminat de la vot. Cel care a pus gaz pe foc a fost activistul civic Cristian Brâncovan.

Cristian Brâncovan

Cristian Brâncovan

Scandalul a fost cu atât mai straniu, cu cât subiectul supus votului era unul relativ banal: prelungirea unui contract de comodat pentru sediul unei ONG. Punctul 5 de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de plen a Consiliului Local Timişoara a reuşit să ridice la maxim tensiunea în sala mare a primăriei. Un punct banal, care propunea votarea adoptării prelungirii contractului de comodat pentru un spaţiu, e drept unul foarte bine situat, pe strada Eugeniu de Savoya, pentru Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului – LADO, s-a transformat într-o dispută aprigă între aleşi, primar şi un cetăţean din sală. În momentul în care punctul a fost supus la vot, Cristi Brâncovan, cunoscut pentru diferite acţiuni cu scop civic, a cerut să intervină şi să-şi spună părerea.

Preşedintele de şedinţă, viceprimarul Farkas Imre, l-a anunţat pe Brâncovan că pentru a putea lua cuvântul, trebuie sa aibă acceptul prin vot al consilierilor, aşa că cel vizat a reuşit doar să spună „contest” referindu-se la prelungirea contractului respectiv. Moment în care s-a iscat disputa. Unii consilieri au spus că nu ştiu despre ce e vorba, cine e efectiv asociaţia respectivă, că nu au fost destul informaţi. Primarul Nicolae Robu a anunţat că retrage proiectul, iar alţi consilieri au contestat până şi această decizie. „Îmi retrag retragerea de pe ordinea de zi”, a anunţat Robu. După minute bune de discuţii în contradictoriu, Cristi Brâncovan a reuşit, până la urmă, să-şi spună părerea.

„Sunt zeci de ONG cu sute de membri, chiar cu mii de membri cum suntem noi, asociaţia suporterilor, care se intâlnesc efectiv în birturi, pentru că nu au un sediu, dar de ani de zile sunt realizate astfel de prelungiri de asemenea contracte. Am verificat şi nu ştiu cine sunt această organizaţie, am căutat pe portalul instanţelor, nu am găsit nicio luare de poziţie a LADO”, a anunţat Brâncovan.

După alte minute bune de discuţii contradictorii, până la urmă proiectul a fost scos de pe ordinea de zi, urmând a fi votat în altă şedinţă. Dar şi mai important, s-a decis ca atunci când o astfel de organizaţie solicită un spaţiu cu altă destinaţie să vină fizic, „în carne şi oase”, după cum a spus Robu, să se prezinte şi să prezinte activitatea ONG respectiv, pentru ca alegerea consilierilor să se facă în cunoştinţă de cauză.

În disputa iscată, subiect a fost un apartament situat pe strada Eugeniu de Savoya, nr.18, situat la etaj, ap.6, format din 3 încăperi în suprafaţă totală de 69,02 mp, iar contractul ar fi urmat să fie prelungit pe o perioada de 5 ani, începând cu data de 30.04.2019 până la data de 29.04.2024.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

drucker a spus: (aprilie 12th, 2019 at 09:01 )

„Sunt zeci de ONG cu sute de membri, chiar cu mii de membri cum suntem noi, asociaţia suporterilor, care se intâlnesc efectiv în birturi, pentru că nu au un sediu”.

Cred ca ar trebui facute anumite clarificari , vis-a-vis de afirmatia d-lui Brancovan .

Asociatia suporterilor la care face referire d-ul Brancovan nu are nici pe departe mii de membri , ci in jur de 300 , aceeasi care vin constant la meciurile echipei de fotbal (ASU Poli).
Intalnirile se fac”efectiv in birturi „, NU pt ca asociatia nu are un sediu, ci pentru ca cei care conduc asociatia detin acele birturi , de genul Bierhous , sau Darc .
3.Institutul Politehnic a pus la dispozitia asociatiei suporterilor , spatiile necesare pt ca asociatia sa poata sa-si desfasoare activitatea.
In aceste conditii nu vad de ce asociatia suporterilor ar avea nevoie de un spatiu de la Primaria Timisoara,atat timp cat activitatea asociatiei e legata strict de echipa de fotbal a Institutului Politehnic .

Actiunile d-lui Brancovan nu sunt deloc dezinteresate , asa cum s-ar crede …

Brancovenescu a spus: (aprilie 12th, 2019 at 09:51 )

Daca sapa cineva mai adanc o sa gasiti semnificatia conexiunii intre LADO si un mare sforar , acum la PMP, mare specialist RAR 🙂

Antecondambovita a spus: (aprilie 12th, 2019 at 10:33 )

Dorin Candea cumva in spate la toata masinatiunwa Lado?

Branzovenescu a spus: (aprilie 12th, 2019 at 18:51 )

Brancovan, levierul lui Robu. Un caraghios in slujba lui Lae.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top